Page 14 - 1933-05

GRIGORIOS XENOPOULOS: STANCA ROŞIE 287

— Tot cc sc poate! Se aplecase şi se uita acum cu atenţie la bostani.
Fotinl dădu din căpşor. Aveau floricele multe, ascunse sub frunzele late.
— Dragă, spune-mi mai bine că eşti un ne­ Unele prinseseră chiar şi rod.
statornic !... Laşi pe una şi iei pe alta... Ca şi — Uite, uite câţi pepeni se pregătesc.
Mimis!... Se vede că e ereditar în familia voastră. Şi deodată:
— Aşa ? mulţumesc! zise tânărul râzând fără — Nu ştii, Anghele, ce repede se coc! Să stai
să vrea la amintirea unei cutii pline cu bileţele, aici noaptea, în timpul verii, cu lună, şi e-o plă­
pe care, cu adevărat, o avusese şi el cândva, în cere! In mijlocul tăcerii, auzi un crrr... crrr...
tinereţea lui, ca şi Mimis. Dar de ce zici în fa­ Sunt pepenii copţi cari trosnesc şi cresc. Zile în­
milia voastră şi nu zici în familia noastră? tregi îi vedeai mici, cruzi, piperniciţi— de zi­
— A, mă ierţi! zise Fotini cu vioiciune şi cu ceai că n'au să se facă niciodată... şi deodată
un gest frumos de protestare. Pe mine nu mă le vine vremea, şi iacă, se fac într’o noapte. Şi
amesteca! Eu sunt fata tatii, din neamul lui San- dacă se întâmplă să iei în mână vreunul, — aşa
ders, Englezoaică! cum deseori am făcut eu, — simţi crrr... crrr...
— Englezoaică... Zachintiană. cum îţi creşte în mâini. Mister!
— Da! Englezoaică-Zachintiană! Şi ştii ce în­ Tânărul îşi închipui impresia şi o găsi intere­
seamnă ! înseamnă că se poate să nu iubesc nici­ santă şi bizară. Şi o puse îndată în legătură cu
odată; dar dacă se va întâmpla totuş să iubesc o altă impresie, pe care o avea tocmai dela Fotini.
odată, — s’a isprăvit! are să fie întâia şi cea din Tot aşa i se părea şi lui, ori de câte ori o apuca
urmă oară! şi o strângea în braţe. Trupul fetei, in vremea
Se ridicase şi, pe când rostea ultimele cuvinte, creşterii lui, plin de sevă, se umfla, creştea din
îşi freca cruciş şi răsturnând palmele: s'a isprăvit! moment în moment. Era cel mai puternic, cel
Anghelos se înfioră. mai minunat dintre farmecele epocii ei de des-
Pe înserate, plimbându-se şi stând de vorbă, voltare trupească. Acum câţiva ani ai fi crezut-o
ajunseră fără să bage de seamă până la grădiniţa poate mică, crudă, pipernicită, şi ai fi zis că n'are
cu zarzavaturi. Era aproape de Sfânta Fotini, în să se coacă niciodată. Deodată însă vine clipa,
spatele vechei case a «bunicului ». Zarzavaturile şi iacă, într'un an se face femee. Şi era anul acesta
înverzeau în toate nuanţele, dela fragedul galben- noaptea fermecătoare cu lună, în care creşte tros­
auriu, până la verdele întunecos al untdelemnului, nind fructul plin de miez. De aceea îmbrăţişarea
în răzoarele simetrice ale grădinii; unul din ei avea atâta mişcare, atâta viaţă, atâta pornire.
cele mai mari era semănat cu pepeni galbeni şi O strângea şi simţea, — mister! — crescând în bra­
verzi. ţele lui.
— Plante atât de mici, şi pot face fructe aşa Nu-i era aşa dar destulă plăcerea ascunsă şi ne­
de mari, zise, ca să spună ceva, Anghelos; nu-i asemănată, de care se bucura atât de uşor, cu
şi acesta unul din paradoxele naturii? dreptul de văr? — se gândea acum Anghelos; de
— Da, se grăbi să răspundă Mimis; exact aceeaş ce să ceară mai mult, cu primejdia s’o piardă şi
idee a avut-o şi un filozof, până în ziua în care pe aceasta? De ce să caute să-i răsădească o dra­
i-a căzut drept în nas o ghindă din stejar, şi şi-a goste, poate nefolositoare pentru el, iar pentru ea,
schimbat-o. nelegiuită, profană, întunecoasă, neiertată?
— In nas? întrebă Fotini. De dimineaţă, salutarea în odăiţa care mirosea
— Tu, fetiţo dragă, să vorbeşti numai Sâmbâtal a stânjinel şi feciorie făcu să-l năpădească un
ii răspunse Mimis, cam supărat că îi stricase cu simţimânt de milă care-1 îmblânzea şi-l desarma.
gluma ei frumosul răspuns. Ii fu milă de ea, ca şi cum îi făcea cea mai mare
Zicala numai Sâmbăta rămăsese de pomină dela nedreptate. Se gândi la nestatornicie, se mai gândi
nenea Anastasis, grădinarul. Intr’o zi, — povesti că la urma urmei n'o iubea decât din dorinţa să
Fotini, — pe când erau mici, îl necăjeau în grădină o aibă trupeşte. Şi iată că acest trup, putea să-l
in timp ce săpa, şi-l tot întrebau. vadă, să se bucure de el, să-l îmbrăţişeze, să-l
— Dar asta nu se spune, zise Fotini, să ţi-o sărute. Ii era de ajuns. De ce era atât de egoist ?
spue mai bine Mimis... De ce să împodobească în zadar, cu vorbele obiş­
Mimis i-o spuse la ureche cu cea mai mare nuite şi gesturile veşnic aceleaşi, o dorinţă efe­
plăcere. meră poate, care putea cu timpul să se stingă
— Şi atunci nenea Anastasis, — încheie Fotini,— neîndestulată, aşa cum deseaori i se întâmplase?
ne-a răspuns numai Sâmbăta, dar cu un ton!... Şi căindu-se de ceea ce visa dimineaţa, seara se
Iţi închipui ce râs a fost! Sunt ani de-atunci şi hotărî să fie cu ea mai simplu, naiv, cu aer părin­
tot mai ţinem minte şi se vede că n'o să uităm tesc, — să se uite la ea cu priviri de dragoste,
niciodată acest răspuns. fără magnet, să-i vorbească fără viclenie.
— Aşa iau fiinţă proverbele, zise Anghelos. Avea credinţa că era a lui!
— Adevărat?... aşa s’or fi făcând?... întrebă Zilele treceau la Stânca Roşie cu aceeaş felu­
Fotini având aerul că era cu gândul aiurea. rime monotonă.