Page 36 - 1933-04

242 B O A B E D E G R Â U

vedere spre mare? Aşi! Unde-i aerul şi perspec­ la rând la locul obişnuit, pe o estradă scundă
tiva dela Stânca Roşie? Eu, ce să-ţi spun, in vale aşternută pe jos cu un covor şi în faţa unei bănci
n’aş putea să trăesc nici măcar o lună! mici, acoperită cu stofă roşie. Curând, preotul
Tânărul o privi. Da, exteriorul ei, talia toată, trase singur cortina purtătoare de cruce a alta­
avea acel aer tainic, mândria firească a făpturii, rului şi începu Binecuvântată este împărăţia...
care din copilăria fragedă e obişnuită să tră- — Ce păcat! zise Fotini, după ce-şi făcu semnul
crudi, lui Anghelos care stătea la spatele ei; n’am
putut să termin până astăzi acoperământul Sfintei
Mese!... Acum cine ştie când mai slujim iar!
— Nu ţi-am spus că lucrurile astea nu se ter­
mină niciodată? murmură Anghelos.
— A, nu! Am să-l termin! asigură Fotini.
Slujba îşi urmă cursul. Anghelos asculta
adânc şi dudat emoţionat... Sufletul său com­
plex, cu nenumărate cute, era în acelaş timp
în stare, şi aproape fără motiv, să recadă din ex­
tazul misticismului în visarea dorinţei de carne,
şi îndată iar, din cele materiale să se înalţe la cele
eterice. Iată acum; slujbaşul respectabil, cu barba
lui de argint şi cu patrafirul alb, — cântăreţul
cu vocea dulce, cu figura blândă şi ascetică,—
bucuria religioasă şi evlavia care domnea în mica,
dar simpla şi gătita bisericuţă, — mireasma alină-
toare a tămâiei care se înălţa în fumuri albastre
aurite de soare, — luminile lumânărilor şi ale can­
delelor, atât de palide la lumina zilei, — şi mai
presus de toate luarea aminte neclintită a Foti-
niei la vorbele sfinte care se citeau cu smerenie
sau se cântau armonios, — toate acestea îl pă­
trunseră ca şi razele policrome prin cristalele mi­
cului candelabru. Vechiul sclav creştin, care dor­
mita într’însul, se trezise. Şi încetul cu încetul îl
inunda, trup şi suflet, un simţimânt dulce de
seninătate şi de umilinţă. Astfel închinăciunea
aceea de dimineaţă îi pridnuia aproape plăcere;
şi şi-ar fi mărturisit în întregime farmecul ei dacă
n'ar fi simţit-o slăbită de o oarecare ruşine şi
... exteriorul ei, talia toati, avea acel aer tainic~. remuşcare.
Numai acolo putu iarăş să privească pe Fotini
iască pe înălţimi. Şi se gândi, pentru întâia oară fără fiorul păcatului, fără furtuna dorinţei, ca
că şi sufletul trebuia să-i fie tot aşa de înălţat şi înainte, cu bucurie curată, cu dragoste senină,
că tot aşa n’ar putea nici el să se scoboare nici o cu admiraţie neprihănită. Trupul ei i se părea
clipă! mai slab, mai imaterial, numai suflare. Privi
de vreo două, trei ori faţa ascetică, de care în
Bisericuţa era plină. Aproape tot personalul vi­ orice altă parte ar fi fost întărâtat, când, obosită,
lei şi destui ţărani din apropiere, îmbrăcaţi în fecioara se întoarse la locul ei, ca o frumoasă
straele lor negre de duminică, aşteptau în picioare agiografie. Şi în acelaş timp fu mişcat de o sim­
şi în tăcere sosirea boierilor ca să înceapă slujba. ţire de milă faţă de nevinovata şi neştiutoarea
Femeile, cu basmalele colorate pe cap, ocupaseră făptură, de care, deşi mai mult în gând, abuzase
cele câteva strane din fund. Copiii se jucau încă în chip nevrednic; şi-şi zise că nu trebue să se
afară in mica piaţetă din faţa bisericii. Preotul, lase cuprins cu totul de patimă; şi făgădui con­
în altar, făcea Proscomidia. Şi un clopot micuţ, ştiinţei revoltate, că de acum înainte va alunga
atârnat sus, pe un eşafodaj roşu, care se termina şi va învinge ispita.
la vârf cu o cruce, răspândea cântece monotone O, cât de uşor i se părea în momentul acela
şi dulci. al atoniei, al seninătăţii, al smereniei!
Capetele se plecară cu respect la trecerea boie­ Dar a fost numai o clipă şi trecu.
rilor. Fotini se duse drept la icoana de argint a După terminarea slujbei, de îndată ce ieşiră
Sfintei, întronată lângă altar şi prinse un buchet afară la aer liber, pe care nu-1 mai aromatiza
de trandafiri nemirositori. Apoi familia toată se aşeză tămâia, de îndată ce Fotini îşi regăsi râsul, vocea,