Page 35 - 1933-05

3*8 B O A B E D E G R Â U

laşului, către criticul « Vieţii româneşti», şi a aşteptat pânâ puteam gândi la nimic rău. Peste trei zile cineva Imi spu­
Ia câderea hotăririi. Parcă il aud încă, povestind despre în­ nea, cu un glas înecat de durere, la acelaş telefon, că Jean
ţelegerea găsită şi despre liniştea recăpătată in faţa ei. Apoi Bart murise. Pământul se goleşte cu fiecare zi de prieteni.
cartea a ieşit. Uit atâtea din ce-a însemnat Jean Bart pentru Dunăre.
Jean Bart se văeta de oboseală, dar nu-1 credeam. Am Cu toată cariera lui maritimă şi vestitul Jurnal de bord,
scriitorul făcea ce făcea şi se întorcea la fluviu. El ii era
şi i-a rămas, prin toate desamăgirile, iubirea statornică. Da­
torii uitate sunt Galaţii, Prinţesa Bibiţa, iară Sulina, ca o
repetiţie in mic pentru incercarea Indrăsneaţă din Europolis.
Fusese căpitan de port şi comisar al Guvernului In aceste
părţi. Se gândea ca director al asistenţei să ridice un cămin
la Vâlcov pentru copiii fără căpătâiu şi să scoată din ei ma­
rinari fără teamă, ca in volumul cu acelaş titlu de Kipling.
Mai târziu ne-am întâlnit in aceeaş dorinţă, dar de rândul
acesta eram pe la Tâbăcâric, la Constanţa, cu întâia şcoală
de apă şi cu gândul, pentru care încercam să câştigăm şi pe
cel mai mare savant şi gospodar al peştelui din România,
d-1 Antipa, să ajungem Ia un cămin de ucenici de pescari,
in clădirile părăsite de lângă Institutul de hidrobiologie.
Iată-ne intrând cu Jean Bart In căsuţele mici ca nişte chilii
de melc ale pescarilor, pe care nu încetezi să te miri cum
in timpul marilor vânturi, răsufletul viforos al Mării vecine
nu le ridică şi nu le risipeşte. Stăm de vorbă cu oamenii,
ne uitam la plase şi cârlige. Tovarăşul nostru făcea planuri.
Alătun de năzuinţele şi cunoştinţele lui cele multe, aduse
dintr’o viaţă de marinar şi de scriitor, izbutiserăm să-i
deschidem ochii asupra isprăvilor făcute de popoare mult
mai mici şi mai puţin pregătite decât al nostru, cum sunt
Bulgarii. Din casa lui dela Balcic, înjghebată dintr'o gospo­
dărie turcească, zâmbitoare şi aerisită, cu vedere asupra celei
mai luminoase părţi din go>f şi de care avea dece să fie
mândru, se repezise Ia Vama şi văzuse noul Aquarium şi
tot ceeace se lucra acolo pentru legătura cu Marea şi cu apa.
Eugen Botez (Jean Bart) Acum toate s'au prăbuşit pentru el, şcoală de pescari, ligă
navală, casă din Balcic, visuri de scriitor, adunări ale P. E.
stăruit şi eu, alături de alţii, să întocmească un volum de N. Clubului, Dunăre şi Mare. N'a rămas decât amintirea lui
popularizare despre Dunărea noastră. Era dator, ca Secretar in mintea noastră, ca o auroră boreală in retragere care se
al Ligii Navale, şi putea, punând una de alta comunicările va stinge şi se va şterge şi ea treptat, şi apoi marea linişte
făcute la radio in legătură cu problema. El s’a sbătut şi In pentru toţi şi călătoria altor rânduri de oameni pe sub bolta
cele din urmă s'a învoit. Cartea e sub tipar şi a fost poate rece de diamant a stelelor.
pricina cea mai puternică a răposării lui inainte de timp. Jean Bart nu scria greu, dar nu se îndemna uşor să scrie.
Dunărea l-a strâns incă odată in liana ei neastâmpărată şi Pentru cea din urmă cane, Europolis, a avut nevoe de
l-a trimis in nefiinţă. Răurile răscolite in el şi care l-au câţiva ani, de întreruperi şi de refaceri. Intr'o vreme de
sfârşit in zece zile, fără ca nimeni să se fi aşteptat, au venit supraproducţie a romanului, dorea să-şi încerce şi el puterile
din această incordare din urmă peste puteri. Dunărea ii intr’un roman. Era ca un constructor de vase de apă care
făcuse al ei. Şi l-a reluat. Să nu plângem. după ce dulgherise o viaţă bărci şi imbarcaţii uşoare şi
Acum câteva zile am făcut un drum la Sulina şi in ajun stârnise toate admiraţiile, pusese în şantier o mare corabie
l-am înştiinţat la telefon, cerându-i unele lămuriri. Mi Ie-a de larg, aşa cum ea trece, cu pânzele întinse, prin închipu­
dat, mi-a spus nume de localnici pe cari trebuia numai irea oricărui marinar şi armator. Cartea ii creştea in mâini,
decât să-i caut, şi a încheiat, parcă-1 aud: «Dacă nu m'aş dela două, trei sute la patru şi cinci sute de pagini. După-
simţi rău aş veni şi eu!» Omul fără preget şi îndrăgostitul de ce-i luasem pentru « Boabe-de-grâu », frumosul studiu şi jur­
apă şi de locurile de care era mai legat decât de ori care altele, nal nou de bord, O corabie românească. Bricul Mircea, cu
nu se putea ţine, la cea mai slabă chemare sau putinţă de prilejul împlinirii a cincizeci de ani ai vasului şcoală, stă-
ducă. La fel ne treziserăm împreună prin străinătăţi sau in ruiam pentru un alt articol, despre Liga Navală, de care îşi
ane ştie ce expediţie de aventură. Peste mai puţin de o legase acum in urmă viaţa. Cine 11 va mai scrie? II amâna
săptămână, când m‘am întors, nu i-am mai pujut vorbi ca mereu, un an, doi ani, din pricina romanului. Se pare că
să-i spun cr-am făcut şi ce-am găsit din Europohsul lui şi-a amânat şi moartea, ca să-l sfârşască, şi l-a tras de-asu-
mâlit. Era în pat şi nu se putea scula să vie la aparat. pra, ca o piatră de mormânt medievală, cu chipul castela­
Mi-a cerut un articol pentru revista Ligii Navale. Nu mă nului in arme cioplit in picioare.