Page 43 - 1933-06

S T Â N C A R O Ş I E

(ROMANUL FOTINIEI SANDRIS)

VII
D-l Sandns şi Mimis erau plecaţi.. In salonul căsca un gol acoperit de o ceaţă luminoasă, unde
vilei erau mosafiri. Şi Anghelos, neavând nici ghiceai, jos, câmpia nevăzută; şi mai departe, în
poftă să se arate la străini, dar nici vreun tovarăş, fundul tabloului, se îmbrăţişau într’o sărutare fră­
îşi luă cartea şi un scăunel ca să şeadă afară şi să ţească munţii îndepărtaţi. In ceasul acela, cerul
citească. era peste tot auriu şi împodobit cu două panglici
Descoperise un loc bun, un adăpost pentru subţiri şi paralele de nori. Soarele se cobora spre
lectură, unde mergea din când în când... Era o asfinţit.
scobitură, ca o gaură mare, pe culmea Stâncii Roşii. Anghelos lăsa adeseori cartea şi-şi aţintea pri­
Nu puteai să scobori uşor într’însa, cu atât mai virile pe nori. Părea cufundat în meditaţii şi numai
puţin să te sui, fiindcă scobitura avea o adâncime fericit nu era. Sbuciumul reîncepu şi în el lupta era
destul de mare. Cu ajutorul scaunului însă, An­ în putere. De când cu scena din peşteră, au trecut
ghelos isbutea. Intâiu îl arunca înăuntru şi sărea trei zile. îndrăzneţ, atât cât putea fi cu Fotini,
pe el. Apoi îl aşeza la margine, pe cel mai înalt loc tânărul se sătură de mângâieri şi sărutări. Repede
al groapei, care aducea cu speteaza unui jeţ; şi însă, chiar din ziua următoare, mirat şi foarte
acolo şedea cum nu se putea închipui mai bine. desamăgit, începu să bage de seamă ceva neînchi­
In faţă scobitura era deschisă şi lăsa să se vadă o puit şi grozav: corpul minunat, pe care-1 avea
bucată din priveliştea apuseană. Din locul acela aproape la îndemână, nu-i mai stârnea plăcere.
puteai să săn uşor în scobitura de mai jos, mai Verişoara lui nu-i primea alintările şi sărutările din
puţin adâncă, dar nu atât de regulată, apoi într’o dragoste. Şi tocmai faptul acesta era pricina celui
alta, şi mai gloduroasă, iar de acolo în jos începea dintâiu.
peretele perpendicular. Aşa era alcătuită culmea
Stâncii Roşii pe care Anghelos, din pricina acestor Nu, — spunea el acum, — Fotini nu-1 iubea, nu
scobituri ciudate, o numea crater. putea să-l iubească decât ca pe o rudă, ca pe un
Bucata de privelişte, care se vedea dela adăpostul frate. Scena din scorbură la început îl înşelase...
lui Anghelos, era compusă cu o înţelepciune extra­ Mai întâiu că el nici nu i-a vorbit vreodată de dra­
ordinară, ai fi zis de un pictor. La stânga se găsea goste, iar pe de altă parte nici în celebrul * magnet »
coasta de nord a dealului, care făcea un arc lung, nu trebuia să aibă încredere absolută. Apoi, chiar
începând dela o aceeaş înălţime ca a Stâncii şi pentru gesturile lui cele mai îndrăsneţe, găsea
aplecându-se încet, încet, cu o înclinare armo­ întotdeauna câte un tertip, — ca în peşteră, —
nioasă, până unde se înălţa o altă muche, dincolo care le făcea oarecum mai fireşti şi le desbrăca de
de drumul şerpuit care le despărţea. La dreapta caracterul lor dela început, limpede şi nespus. In
era marea, golful cel mic, plaja plină de stânci, sfârşit, nu se lăsa niciodată în faţa ei răpus de
pe care, de sus, aveai impresia că măslinii mărgi­ voluptate; isbutea să se înfrâneze până şi în clipele
naşi ai dealului se aplecau curioşi s'o vadă. Exact cele mai aţâţătoare. Felul acesta de purtare, care
în partea opusă, dincolo de dealul din fund, se păstra pecetea aparenţei, îndreptăţea tocmai foarte