Page 11 - 1933-05
P. 11
S T Â N C A ROŞIE
(ROMANUL FOTINIEI SANDRIS)
V
Toată noaptea aceea, Anghelos îşi amintea şi înainte viziunea însângerată a Stâncii Roşii, pie
comenta discuţia ce-o avusese cu Fotini. dică grozavă şi de neinlăturat, peste care, dacă
Mai întâiu întâlnirea cu verii îndrăgostiţi îi fă se hotăra cineva să treacă, ar fi dat de prăpastie,
cuse plăcere, fiindcă în adâncul sufletului îi de abis, de haos. Şi totuş, — se gândea el—,
răsări speranţa că putea să-i fie de folos drept nici o idee, nici o prejudecată, chiar şi in creerul
o pildă bună... Iată, şi astăzi încă, din îr.tâia cel mai rudimentar, n’ar fi în stare să stea împo
clipă, îndrăznise să spue verişoarei unele lucruri, trivă, îndată ce ar începe să vorbească dinăuntru
pe care nu le-ar fi spus poate niciodată... ceva mai puternic, — sufletul însuş, natura, un
Iar vorbele ei, nu, nu erau de loc lipsite de sentiment adevărat, o simpatie pornită. Era oare o
oarecare doză de speranţă. Toate chiar câte nu mare îndrăzneală să spere aceasta din partea veri
le rostise, îl bucurau mai mult. II făcuse bătrân şoarei? Ştia că nicio femeie pân’ acum nu putuse
in faţă; dar ca să întrebuinţeze un cuvânt atât să se împotrivească magnetului frumuseţei lui oa
de hiperbolic, se gândea el, înseamnă că era din- cheşe, bărbăteşti. De unde ar fi putut să găsească
tr'un capriciu şi că în adevăr îi făcea impresia Fotini atâta putere? Pe neaşteptate, într’o bună
unui om mult mai tânăr de cum era. Despre zi se putea pomeni foarte bine îndrăgostită ne
aceasta, trebuia să fie sigur. Pe urmă, la între buneşte, fără să-şi dea seama nici ea însăş cum.
barea lui dacă ar fi putut să-l iubească, Fotini Orice piedică atunci, până şi Stânca Roşie, ar
o pusese pe neaşteptate în legătură cu a ei, dacă fi dat înapoi, ar fi căzut in chip automat.
ii pare mai frumoasă sau urâtă. Tot una este — De ce nu?... Amintirile îi revin. Seara, când
spusese. Şi Anghelos încheia că in dimineaţa, când se întorceau în trăsură la vilă, nu lăsaseră pe
o încredinţa, vai! cu câtă sinceritate, că este fata Mimis să şadă lângă vizitiu, ca la ducere, ci-1
cea mai frumoasă din câte a văzut în viaţa lui, luaseră cu ei înăuntru. Şi cei trei copii se în
era pentru ea tot una, ca şi cum i-ar fi zis că el, ghesuiseră veseli pe scaunul din urmă, Fotini
din partea lui, dacă n’ar fi fost vărul ei, ar fi la mijloc. Aproape în tot timpul drumului, fata
putut foarte bine s'o iubească. De sigur, aceasta era aplecată spre vărul ei, se rezema pe el, îi îm
şi ceva mai mult însemnau vorbele lui, dar nu brăţişa spatele cu mâna. Iar el o ţinea de mijloc.
mai convorbirea din după amiaza aceea îl putuse Era foarte naturală şi simplă îmbrăţişarea lor,
convinge că şi Fotini le prinsese firul. fiindcă altfel cu greu s'ar fi putut ţine câteşi trei
Dacă n’ar fi fost vărul ei... Ba nu, zău, ideea pe scaunul mic, şi cu deosebire atunci când tră
rudeniei trebue să fi fost o piedică de neînlăturat sura suia vreo coastă grea. Şi totuş era o îmbră
pentru mintea Fotiniei... Groaza care se zugră ţişare de dragoste. Ori de câte ori se sfârşea vreo
vise pe faţa ei, în clipa când vorbeau despre dra convorbire, iar noaptea cu lună reaprindea cu vraja
gostea celor doi veri, a! nu era de loc prefăcută! ei dorinţa tânărului, dacă strângea mai puternic
Lui Anghelos ii fu teamă. I se păru că i se arată mijlocul cald şi aducea un moment fata mai