Page 22 - 1933-05
P. 22

GRIGORIOS XENOPOULOS: STANCA ROŞIE                               295

         ci  niciodată  până  acum  nu  văzuse  pe  Fotini   cap,  decât  să  calce  Fotini  peste  o  poruncă  a  re­
         tnstă  cât  de  puţin.  Şi-şi  zise  în  gând  că  un  mă-   ligiei. Şi tânărul se văzu intr’o situaţie neplăcută.
         nunchiu  de  nouraşi  cu  ciucuri  aurii  la  frumuseţea   Ce  să  facă  ?  Ridică  perdeaua  uşii,  cu  toată  sfiala,
         ei senină, înstelată, i-ar fi mers de minune.    cu  toată  groaza  că  el,  un  păcătos  şi  întinat,  pân­
           Pe  drum,  pe  când  treceau  printre  malurile  îm­  gărea  Sfintele  Sfinţilor,  şi  intră  în  altar,  luminat
         podobite  cu  flori,  tânărul  culegea  margarete  şi   mistic  de  o  mică  uşă  din  spre  răsărit  cu  sticle  al­
         dediţei  şi  tot  vorbind  şi  jucându-se,  împleti  o   bastre  şi  roşii...  Făcu  câţiva  paşi  înainte,  încre­
         cunună.  Când  ajunse  aproape  de  bisericuţă,  cu­  menit,  temându-se  până  şi  să  se  uite  în  voie  în
         nuna  era  gata.  Şi  pe  neaşteptate  o  puse  pe  capul   jur...  Şi  trecu  pr  ntr’un  adevărat  chin  sufletesc,
         Fotiniei.                                        până  să  ridice  unul  câte  unul  toate  lucrurile  de  pe
           —  Ia stai... să văd cum îţi şade ?!           Sfânta  Masă,  —  începând  cu  evanghelia  îmbră­
           Fata  făcu  o  strâmbătură  sarcastică  şi  stătu  în-   cată  în  catifea  şi  aur,  până  la  vasul  de  sidef  al
         tr'o  poziţie  comică.  încununarea  fu  luată  în  bătaie   tămâiei  cu  linguriţa  de  argint,  —  ca  să  întindă
         de joc.                                          în grabă noul acoperământ.
           —  Ei, cum iţi par? întrebă.                     Fotini  stătea  afară,  lângă  perdea,  şi-i  urmărea
           —  Eşti bună de dus la bâlciu! zise Anghelos.  operaţia cu luare aminte.
                                                            —  Ei!  ei!  Ce  faci  ?  îi  strigă  deodată.  Ai  aco­
           Fotini se grăbi să-şi ia cununa de pe cap şi
         s’o  treacă  pe  braţ.  Strâmbătura  ei  spunea:  «  Fii   perit antimis-ul... Scoate-1 repede!
                                                            Cumplit  se  mai  sperie  Anghelos,  mai  ales  din
         serios! Aşa ceva eu nu fac. E caraghios! *.      pricina  cuvântului,  şi  după  ce  trase  noul  acope­
           Şi  într'adevăr,  Anghelos  niciodată*  n’o  văzuse   rământ,  văzu  într'adevăr  dedesubt,  în  mijlocul
         luându-şi  o  poziţie  de  falsă  naivitate,  căutând  să   celui  vechiu,  o  bucată  de  stofă  roşie  decolorată,
         arate  o  cochetărie  făţarnică,  să  izbească.  Mai  ales   îndoită  şi  roasă  ca  o  hartă  căptuşită  şi  închisă.
         împodobirea  capului  cu  flori  o  socotea  ceva  supra-   In graba lui nici n'o observase.
         romantic,  prefăcut,  încrezut,  nevrednic  pentru  o   —  Ce e asta ? zise.
         fată  crescută  la  ţară.  Un  pic  de  rezedă,  câteva   —  O  desface  preotul  la  liturghie.  Pe  dinăuntru
         panseluţe  la  piept,  era  destul.  Uneori  îşi  atârna   are  o  icoană,  zugrăvită  pe  pânză.  De  desubt  pune
         cireşi  la  urechi;  dar  numai  pentru  o  clipă,  în  tim­  Sfintele Taine... Discul şi Potirul —
         pul  mesei,  dintr’o  obişnuinţă  care  îi  amintea  de   Anghelos îşi trase mâna înfiorat.
         copilărie.  Iar  florile  pe  care  le  iubea  pentru  par­  —   A!  nu  pun  mâna  pe  el,  zise.  Nu-1  ating
         fumul  lor,  —  iasomia,  busuiocul,  garoafele,  —  le   nici  mort.  Poimâine  când  vine  popa,  să-l  scoată
         ascundea totdeauna în sân, lipite de piept.
                                                          el... Lasă-mă!
                                                            Şi  fără  să  mai  asculte  pe  Fotini,  isprăvi  de  în­
           Descuiară şi intrară în bisericuţă.            tins,  puse  la  loc,  cu  aproximaţi?,  cărţile  şi  lucru­
            Fotini,  cu  cruci  repezi,  sărută  icoana  Sfintei,   rile  şi  se  grăbi  să  iasă  din  altar,  ca  şi  cum  îl  ame­
         împodobi  un  sfeşnic  cu  cununa  de  margarete,   ninţau  îngerii  cu  săbiile  mari.  Antimis-ul  rămase
         aprinse  o  lumânare  şi  apoi,  cu  cea  mai  mare   acoperit.  Şi  Fotini  îşi  făcu  cruce  şi  se  miră  de
         nevinovăţie  din  lume,  rugă  pe  Anghelos  să  fie   încăpăţânarea aceasta fără temeiu.
         atât  de  bun  şi  să  intre  în  altar  să  întindă  acope­  Dar  fruntea  plină  de  sudoare  a  lui  Anghelos
         rământul.                                        dădea  la  iveală  o  atât  de  mare  stinghereală,  poto­
           —  Ce  face  ?  zise  Anghelos  mirat  peste  măsură.   lită  in  sfârşit  când  se  pomeni  afară,  —  încât  fata
          Nu,  nu,  du-te  tu,  fetiţo,  eu  nu  mă  pricep  la  deal-   nu voi să-l mai necăjească.
         deastea! Ia-1 şi întinde-1 unde vrei tu.           —  Hai,  să  mergem  acum,  zise;  nu  face  nimic.
            Şi-i întinse legătura. Ea nu o luă.           Mâine  trimit  pe  Mimis  să  pue  în  rânduială  to­
           —  Ce, glumeşti? îi zise.                      tul—  Aş  fi  dorit  să  ştiu  însă  de  ce  te-a  apucat
           —  De ce ?                                     o aşa de mare frică. Atât de multe păcate ai tu?
            —  Tu nu ştii că femeile nu pot intra in altar?  Anghelos  surâse  enigmatic,  şi  sgomotul  râsului
            —  Nu mai spune!                              îi  ieşi  pe  nas.  Acest  de  ce  n'ar  fi  putut  de  sigur
            —  Sigur, e oprit...                          să-l  înţeleagă  Fotini.  După  noaptea  aceea  groaz­
            —  Şi  mi-e  îngăduit  mie!  strigă  Anghelos.  Adică   nică...  dimineaţa  numaidecât...  să-l  pue  să  îm­
          eu sunt mai puţin păcătos decât tine!... aşa?   podobească  o  Sfântă  Masă!...  In  sfârşit,  poate
            —  Nici vorbă, dacă eşti bărbat.              că  era  şi  o  prostie  a  lui.  Dar  lăsând  de  o  parte
            —  Taci,  tad  că  ne  aude  Sfânta  Fotinia  şi  dă­  teama  smintită  care-1  cuprinsese  deodată  într'un
          râmă  tavanul  peste  noi!  Mai  bine  intră  în  altar   loc  semi-luminat,  covârşit  de  prejudecăţile  ome­
          fără  teamă,  şi  eu  te  aştept  aici...  Hai,  nu  mai  sta   neşti,  îi  veni  să  râdă  de  acea  poruncă  a  religiei,
          ♦   de  lemn  Tănase  *.  Iau  toată  răspunderea  asu­  care  putea  la  un  moment  dat  să  deschidă  larg
          pra mea!                                        Sfintele  Sfinţilor  ca  să  intre  Păcatul,  şi  să  lase
            —  Nu se poate! strigă Fotini.                dincolo  de  cortina  Scenei  o  nevinovăţie  fecio­
            Nu  se  putea,  mai  bine  i-ar  fi  căzut  tavanul  in  rească.
   17   18   19   20   21   22   23   24   25   26   27