Page 38 - 1933-04
P. 38
244 B O A B E D E G R Â U
dator să-i vorbească despre o mie de lucruri lip bitor de carne şi desfătare. Pe câtă vreme, ori
site de orice interes şi supărătoare, despre viaţa unde şi oricând ar fi atins pieliţa fecioarei, fie goală,
din Atena, despre casa, despre averea, până şi fie acoperită, — ori unde şi oricând ar fi strâns car
despre căsătoria lui. nea ei tânără, simţea palpitaţiile, flacăra, volup
Dar la cel dintâiu prilej când mătuşa rămase tatea vieţii. Ai fi zis că avea o viaţă a ei proprie
tăcută, ca să se gândească la o nouă întrebare, carnea aceea, de sine stătătoare, existentă prin
Anghelos se întoarse către Mimis. sine însăş. Pielea ei aurie parcă acoperea nu muşchi,
— Mă doare puţin capul, îi zise; vrei să ieşim nervi şi oase simple, ci nişte creaturi vii, ca
pe afară? nişte şerpi mici, sau păsărele, sglobii, neastâm
părate, gata s'o rupă şi să ţâşnească afară.
Coborîră valea până jos, trecură un drum lă
turalnic printre livezile de măslini şi ieşiră la pro
menada aceea măreaţă, care se numeşte Psiloma.
Este un drum de ţară, porneşte dela oraş, urcă
cu drăgălaşe serpentine muntele mic, până la Sân-
Nicolae, şi de-acolo coboară, coteşte, se micşo
rează tot mai mult şi se pierde în câmpul ne
mărginit.
In clipa aceea, Marieta, frumoasa cameristă a
doamnei Sandris, se întorcea dela Vares, — o lo
calitate din apropiere, — unde fusese dusă să vadă
pe o vară a ei. Roşi la faţă că o vedeau boierii
pe drum, singurică şi gătită, se uită în pământ,
zâmbi şi trecu pe la marginea drumului, grăbită
şi ruşinată.
— Dar asta-i Marieta! zise Anghelos, căruia
la început îi fu cam greu s'o recunoască.
— Chiar ea în persoană! răspunse Mimis.
— Ce fată delicată, zău!
— Frumoasă însă!
— Exact; când îşi pune mai ales basmaua
pe cap, parcă e Sfânta Fecioară...
— O, cât despre asta, mi se pare prea şmecheră,
zise Mimis cu un zâmbet şiret.
Râsul acesta intrigă pe Anghelos.
— Se dă ? întrebă încet.
Mimis se făcu roşu la faţă, dar nu-şi pierdu
sângele rece.
— Ştiu eu ? Aşa mi se pare...
Ceva mai încet, tânărul urmă interogatoriul, ca-
— Vai, copilul meu! strigă doamna Sandris; re-1 distra mult.
de ce nu mi-ai spus atâta timp, ci şedeai aici — Ascultă... ai încercat vreodată... ai ?
să te ameţeşti? Hai, Mimis dragă, duceţi-vă puţin — Eu ? a, nu!
la aer curat. La revedere. Până la Sân-Nicolae — Cum adică ? Nu-ţi place ?
să vă duceţi, că-i tare frumos. — Mi-ar plăcea mie, dar... vezi... am crescut-o
Numai lângă Mimis, Anghelos putea acum să în casa noastră... şi nu-mi vine să... nu merge.
mai găsească un pic de mângâiere. Ii semăna atât Copilul voinic vorbea acum aidoma unui băr
de mult! Şi pe când o porniră pe drumul plata bat. Cuvintele lui, lipsită de cuviinţă, aveau în ele
nilor, se apropie de el cu o frăgezime tristă, şi-l sinceritate. Şi Anghelos se simţi oarecum cuprins
luă de braţ, aşa cum obişnuia să ia uneori pe de ruşine.
Fotini. In două, trei rânduri chiar, ca dintr'o — Ai dreptate, zise. La asta nu mă gândisem.
greşeală voită, sau dintr'o deprindere inconştientă, Dacă eşti crescut în aceeaş casă împreună cu o
strânse mângâietor mâna vânjoasă a efebului. fată, ţi se pare pe urmă ca o rudă şi nu te poţi
Dar nu simţi nimic altceva, decât o nesfârşită gândi să-i faci rău. Aşa e...
şi desamăgitoare deosebire. — Incest! zise Mimis cu gura plină.
Carnea lui muşchiuloasă era rece ca de mar
moră. La apăsare nu reacţiona decât massă aspră îşi urmară drumul tăcuţi până la Sân-Nicolae.
şi nu spunea nimic simţimântului mai adânc, iu In odăiţa bisericuţei cu pardoseala de piatră şi cu
