Page 15 - 1933-05

288 B O A B E D E G R Â U

Anghelos, credincios cât putea hotăririi, nu fă­ In ziua aceea, — ziua a zecea, — lui Mimis îi
cea altceva decât să ascundă de verişoară plăcerea fu lene să se mai ducă la şcoală, şi de dimineaţă
care i-o stârneau sărutul, îmbrăţişarea, mângâerea făcu pe bolnavul. In curând însă se făcu bine
ei, şi să fie atent să n’o supere pe neaşteptate şi pe la unsprezece coborîră amândoi la mare.
cu îndrăzneala pe care i-o dădea dorinţa arză­ Fotini fu nevoită să rămâie acasă, fiindcă aveau
toare. Şi la vorbele ca şi în privirile lui, era cu mare musafiri. Era o doamnă bătrână cu fiica ei, —
băgare de seamă şi măsurat. Intr'o zi chiar, când aproape tot atât de bătrână şi ea, — două exem­
plare de urâţenie meridională. Anghelos ar fi ră­
mas încă în salon; dar doamna şi domnişoara
Flagotoru erau aşa de flecare şi neroade, iar Mimis
pe de altă parte îi făcea semne stăruitoare să plece,
încât nu putu la urmă să ocolească — lucru foarte
rar şi numai când era absolută nevoie, — despăr­
ţirea momentană de Fotini. Apoi ea însăş le spusese
încet:
— Duceţi-vă şi, după ce pleacă, viu şi eu după voi.
Când se pomeniră pe stâncile ţărmului, înain­
tară spre partea de apus, trecură pe sub pră­
pastie şi ieşiră încolo pe o plaje care nu era ne­
tedă şi care forma un mic golf. Şi aici pietrele
şi stâncile ieşite din mare, drepte sau culcate,
nu lipseau; iar dacă nu erau în număr atât de
mare, ca la ţărmul unde se scăldau temeliile săl­
batice ale Sâncii Roşii, erau însă mai înalte, unele
chiar din largul apei, uriaşe. Coasta aceasta a dea­
lului, săpată jos la golf, avea o înălţime mai scă­
zută, dar la urcat era tot aşa de grea. Şi Anghelos
se mira cum de nu săpaseră acolo o scară ca să
coboare de-a-dreptul din livada de măslini la
ţărm, fără să fie nevoiţi să ocolească.
— Odinioară, zise Mimis, ţiu minte că aveam
o scară de lemn. Dar nu ştiu ce s'a făcut. Era de
pe vremea când aveam aici o cabină pentru băile
noastre.
— Acum nu mai aveţi cabină ?
— E un lux zadarnic într'o astfel de pustietate
şi cu astfel de stânci. Parcă nu ne scăldăm şi aşa
când avem poftă? Cine ne vede? Apoi avem şi
barca.
venise iar vorba despre cei doi veri îndrăgostiţi,
ajunsese pân acolo, încât să spue că rândul trecut Anghelos privi marea. Convorbirea asta îi făcu
glumise şi că perechea acum îi pricinuia groază. poftă de bae. Ziua era caldă, cu adevărat întâia
Pornirea lui insă, cu toate acestea, nu se stingea ! zi de vară. Soarele săruta arzător; marea se în­
Zi cu zi creştea şi ea ca trupşorul Fotiniei. Erau tindea nemişcată, ca şi cum ar fi fost moleşită
clipe când se lupta cu adevărat cu sine însuş, de sărutările lui, iar vântul slab aducea un miros
ca să nu uite de făgăduială şi să rişte totul cu îmbătător de apă.
îndrăzneala lui. Dar din privire nu izbutea să — Zău, îmi vine să fac bae, zise Anghelos.
ascundă magnetul, şi nici din vorbe să înlăture — Haide, facem o bae ? propuse Mimis.
vicleşugul. Ii spunea vorbe bizare, neînţelese, de Şi fără să aştepte răspuns, scoase un strigăt de
o fiinţă cu totul alta. Nenorocire! In mijlocul bucurie.
acelei naturi erotice, care-1 deşteptă şi-l reînti- Hotărirea fu luată. îşi alese fiecare câte-o piatră
neri, — natură erotică şi el până în ultimul grad, — mare şi începură să se desbrace. Erau desbrăcaţi
fusese cuprins, fără să-şi dea seama, de cea mai pe jumătate, când auziră de departe vocea Fotiniei.
puternică dorinţă din viaţa lui. Ai fi zis că ti­ — Hei!... unde sunteţi?
nereţea lui, înainte să se stingă cu totul, se re- — Aici! îi strigă Mimis, o să facem bae.
aprinsese. Şi cât de puternică şi primejdioasă era Fata alergă cât putu mai repede pe nisipul
această flacăre târzie, pe care o nesocotea voinţa neîntins şi îi văzu o clipă ascunşi pe jumătate
lui, i-o lămuri o întâmplare în chipul cel mai după pietre, în cămăşi, extatică şi veselă.
dulce şi cel mai dureros. — Şi eu! făcu repede; am să fac şi eu bae!