Page 8 - 1933-03
P. 8
*34 B O A B E D E G R Â U
construit pentru a suporta o greutate mult mai sobră şi monotonă am dori s’o încălzim puţin
mare decât acoperişul. La început pe acesta se prin culori. Acestea aici sunt încă absente. Numai
înălţa turnul cel mare pătrat al bisericii, care se vitraliile, cele trei altare aurite ataşate pilaştrilor,
mai poate vedea încă pe desenul făcut în 1617, cu icoanele lor şi amvonul mai produc o destin
la cererea oraşului, de către olandezul Van der dere.
Rye. După incendiul din 1698 acoperişul turnului Altarele ce-i drept tulbură efectul întregului,
stilul lor e în disarmonie cu al bisericii, dar în
albeaţa aceasta obsedantă şi rece aduc puţină căl
dură şi dispoziţie. Amvonul somptuos sculptat
trezeşte admiraţia sinceră pentru arta barocă a
veacului al XVIII-lea. Din nefericire numele
sculptorului a rămas necunoscut. In arhiva bise
ricii nu găsim nicio urmă despre meşterii dintre
anii 1718—50, cari au făcut aranjamentul nou din
interior. Doar unul din altare, prin faptul că
poartă armele conţilor Haller, ne face să-i bănuim
provenienţa: a fost pus foarte probabil de contele
Ioan Haller, guvernator al Ardealului în această
vreme.
Cu totul altă impresie trezeşte în privitor semi
cercul turtit al arcului de triumf şi bolta în cruci,
scundă, a absidei. Parcă o putere uriaşe ar apăsa
clădirea, care toată gravita în sus odinioară şi cu
ea deodată sufletul dornic de admiraţie şi înăl
ţare. La început şi această boltă se înălţa în ogive,
dar a fost distrusă in 1489, când nişte mâini cri
minale au pus foc bisericii. Bolta cea nouă în
1498 era gata. Se mai păstrează din ea şi azi cheia
bolţii cu această dată şi un Agnus Dei în colecţia
de antichităţi a Muzeului Ardelean. Dar în 1655
Nava principali, vizuti din sanctuar, cu amvonul şi
galeria orgei. Foto/Um, Cluj
a luat formă barocă. In 1764 a fost ruinat apoi
de cutremur şi de trăsnet încât a trebuit dărâmat.
Până când s'a ridicat turnul actual biserica a
rămas numai cu o clopotniţă, clădită în apropierea
faţadei de sud.
Interiorul se împarte în trei nave, având parti Turnul baroc al bisericii (1759)
cularitatea, nu prea frecventă în stilul gotic, că După diploma unei bresle
toate trei sunt egal de înălţate.
Pilaştrii svelţi şi fără căpiţele, cari susţin boi şi 1698 biserica a ars din nou, iar pe la mijlocul
tele adunând în snop nervurile, prin ţâşnirea lor veacului al XVIII-lea a fost deteriorată de un
verticală în spaţiul enorm cuprins între ziduri, cutremur de pământ. In urma acestor nenorociri
înalţă spre cer şi Dumnezeu privirea şi gândul. a fost construită apoi bolta aceasta mai joasă şi
Dar impun în acelaş timp şi o închinare în faţa turtită, care a compromis estetica arhitectonică a
artei arhitectonice a evului mediu. Numai albeaţa absidei, a ciuntit semipilaştrii şi a acoperit chiar