Page 25 - 1933-05

398 B O A B E D E G R Â U

Anghelos îşi binecuvânta curajul care-1 liniştise. erotică. Altul in locul lui ar fi fost îndreptăţit
Nu era numai pentru clipele dulci prin care tre­ să se neliniştească, să aibă unele bănuieli... Era
cuse în scorbura măslinului bătrân; era mai ales oare prefăcătorie, viclenie desăvârşită sau nesim­
pentrucă-1 părăsise teama nedesluşită a unui mare ţire, nesimţirea unui animal nevinovat? Dar as­
pericol care-1 apăsa ca un vis urât de câteva zile. tăzi, în întâia zi a fericirii lui, Anghelos nu vedea
Ştia oare până unde îl putea duce dorul neîm­ decât trăsăturile cele mari şi nu era de Ioc în stare
blânzit şi ce rezultat putea să aibă fapta lui? să intre în amănunte.
Gândul că Fotini îl iubea, îl făcea răbdător.
Dintr’odată, agonia chinuitoare pe care o simţea
oridecâteori fata era departe, se rupse, împreună
cu potolirea dorinţei. Şi în aceeaş după amiază
avu pentru întâia oară puterea să se despartă
de ea cu voia lui, să meargă singur la oraş, să se
întâlnească cu un prieten pe care-1 păcălise de
atâtea ori la întâlniri, şi să viziteze cu el vechile
biserici zacintiene cu comorile lor de pictură şi
sculptură.
Abia seara se întoarse la Stânca Roşie. Luă masa
cu familia, mai vesel ca niciodată, găsi pe Fotini
mai voioasă decât oricând, şi se jucă cu verii lui
diferite jocuri, până la ora când îşi spuseră bună
seara şi se suiră în odăile lor. Era încă de vreme;
iar el, deşi îi era somn, preferă să vegheze puţin
pe balcon, ca să vadă răsăritul lunii, care trebuia
să iasă din mare.
Aşa îl fură somnul. Se deşteptă însă repede la
sgomotul porţii de fier, pe care o închidea nenea
Anastasis, şi atunci se hotărî să se culce. La lu­
mina lunii, sui în linişte scara şi ajunse în odaie.
Inaintă până la scrin şi frecă un chibrit ca să
aprindă lumânarea... O umflătură pe patul lui,
neobişnuită, îi atrase îndată privirea pieziş. Văzu,
şi un fior de groază îl încinse.
Doi ochişori negri deschişi, mari, veghetori, cu
un extaz sălbatic, erau fixaţi în gol. Doi obrăjori
rumeni, pe pernă, şi un nor auriu de păr încreţit...
Groaza lui, — mică pedeapsă, — ţinu o secundă.
Se uită mai bine, văzu ce fel de staifie era şi râse:
Adevărat, îl descuraja întotdeauna gândul că tre­ Fotini, ca să-l sperie, întinsese subt păturile
buia să-i spuie • te iubesc *, în întâia clipă in care patului păpuşa ei cea mare.
odată avea s’o vadă supărată; dar ce folos ar putea — Mămică! strigă tare, fiind sigur că verişoara
aduce cuvântul, odată ce ea nu-1 iubea până lui aştepta trează, efectul.
în momentul de faţă, şi nu-1 va putea iubi în veci ? Din camera de alături se auzi îndată o voce
Iată deci că Fotini îl iubea şi orice teamă a lui « mirată »:
se dovedea zadarnică! Era sigur, foarte sigur — Ce ai păţit, Anghele?
acum, că magnetul ochilor lui îşi făcuse efectul. — Ah! ce drăcuşor împeliţat îmi eşti!... De
Oricât de rudă ii era Fotini, oricât de naivă şi aş veni acolo ţi-aş arăta eu ţie.
nevinovată, — cum putea să-i primească alintările Fotini nu mai putea de râs.
lui erotice, dacă nu era de mai înainte cuprinsă — Te-ai speriat, zău? îl întrebă din nou.
de o ascunsă şi nerostită iubire?_____ — Auzi vorbă! mi s’au deslegat genunchii!
In scena de dimineaţă din scorbură a fost de — Ei, ţi-a plăcut? Asta a fost ca să înveţi minte
sigur şi ceva bizar, nelămunt, greu, foarte greu altă dată... hm!
de limpezit: nepăsarea, nesimţirea Fotiniei. Ai fi Ce să’nveţe? Fotini nu-şi isprăvise fraza. Dar
zis că primea alintările ca un copil care nu-şi şi aşa, Anghelos găsi gluma ei destul de drăgălaşă.
dădea seama de însemnătatea lor, aşa încât să
nu se împotrivească şi să nu protesteze, decât GRIGORIOS XENOPOULOS
numai de durere şi de îmbulzire, fără nici o urmă (Urmeazi' din greceşte de Anton Mutachide
de ruşine şi, culmea, fără nici o urmă de aplecare desene de 1. Teodoretcn-Sion