Page 12 - 1933-05

GRTGORIOS XENOPOULOS: STANCA ROŞIE 285

aproape, — îndată simţea şi strânsoarea ei mai Daculo, — uite ! albumele ei şi florile presate, —
caldă, şi avea dulcea şi îmbătătoarea impresie că ia uite aici! la fluturii ei, desenele, penarele,—
ţinea în braţe o creatură care-1 iubea, îl iubea. trei-patru cutiuţe de catifea cu oglinjoare şi cu
Nu fiindcă îi era văr, ci fiindcă era el. muzică, — darurile ei de amintire, gătelile ei
Şi dela un astfel de sentiment, — socotea el, — scumpe. Era un muzeu întreg din lucruşoare stră­
până la dragostea pe care o dorea tânărul, de­ lucitoare, cochete şi frumoase, candide şi nevino­
părtarea era foarte mare, dar şi foarte mică. vate, parfumate toate cu stânjinelul obişnuit şi cu
In ziua aceea, Mimis plecase de dimineaţă la aroma feciorească ce năvălea cuibuşorul.
oraş şi Anghelos nu fu de loc necăjit. Domnul
Sandris la prăvălie, Mimis la şcoală, doamna Sandri,
greoaie şi lenevoasă, nu-i mai rămânea decât vara
lui. Toată dimineaţa numai ei doi. Doamna Sandri,
ca şi cum îi era milă că nepotul ei rămăsese singur,
îl sfătuia să plece şi el la oraş, să se ducă la club,
să se întâlnească cu prieteni, ca să nu se plicti­
sească aşa de repede. Acesta însă mărturisi fără
înconjur că n’a venit la oraş, ci la ţară, că tovă­
răşia rudelor lui iubite îl distra nespus de mult
şi că, mai mult decât oricare alta, îl încânta tovă­
răşia Fot iniei.
Doamna Sandri dădea din cap: «cum vrei!».
De fapt însă nu credea nimic. «Săracu, — se gân­
dea, — se plictiseşte, dar ce să facă! ».
Neroadă nu era doamna Sandri. Păţise însă şi
ea ceea ce păţesc multe mame, mai deştepte chiar.
Nu-şi dădea seama că fiica ei crescuse. O socotea
încă copil, şi numai copil, care nu putea interesa
în mod serios pe un bărbat de vârsta lui Anghelos.
De aceea şi încrederea ei era absolută. O, dânsa
ştia foarte bine, că şi pe verii primari poate uneori
să-i pue diavolul să se iubească sau să păţească
ceva mai rău: fără să se iubească, să se creadă
îndrăgostiţi... Dar niciodată, niciodată nu i-ar fi
trecut prin minte bănuiala că Anghelos şi Fotini
puteau fi dintre verii aceia stăpâniţi de păcat. Şi
când îi vedea, când numai pe ei doi, când pe
toţi trei, dela fereastra vilei sau din chioşc, ju-
cându-se ceasuri întregi cu cerculeţul, sau aler­
gând unul după altul ca nişte nebuni pe aleile
grădinii, sau tăvălindu-se in zarva de râsete şi
ţipete pe povârnişul dealului, sau plecând cu
barca la pescuit, sau şezând pe pietrele mari de — Acum ai să vezi şi cel mai bun dar al meu!
pe malul mării, dedaţi la convorbiri nesfârşite, îi zise.
sau plimbându-se îmbrăţişaţi pe podiş, cântând Şi trase sertarul de jos al unui dulap şi scoase
şi uitându-se la mare, — buna d-na Sandri credea din el o păpuşe mare, îmbrăcată ca o fată de
că Anghelos făcea pe copilul ca să fie pe placul împărat. Multă vreme se uitară amândoi la ea
verilor lui, şi admira mult nobleţea, naivitatea, şi râseră.
bunătatea, ca şi răbdarea lui. Uneori chiar râdea — Este cea din urmă păpuşe a mea, zise Fo­
şi de păţanie. tini, şi ca o făptură din urmă ce e, o iubesc mult!
— Aşa păţesc oamenii buni, zicea; copiii îi Paaa!
schimbă după cum vreau ei. Şi o sărută.
— Ei bine! dacă n'ai să-i vezi într'o bună zi — Te joci cu ea uneori şi acum? întrebă An­
certându-se şi luându-se la bătae, să zici bogda­ ghelos.
proste! zicea d-1 Sandris. — De ce nu? mărturisi Fotini; ori de câte ori
O bună bucată de vreme, dimineaţa, Anghelos vreau să-mi amintesc de trecut... — Hai, Polly,
o petrecuse în odăiţa Fotiniei. trimite un sărut unchiului tău!
II luase ca să-i arate tezaurul ei: o mică colecţie Şi luă mânuţa păpuşei, o apropie de buzele ei,
de mărci poştale, — era pretextul ei, — broderiile şi apoi i-o întinse lui Anghelos cu o suflare. In
ei, de pe vremea când urma încă la şcoala d-nei clipa aceea redeveni cu adevărat un copil. Tânărul