Page 19 - 1933-05

292 B O A B E D E G R Â U

o haină pe el, peste cămaşa de noapte, şi luă o aşa cum a văzut-o ieri, cu ochii dornici, cu su­
carte să cetească. Peste puţin o închise. Nici asta! flarea obosită în măreaţa plăcere a iubirii...
Ce să facă? Se gândi să se îmbrace şi să iasă Se opri să asculte. Era în odaia lui o uşă care
afară. Dar îi fu teamă să nu fie auzit de ceilalţi dădea in camera lui Mimis. Se apropie şi, în
şi să le tulbure somnul. liniştea nopţii, auzi limpede sforăitul slab al ado­
Puse mâna pe frunte; ardea ca jarul. La inimă; lescentului. Peretele Fotiniei însă nu avea comu­
bătea să se rupă. Se uită în oglinda toaletei; faţa nicaţie şi era greu de auzit. De geaba îşi lipi urechea
îi era palidă ca ceara, iar ochii îi străluceau ca de tapetul brodat. Nici o suflare— Dormea oare,
nişte cărbuni aprinşi... sau se trezise ? Nu, de bună seamă că dormea. Ii
O insomnie chinuitoare ca asta, cu o astfel de spusese într’o zi că doarme neîntrerupt până di­
aţâţare, avea pentru întâia oară în viaţa lui. mineaţa ... Şi şi-o închipui dormind in pătuşorul
Viziunea de ieri, dela mare, îl înnebunise de-a- ei, acoperită pe jumătate, cu gâtul gol, până la
binelea. Nici o clipă nu putea s'o uite; nici o piept, — ca ieri în apă, — cu braţele ca o cunună
clipă nu putea să alunge din mintea arzătoare albă în jurul capului bălaiu, cu aurul curat care se
trupul gol al Fotiniei, aşa cum îl văzuse innotând cuibărea în şănţuleţele lor gingaşe, printre dante­
şi apropiindu-se de el; pieptul de zăpadă care lele unei cămăşi de noapte cu mânecile lungi.
ieşea din apă, cu tainicele adâncimi nepătrunse, şi Ce i se întâmplă pe urmă, nici el însuş n'ar mai
faţa, o faţă cu ochişorii visători şi cu suflarea putea să spue. Fără să aibă nici o hotărîre, fără
voluptoasă. să-şi dea bine seama ce face, ceva puternic, mult
mai puternic decât el, de neînvins, îl împingea
Fusese învins în aşa măsură, încât nu se mai
străduia să alunge imaginea ispitei, şi se silea, spre faptă. Mişcările lui inconştiente erau cu
dimpotrivă, s'o facă mai vie şi mai limpede. Şi toate acestea măsurate cu multă pricepere. Ajunse
cu închipuirea, o gusta. I se părea că o ţinea la apoi la uşa lui şi o deschise cu mare băgare de
piept, şi o ţinea, gol şi el, în mare. seamă, ca să nu scârţâe şi să fie auzit.
Ieşi pe coridorul întunecat. La fereastra cea
Cât de mult se căia acum că n'a alergat după mare a scării, — care aducea lumina prin gea­
ea, că a ascultat-o, că i-a fost teamă... Ce prost muri albe şi roşii, — noaptea nu albise încă,
a fost! Poate că s'ar fi strecurat şi asta pe lângă decât aşa de puţin, încât abia se deosebea fereastra
toate celelalte mângâieri şi jocuri din domeniul în întunericul înconjurător. Făcu cind-şase paşi
drepturilor de rudă... Să caute un nou prilej? miri, rar, sfios şi înăbuşit, pentru o depărtare
Cam primejdios. Ceea ce n'a îndrăsnit să facă pe care putea s’o străbată numai cu trei, şi ajunse
întâia oară, când ar fi avut aerul a ceva natural, în faţa uşii Fotiniei. întâia la dreapta, — nu, n’a
n'avea să poată face din nou fără s’o sperie. O,
dacă nu i-ar fi fost teamă de această sperietură! Inima nu-i mai bătea ca un ciocan. Inconştientul
Chiar în seara asta, acum, pe când dormea în biruise până şi emoţia. Şi fără să-şi silească voinţa
patul ei, ar fi intrat în odaia verişoarei lui, cu câtuş de puţin, pipăi in întuneric, apucă clanţa
un tertip oarecare, ar fi deşteptat-o, ar fi luat-o şi suri puternic, cu bărbăţie.
în braţe şi şi-ar fi vărsat necazul cu cel puţin Maşina scârţâi uşor. Anghelos simţi ivărul care
două sărutări.
se retrase dela locul lui. Dar când împinse uşa
S'a gândit, şi-a închipuit scena, şi iar s’a gândit. ca să se deschidă, dădu de împotrivire. Se vede
Patima îl orbea. II furnicau fiori la gândul că că era şi altă piedică, mai jos, care nu fusese
putea să intre în odaia ei. Şi începu să se obiş­ trasă odată cu sucirea clanţei. A! uşa era încuiată
nuiască cu el, să-l găsească posibil, simplu, uşor pe dinăuntru...
de realizat... De ce nu ? « — Fotini, scoală-te... Aceasta fu de ajuns să-l deştepte, aşa cum se
eu sunt... Ah, dragă, nu ştii, mi-e cu neputinţă deşteaptă un somnambul care cade în mare,
să adorm in noaptea asta... se vede că sunt îndată ce simte răceala apei. Speriat, lăsă mânerul
bolnav... A, nu te speria, verişoaro... rămâi în să se întoarcă singur la loc, cu sgomot. Unde se
pătuşorul tău aşa cum eşti... Uite, m’am îm­ ducea?__ Ce căuta?... Dacă l-ar vedea cineva
brăcat şi am venit să-ţi... să-mi ţii puţin de acolo, la ora asta, ce ar zice? Dacă ar fi fost des­
urât... Spune-mi ceva... poate-mi trece_______Dar, chisă uşa fetei şi ar fi intrat înăuntru şi ar fi
ce ţi-e frică? De ce faci aşa? Nu, să nu ţipi, nu deşteptat-o?... Ce grozăvie! ce grozăvie!... Ca
sunt bolnav... nu, nu sunt bolnav... Te iubesc, un hoţ, ca un ucigaş se întoarse în camera lui şi
Fotini, te iubesc!... Fie-ţi milă de mine! Mor închise uşa tremurând de emoţie. Apoi stătu
de dragul tău... Te doresc... te vreau!... Tu lângă ea o bucată de vreme, cu urechile ciulite
eşti lumina mea, viaţa mea, femeia mea! Mă iu­ spre afară. Nimic, slavă Domnului! Nici un sgo­
beşti? da?... Sărută-mă şi tu, scurripa mea!... mot, nici o tulburare. Se vede că nu-1 auzise
Aşa... ah!... ». nimeni.
Şi urma in gândul lui desfrânat, şi sfârşea Se linişti. Dar odată cu simţimântul acesta îi
scena în odaia Fotiniei, până ce-i revedea faţa veni şi o ciudată moleşeală. Abia avu puterea să se