Page 40 - 1933-04

34^ B O A B E D E G R Â U

Trecuseră de izvor, când auziră în urma lor un neturburat şi neprefăcut din întâia zi. Din clipa
tropăit îndepărtat. în care luarea lui aminte deosebea dintre toţi cei
— Ai noştri sunt, zise Mimis. de-acolo numai pe vara lui, din clipa în care fără
In adevăr. Se întoarseră şi văzură peste puţin să vrea începu s’o dorească, o veselie curată, o
apărând la cotitura drumului, calul negru şi iapa seninătate neprihănită, o fericire de vacanţă, după
bălană. Se opriră. Fotinl, cum îi văzu de departe, cum i-o făgăduise la început Stânca Roşie, era cu
se îndreptă spre ei în galop. D-l Sandris rămase neputinţă. începu prefăcătoria, neliniştea, agonia,
în urmă. bătăile inimii, goana aceea dureroasă după clipele
— La o parte! strigă amazoana; la o parte! unei fericiri tainice şi mai vii, — vis poate ade­
Anghelos se dădu la o parte cu câţiva paşi, dar vărat, pe care însă trebuia să-l plătească scump.
observă iar că era în direqia galopului. Se dădu
încă puţin, — la fel. Nebuna de Fotinl o făcea După masă, întreaga familie, împreună cu An­
dinadins. ghelos, plecă la oraş. Trăsura îi aduse până la
— La o parte! la o parte! striga mereu. Mitropolie si se opri acolo să-i aştepte până îşi
Şi drept în el. La un moment, văzându-se în­ făceau plimbarea.
colţit, Anghelos fu nevoit să întoarcă spatele şi să Se duseră la Piaţă, zăboviră puţin pe la Club,
alerge spre marginea drumului. Puţin a lipsit, pe stătură de vorbă cu diferite grupuri, luară câte o
când trecea uraganul pe lângă el, să-l târească şi îngheţată, — trufanda, — şi de-acolo porniră spre
să-l arunce in şanţ. Ba chiar in sborul lui repede, strada Marina.
coasta animalului îl atinsese puţin. Anghelos simţea o deosebită plăcere văzând
— Frumoasă glumă! strigă Mimis prefăcându-se lumea aceea plicticoasă şi veselă, răspândită în
supărat, dar râzând pe ascuns de zăpăceala lui localuri, cu ifosul duminecal, jovial, veşnic în
Anghelos. mişcare, cu zâmbetul pe buze şi cu mâna la pă­
Fotinl înaintă încă puţin şi treptat, treptat mic- lărie. Cele două pieţe, micuţe, cu grupurile vesele,
şorându-şi viteza, se opri la intrarea podişului. cu saluturile şi cu zarva lor, păreau nişte saloane
— Te-am lovit, Anghele? întrebă neliniştită de primăvăratice. Iar drumul larg şi nesfârşit al
departe. cheiului, cu cafenelele, cu parada trăsurilor şi cu
— Nu, răspunse Mimis; numai că l-a mângâiat panorama cartierului Ammos la capăt, îi făcea im­
puţin din coastă burta iepei tale. presia unei cu adevărat frumoase plimbări şi-i
— Ce sunt eu de vină ? se apără Fotinl. De amintea ceva din Napoli şi Santa Lucia. Alături
departe am răguşit strigând la voi să-mi faceţi loc, de Fotini, — mergeau amândoi înainte, — toate
şi tot în faţa mea eraţi. N'aveţi picioare să vă le vedea frumoase şi plăcute— Numai Zacyn-
mişcaţi ? thiencele nu le găsea pe placul lui, ca dau trecută;
— Taci, taci, ştrengăriţo! strigă Anghelos pe iar când Fotini îi arătă vreo 2—3 din cele pe care
când se apropia de ea alergând, — să nU-ţi iau le ţinea minte de atunci, se miră şi el în ce hal
acuma biciuşca şi... au ajuns. ...
— Stai la un loc! făcu Fotinl râzând nebuneşte; In mijlocul străzii Marina văzură o cabrioletă
şi înălţă cravaşa sus, ca s'o apere de atacul vă­ particulară, lucioasă, împodobită toată, care venea
rului ei. dele Ammos. Era condusă de un tânăr, cu barba
— Nu te teme, nu-ţi fac nimic, zise Anghelos, blondă, cam de vreo 30 de ani, care avea lângă el
obosit mort de atâta alergătură; să te ajut numai o tânără simpatică şi elegantă, amândoi cu haine
să descaleci. bogate, fantezie.
— Haide. Se salutară foarte cald. Tânărul vesel îşi scoase
Fotinl aruncă hăţurile lui Nionios, care abia so­ pălăria, iar tânăra, pe când alerga trăsurica, avu
sise în clipa aceea, şi sglobie se pomeni în braţele timpul să arunce şi câteva cuvinte:
vărului ei. Acesta, înainte de a o lăsa jos, îi strânse — La revedere, Fotiniţo... ce mai faci, dragă?.,
o clipă trupul, la subsuori, puternic, cu dragoste, vreau să te văd! când ne mai vedem?
cu dor, dar şi cu un pic de răutate, ca şi cum voia Se ridicase şi-şi întorsese capul înapoi, ca să
mai mult să o doară pe ea decât să simtă el plăcere. termine; şi trimise Fotiniei, cu un râs dulce, un
Faţa lui, pe care fata n'o vedea, avea o expresie sărut, două săruturi, deasupra capotei lăsate a ga-
de jale, de pică, şi gândul lui, cu strânsoarea aceea brioletei. Fotinl se opri cu aceeaş dragoste şi
răzbunătoare, o întreba: «De ce ai plecat de lângă plăcere.
mine ? de ce m'ai lăsat! * — Am să viu, îi strigă. Negreşit... într’una din
Ca şi cum îşi vărsase cu asta necazul, îşi regăsi zilele astea, am să viu!... La revedere, Iulia!
îndată calmul şi veselia. Fotinl era acolo...
Atunci, făcând comparaţie între tristeţea ab­ Şi pe când porneau din nou, Anghelos o întrebă:
senţei şi bucuria întoarcerii ei, Anghelos îşi dădu — Sunt fraţi ?
seama că fericirea din Stânca Roşie era stricată. — Adevărat, ai văzut cum seamănă?... Nu
Nu mai era pentru el simţimântul acela dulce sunt însă fraţi... sunt veri primari.