Page 17 - 1933-05

290 B O A B E D E G R Â U

— Fotini! stai să-ţi treacă năduşeala!... Venim urât. Se aşeză mai întâiu pe piatră şi, cu mâinile
şi noi acum să te ’nnecăm. rezemate la spate, întinse picioarele înainte şi tul­
— Fotini se uita la ei, gesticula cu mâna şi bură puţin apa. Apoi alunecă pe spate, şi ţinân-
le spunea ceva. Dar vocea ei nu ajungea limpede du-se mereu de piatră, călcă jos, îşi stabili echi­
până la urechile lor. Când se apropiară puţin librul, lăsă libere una câte una mâinile, şi făcu
auziră: în apa mică trei, patru paşi mărunţi şi sfioşi. Apa
îi venia în acel loc până deasupra genunchilor.
— I-e frig! râse Mimis, ca şi cum vedea cel
mai curios lucru.
Deodată, cu hotărire, fata se cufundă până la
gât. Şi mişcând mâinile cu putere, tulbură în
cerc apa şi se înconjură de valuri mici nebune
şi de spume albe. In mijlocul acestei furtuni ar­
tificiale, când moara de vânt a braţelor se opri,
se zărea numai căpşorul acoperit cu boneta.
In curând se făcu senin. Şi căpşorul cu boneta
începu să înainteze în larg. Din când în când
luceau mâini şi picioare.
Fotini înnota.
— Vino! vino! bine ai venit!... aşa, bravo!...
aici suntem!... strigă Mimis pe când depărtarea
dintre ei se micşora, cu gândul mereu la înnecat.
Fotini se apropia. Anghelos înnota spre ea vesel.
Diferitele urâţenii pe care le văzuse de departe,
îi dădeau tot curajul să se apropie de un trupşor
gol în mare şi neprimejdios, care, dacă ar fi fost
altfel, poate că ar fi şovăit.
Deodată se opri o clipă, parcă îi veni ame­
ţeală, leşin, membrele nu voiră să-l mai ţină şi
fu nevoit să calce pe o piatră. O văzu, — o văzu
de-aproape.
Venea drept spre el. Mâinile, braţele ei, închi­
puiau cu fiecare mişcare o cunună albă, care-i
acoperea pe jumătate faţa, apoi se deschideau, se
întindeau în raze strălucitoare, cu picături de
diamante, şi lăsau să strălucească în voie gâtul
ridicat şi puţin pieptul. Figura ei mai palidă la
Se aşeza mai intâiu pe piatrâ şi, cu mâinile rezemate la părţile albe şi mai vişinie la cele roşii, îşi încorda
spate, întinse picioarele înainte şi tulburi puţin apa
trăsăturile şi luase o expresie neobişnuită de viaţă.
Ochii închişi pe jumătate, ai fi zis că nu se puteau
— Nu!... nu veniţi!... să mă arunc intâiu împotrivi luminii şi unei încântări tainice. In rit­
şi pe urmă. mul înnotului i se umflau şi desumflau obrajii,
Mimi râse ca şi cum auzise cel mai curios sufla din gură, iar nările mici erau în veşnică
lucru. mişcare. Oboseala, agonia, mişcarea intregei figuri,
— I-e ruşine, zise. extazul ei şi beţia te duceau în greşală. Ai fi zis
— Are dreptate, răspunse Anghelos; las'o în- că fecioara se sbătea în braţele unui iubit nevăzut,
tâiu să se arunce... şi-i arătăm noi! strânsă, in puterea patimii, în clipa cea mai plă­
Şi se opri, dar în sine desamăgit. Sfiala fecioarei, cută a iubirii. Atât de frumoasă şi atât de mare
atât de firească, i se păru cu toate acestea ca o Anghelos n'o văzuse, nu şi-o închipuise niciodată.
a doua urâţenie şi disarmonie. îşi formase, se Şi de cum simţi mai de aproape carnea şi suflarea
vede, ideea nedefinită, că Fotiniei nu putea să-i ei, asprimea de mai înainte a liniilor se făcu din
fie ruşine, şi mai ales cu un costum care-i aco­ nou flacără, frumuseţe, ispitire. Cu toată ameţeala,
perea corpul întreg. Şi ar fi găsit mult mai po­ cu toată turburarea lui, râse o clipă de sine însuş,
trivit, dacă ar fi văzut-o, de pildă, lângă el atât atât pentrucă se arătase neîncrezător faţă de statua
de goală şi atât de nevinovată şi lipsită de orice depărtată a Fotiniei, cât şi pentru că admirase
vicleşug, încât să nu aibă de loc conştiinţa go­ prea mult la început plasticitatea rece a unui
liciunii ei. adolescent.
Şi încă ceva la care nu se aştepta: Fotini nu se Se opri şi o aşteptă. Ea însă, când ajunse până
aruncă dintr’odată în apă. Sperios şi urât, — foarte la o anumită depărtare de el, coti brusc, ca şi