Page 51 - 1933-04
P. 51
a ţ 6 B O A B E O E G R Â U
E drept ci Şutul, şi aceasta nu numai la noi, a folosit de Pentru o subliniere a punctului de vedere educativ artistic,
obiceiu el mai mult de pe urma anei şi artiştilor, decit a putut s’a organizat in cuprinsul Salonului de toamnă, o expoziţie
sau s'a priceput si le fie Însuşi de folos. Paciurea, ca un omagiu artistului de curând plecat dintre noi,
Ana, ana cea mare şi nu ana de seră, are nevoe ca si se şi am infiinţat o bursă Paciurea, pentru cel mai bun absolvent
desvolte de o atmosferă anumită, iar artiştii de o bună primire, al cursului de sculptură dela Academia de arte frumoase din
de putinţe de lucru şi de o înţelegere şi înălţare a operelor de Bucureşti, care mă bucur că e reprezentat cu lucrări atât de
netăgăduită creaţie, care să le dea stăruinţa, încrederea şi promiţătoare in salonul actual.
avlntul necesar. S'a organizat in a ce laş scop, anul acesta, o secţie a autopor
Şutul, ciştigat mai uşor de probleme materiale şi acaparat tretului, şi pentru însemnătatea lui de gen de artă, dar şi pentru
de mari greutăţi de moment, s’a încrezut adesea in caracterul o punere in lumină a creatorilor.
de generaţie spontană al anei şi a amânat să-şi facă datoria In alţi ani s’ar putea înjgheba o secţie a peisagiului românesc
faţă de ea! sau a naturii moarte.
Pentruci suntem la deschiderea unui Salon Oficial de pictură Aştept numai prilejul ca să înfiinţez, şi pentru pictură, o
şi sculpturi, mi voiu opri puţin la el şi la ceea ce stă in imediată bursă, asemănătoare cu bursa Paciurea.
legătură, ca la un punct din acea politică artistică, despre care Vreau să caut in fondurile culturale ale Ministerului mijlocul
am amintit. să achiziţionez câteva din operele de artă ale Salonului şi să
Anul acesta a fost cu deosebire darnic in expoziţii bune distribui premii, pe care bugetul, in totul anemiat nu mi-1 dă.
individuale de artă plastică. A fost in mijlocul atâtui zbucium In felul acesta. Salonul Oficial ar fi una din uneltele de apli
şi atâtor temeri, ca un orizont de frumuseţe şi de iubire de care a politicii de Stat in materie de artă plastică.
viaţă, ridicat in jurul nostru, cu o singură mişcare măiastră, Fireşte, că el nu este singurul, pentrucă in afară de învăţă
de cei dintâi anişti ai României. Le arăt aici toată recunoştinţa mântul artistic şi mai buna lui indrumare, se ridică inaintea
şi recunoaşterea mea. noastră problema pinacotecilor şi a muzeelor, a cataloagelor şi
Salonul Oficial are, in ochii mei, prin alcătuirea lui de anto a publicităţii, a călăuzirii competente, a expoziţiilor ambulante,
logie a creaţiei artistice, ceva care depăşeşte expoziţia indi a picturii şi împodobirii plastice şi arhitectonice laice şi sfinte,
viduală, mai ales prin Însuşirea de manifestare colectivi de a clădirilor publice, a monumentelor şi bisericilor, care alcă-
educaţie estetică publici. tuesc la un loc, marea şcoală vie de artă a întregului popor.
Ea s’ar putea face şi de o asociaţie de artişti, dar nu s’ar îmi pare bine insă că mi s’a dat prilejul să schiţez, fie şi in
bucura atunci de cadrul acesta de recunoaştere oficială, prin trăsături fugare, preocupările de Stat in materie de artă plastică
care Statul apare pentru toţi ochii ca dându-şi seama de locul şi aceasta, intr’o zi de sărbătoare a culorilor şi a liniilor.
artei in viaţa naţiunii şi de datoria lui si-i înlesnească înflorirea. Mulţumirea mea mişcată se îndreaptă către toţi artiştii cari
De aceea am luat in intâiul rând măsura ca Salonul Oficial au făcut cu putinţă această zi şi urarea mea, pentru o cât mai
să-şi deschidă din nou porţile. frumoasă înflorire a artei româneşti.
L-am menţinut apoi, cu toate trebuinţele, de atâtea ori,
tragice, de economie.
Adam Bdlfatn: Lângă fermă