Page 22 - 1933-05

GRIGORIOS XENOPOULOS: STANCA ROŞIE 295

ci niciodată până acum nu văzuse pe Fotini cap, decât să calce Fotini peste o poruncă a re­
tnstă cât de puţin. Şi-şi zise în gând că un mă- ligiei. Şi tânărul se văzu intr’o situaţie neplăcută.
nunchiu de nouraşi cu ciucuri aurii la frumuseţea Ce să facă ? Ridică perdeaua uşii, cu toată sfiala,
ei senină, înstelată, i-ar fi mers de minune. cu toată groaza că el, un păcătos şi întinat, pân­
Pe drum, pe când treceau printre malurile îm­ gărea Sfintele Sfinţilor, şi intră în altar, luminat
podobite cu flori, tânărul culegea margarete şi mistic de o mică uşă din spre răsărit cu sticle al­
dediţei şi tot vorbind şi jucându-se, împleti o bastre şi roşii... Făcu câţiva paşi înainte, încre­
cunună. Când ajunse aproape de bisericuţă, cu­ menit, temându-se până şi să se uite în voie în
nuna era gata. Şi pe neaşteptate o puse pe capul jur... Şi trecu pr ntr’un adevărat chin sufletesc,
Fotiniei. până să ridice unul câte unul toate lucrurile de pe
— Ia stai... să văd cum îţi şade ?! Sfânta Masă, — începând cu evanghelia îmbră­
Fata făcu o strâmbătură sarcastică şi stătu în- cată în catifea şi aur, până la vasul de sidef al
tr'o poziţie comică. încununarea fu luată în bătaie tămâiei cu linguriţa de argint, — ca să întindă
de joc. în grabă noul acoperământ.
— Ei, cum iţi par? întrebă. Fotini stătea afară, lângă perdea, şi-i urmărea
— Eşti bună de dus la bâlciu! zise Anghelos. operaţia cu luare aminte.
— Ei! ei! Ce faci ? îi strigă deodată. Ai aco­
Fotini se grăbi să-şi ia cununa de pe cap şi
s’o treacă pe braţ. Strâmbătura ei spunea: « Fii perit antimis-ul... Scoate-1 repede!
Cumplit se mai sperie Anghelos, mai ales din
serios! Aşa ceva eu nu fac. E caraghios! *. pricina cuvântului, şi după ce trase noul acope­
Şi într'adevăr, Anghelos niciodată* n’o văzuse rământ, văzu într'adevăr dedesubt, în mijlocul
luându-şi o poziţie de falsă naivitate, căutând să celui vechiu, o bucată de stofă roşie decolorată,
arate o cochetărie făţarnică, să izbească. Mai ales îndoită şi roasă ca o hartă căptuşită şi închisă.
împodobirea capului cu flori o socotea ceva supra- In graba lui nici n'o observase.
romantic, prefăcut, încrezut, nevrednic pentru o — Ce e asta ? zise.
fată crescută la ţară. Un pic de rezedă, câteva — O desface preotul la liturghie. Pe dinăuntru
panseluţe la piept, era destul. Uneori îşi atârna are o icoană, zugrăvită pe pânză. De desubt pune
cireşi la urechi; dar numai pentru o clipă, în tim­ Sfintele Taine... Discul şi Potirul —
pul mesei, dintr’o obişnuinţă care îi amintea de Anghelos îşi trase mâna înfiorat.
copilărie. Iar florile pe care le iubea pentru par­ — A! nu pun mâna pe el, zise. Nu-1 ating
fumul lor, — iasomia, busuiocul, garoafele, — le nici mort. Poimâine când vine popa, să-l scoată
ascundea totdeauna în sân, lipite de piept.
el... Lasă-mă!
Şi fără să mai asculte pe Fotini, isprăvi de în­
Descuiară şi intrară în bisericuţă. tins, puse la loc, cu aproximaţi?, cărţile şi lucru­
Fotini, cu cruci repezi, sărută icoana Sfintei, rile şi se grăbi să iasă din altar, ca şi cum îl ame­
împodobi un sfeşnic cu cununa de margarete, ninţau îngerii cu săbiile mari. Antimis-ul rămase
aprinse o lumânare şi apoi, cu cea mai mare acoperit. Şi Fotini îşi făcu cruce şi se miră de
nevinovăţie din lume, rugă pe Anghelos să fie încăpăţânarea aceasta fără temeiu.
atât de bun şi să intre în altar să întindă acope­ Dar fruntea plină de sudoare a lui Anghelos
rământul. dădea la iveală o atât de mare stinghereală, poto­
— Ce face ? zise Anghelos mirat peste măsură. lită in sfârşit când se pomeni afară, — încât fata
Nu, nu, du-te tu, fetiţo, eu nu mă pricep la deal- nu voi să-l mai necăjească.
deastea! Ia-1 şi întinde-1 unde vrei tu. — Hai, să mergem acum, zise; nu face nimic.
Şi-i întinse legătura. Ea nu o luă. Mâine trimit pe Mimis să pue în rânduială to­
— Ce, glumeşti? îi zise. tul— Aş fi dorit să ştiu însă de ce te-a apucat
— De ce ? o aşa de mare frică. Atât de multe păcate ai tu?
— Tu nu ştii că femeile nu pot intra in altar? Anghelos surâse enigmatic, şi sgomotul râsului
— Nu mai spune! îi ieşi pe nas. Acest de ce n'ar fi putut de sigur
— Sigur, e oprit... să-l înţeleagă Fotini. După noaptea aceea groaz­
— Şi mi-e îngăduit mie! strigă Anghelos. Adică nică... dimineaţa numaidecât... să-l pue să îm­
eu sunt mai puţin păcătos decât tine!... aşa? podobească o Sfântă Masă!... In sfârşit, poate
— Nici vorbă, dacă eşti bărbat. că era şi o prostie a lui. Dar lăsând de o parte
— Taci, tad că ne aude Sfânta Fotinia şi dă­ teama smintită care-1 cuprinsese deodată într'un
râmă tavanul peste noi! Mai bine intră în altar loc semi-luminat, covârşit de prejudecăţile ome­
fără teamă, şi eu te aştept aici... Hai, nu mai sta neşti, îi veni să râdă de acea poruncă a religiei,
♦ de lemn Tănase *. Iau toată răspunderea asu­ care putea la un moment dat să deschidă larg
pra mea! Sfintele Sfinţilor ca să intre Păcatul, şi să lase
— Nu se poate! strigă Fotini. dincolo de cortina Scenei o nevinovăţie fecio­
Nu se putea, mai bine i-ar fi căzut tavanul in rească.