Page 16 - 1933-05

GRIGORIOS XENOPOULOS STANCA ROŞIE 289

— Nu, nai să faci, zise Mimis, ai să răceşti. — «Cu toate acestea, — ar fi zis, dacă ar fi
— Ce vorbeşti, dragă! Azi e ca în luna lui vorbit, — nu există un lucru mai frumos în na­
Cuptor... tură decât corpul efebului, când e perfect ».
— Fotini, ai să te îmbolnăveşti. Amândoi buni înnotători, înaintară departe în
— Lasă-mă în pace! Mă reped să-mi iau co­ larg. Stânca cea mai depărtată din apă era ţinta
stumul şi viu şi eu să fac bac. pentru lungile lor curse. Pe ea se odihneau puţin
Şi dispăru fugind. şi se aruncau din nou. Astfel, de mai multe ori,
In tot intervalul acesta, Anghelos nu spuse nici Anghelos mai văzu corpul efebic în toată strălu­
da, nici nu. Preferă să întrebe numai dacă au cirea lui, ieşind cu graţie din apă şi lucind ud
plecat «frumoasele doamne ■ »; dar fără să pri­ la soare.
mească răspuns. Dar mai mult decât orice alt obiect artistic viu,
— E nebună după înnot, zise Mimis. îl fermecau braţele dulci ale mării. Aceasta îl um­
— Lasă, că n'are să păţească nimic; e cald plea de desfătare, îi dăruia putere şi bună dispo­
astăzi, îl linişti Anghelos. ziţie. Vesel, se juca nebuneşte cu tovarăşul lui,
Mimis se desbrăcase. Se ridică în picioare pe ca unul de aceeaş vârstă. Se lua după el să-l
piatra lui, şi cu o mână dinainte, ca o frunză de ajungă, îl stropea, îl înhăţa, se silea să-l dea cu
smochină dintr’o statue pudică şi frumoasă, îna- capul la fund, râdea, ţipa. Şi din când în când,
intă la margine de tot şi, cufundându-şi jucăuş obosit, călca pe fundul plin de ierburi, îşi încru­
şi neastâmpărat piciorul în apă, încercă tempe­ cişa la piept braţele şi închidea ochii pe jumă­
ratura. La început cu râsete şi ţipete; apoi se tate spre soare, cu o nespusă voioşie.
linişti şi se făcu serios. In unul din aceste momente, — tot alergând,
— Hm! nu-i prea rece apa! zise.
Anghelos din partea cealaltă, cu flanela încă pe se apropiară din nou de mal, — Anghelos des­
el, şezând şi aşteptând să-i treacă sudoarea, privea chise ochii şi se uită spre Stânca Roşie. In faţa
lui, Mimis innota cu mişcări nebuneşti, arcuite,
corpul gol al efebului şi-l admira. Era, în adevăr,
ceva perfect. Aşezat pe soclul acela roşu-verzui iar corpul întins ieşia din apă aproape întreg, şi
ca de aramă, pe piatra ieşită din apă, acoperită erau clipe când credeai că zbura în aer, abia atin­
de sus până jos cu alge, în faţa oglinzii apelor gând spuma.
liniştite, — cerul albastru, cu acea culoare mati­ Din întâmplare, privirile lui Anghelos, pe când
nală difuză, care arată întregul lui haos — privi cea urmăreau înnotarea graţioasă, căzură asupra unui
mai frumoasă statue însufleţită. punct de pe mal, pe o piatră dreaptă, destul de
departe de locul unde se desbrăcaseră ei. Văzu...
Dacă pudoarea barbară nu l-ar fi făcut să se
acopere cu mâna dinainte, — gest de Afrodită, ne­ şi, aproape speriat, strigă:
cunoscut efebilor din arta antică şi din viaţa celor — Fotini!
vechi, — ar fi semănat în întregime cu o mar­ Mimis călcă apa numaidecât şi privi.
moră colorată, însufleţită de dalta unui Praxiteles. — Ia te uită ce nebună! murmură; zis şi făcut!
Trăsăturile acelea frumoase, aspre şi sălbatice ale Fotini apăru de după piatra înaltă care o as­
stâncii pitoreşti dela picioarele lui, — parcă se cundea de privirile lor şi se pregătea să se arunce
strâmbaseră dinadins pentru antiteză, — cu câtă în apă. Purta un costum de pânză, de un albastru
putere arătau toată nobleţea, graţia şi gingăşia li­ închis, — pantaloni largi uniţi cu un bust fără mâ­
niilor, dela curbura piciorului întins, până sus la neci, decoltat. Părul îl ascunsese într'o bonetă de
cârlionţii blonzi ai capului. Floarea tânără a cor­ cauciuc de aceeaş culoare, cu funduliţe. Picioa­
pului omenesc se deschidea mândră la soare, plină rele, până la genunchi, goale; goale şi braţele şi
de frumuseţe... Membrele simetrice înfrăţeau li­ gâtul până la începutul pieptului. Angelos avu o
niile lor minunate, foarte potrivite, ca şi cum se întâie impresie curioasă. Pe când avea încă în
sărutau cu dragoste. Nicio umflătură nu diforma minte viziunea efebului gol, aşa cum o văzuse
pieptul lat şi bine făcut; curba abdomenului, pon­ pe soclul de piatră, i se păru că noua statue n'avea
derată şi ea, proporţională cu lăţimea şoldurilor, frumuseţea severă a celeilalte. Nu numai fiindcă
nu aducea nicio disonanţă întregului plastic şi cu­ o urâţea costumul; ci mai ales, fiindcă liniile piep­
loarea acestor armonii virile, era albă ca zăpada, tului femeesc şi ale coapselor, din natură prea
cu străluciri aurii şi trandafirii. umflate, alcătuiau o disarmonie contrastantă faţă
Rămase acolo câteva clipe, aplecat, nehotărît, cu membrele. Pe de altă parte, nu era aproape
meteoric; apoi, dintr’odată, să zici că se amore­ de ea şi nu putea prinde nimic altceva decât forma
zase marea de el şi-l trase, căzu în braţele ei cu rece. Ei bine, forma aceasta, nu, nu era atâta de
capul. Viziunea olimpică dispăru în cufundarea artistică, atât de perfectă ca cealaltă.
adâncă. Anghelos, singur, privea acum'suprafaţa Ca şi cum ar fi voit să-şi alunge impresia şi
albastră, uşor tulburată, aşteptând să apară undeva să-şi topească mai repede greşeala, se întinse şi
capul frumos; şi prin minte, ca fulgerul, îi trecu începu să înnoate spre piatră. Alături îl urma şi
o idee. Mimis, strigând: