Page 44 - 1933-06
P. 44

3$a                                B O A B E   D E   G R Â U

           bine pe Fotini să-i socotească mereu alintările erotice   în  frumuseţe  şi  în  dragoste.  Pe  Fotini  o  dorea  cu
           drept  gesturile  unui  văr  vioiu,  glumeţ  şi  cam  ne­  mai  multă  râvnă  în  ultimele  zile,  în  care  se  apropia
           bunatic.  Le  primea  întotdeauna  cu  nevinovăţie,  cu   atât  de  mult  de  prea  fericita  clipă  când  avea  să  se
           supunere,  cu  râsete,  cu  bucurie,  uneori  cu  o  mică   bucure  de  ea  în  întregime,  şi  de  care  vedea  iarăş
           împotrivire,  iar  alteori  cu  o  linişte  care  semăna  a   că  era  atât  de  departe...  Voia  să-l  sărute  şi  ea
           visare. Dar niciodată cu gând ascuns, niciodată cu  aşa  cum  o  săruta  el,  să-l  îmbrăţişeze  cum  o  îm­
                                                            brăţişa  şi  el,  să-şi  lase  în  faţa  ei  neînfrânat  delirul
                                                           şi  extazul,  s'o  simtă  la  pieptul  lui,  cucerită  de
                                                            aceeaş  patimă,  s'o  vadă  deschizându-şi  ochii  do­
                                                            ritori  şi  leşinând  de  plăcere.  Numai  aşa!  Altfel
                                                           n'avea  nicio  noimă.  Şi  ca  să  fie  aşa,  trebuia  s'o  facă
                                                           să-l  iubească;  iar  ca  să  se  facă  aşa,  trebuia  să-i  spue
                                                           acel grozav: « te iubesc «.
                                                              Aventura  aceasta  din  urmă,  desamăgirea  ne­
                                                           aşteptată  în  urma  bucuriei  dela  scorbura  măslinului,
                                                           îl  făcu  posac,  nervos,  alt  fel.  De  multe  ori  Fotini
                                                           îl  întreba:  «  ce-ai  de  eşti  aşa!  *  şi  el  îi  răspundea
                                                           brusc:  «nu  ştiu!  lasă-mă!  ».  Adeseori  alintarea  lui
                                                           se  sfârşia,  pe  neaşteptate,  cu  o  strâmbătură  sălba­
                                                           tecă  a  feţei,  într’o  mişcare  de  necaz  şi  în  strânsori
                                                           de  supărare.  Oricât  de  mult  râdea  pe  urmă,  oricât
                                                           se  silea  s’o  convingă  pe  Fotini  că  a  glumit,  sărmana
                                                           se  mira  mult  de  anasâna  aceea  alintătoare,  —  jumă­
                                                           tate  prefăcută,  jumătate  adevărată,  —  şi  începu
                                                           să-şi  facă  părerea  că  adevăratul  aşternut  al  dra­
                                                           gostei  lui,  cine  ştie  din  ce  pricină  tăinuită,  datorită
                                                            unei  greşeli  a  ei  necunoscute,  era  antipatie,  ură.
                                                            Oare  din  pricina  aceasta,  care  o  întrista  din  suflet,
                                                            începu  să  primească  pe  urmă,  ca  şi  cum  căuta  să-l
                                                            îmbuneze, şi alintările lui cele mai îndrăsneţe?
                                                              Probabil.  Este  atât  de  întortochiată  şi  greu  de
                                                           înţeles  psihologia  unei  fete  nevinovate  care  se  lasă
                                                           a  fi  mângâiată!  Fără  îndoială,  Fotini  Sandris  era
                                                            mult  mai  puţin  vicleană  decât  oricare  alta  de  vârsta
                                                           ei  într’o  aceeaş  situaţie,  care  ar  fi  ştiut  să-şi  arate
                                                           indignarea;  mult  mai ruşinoasă decât aceea  care ar  fi
                   Aşa era alcituiti culmea Stâncii Roşii  ştiut  să-şi  arate  sfiala;  mult  mai  cuminte  decât  aceea
                                                           care  ar  fi  ştiut  să-l  spue  măicuţei;  mult  mai  mândră
           ruşine,  niciodată  cu  supărare,  niciodată  cu  dorinţă   decât  aceea  care  ar  fi  ştiut  să  se  apere  cu  demnitate.
           erotică,  niciodată  cu  o  manifestare  a  unei  alte  stări   Şi  cu  toate  acestea  în  fundul,  în  adâncul  nepătruns
           decât  a  unei  simple  şi  surâzătoare  mulţumiri  de   al  întregii  aceste  nevinovăţii,  al  onestităţii,  exista,  —
           copil răsfăţat şi neprihănit.                   fapt  pe  care  Anghelos  ar  fi  fost  greu  să  şi-l  în-
             Lipsea  deci  din  partea  ei  «dorinţa  corespunză­  chipue,  —  şi  o  oarecare  curiozitate  şi  un  pic  de
           toare  *.  Şi  tocmai  aceasta  căuta  acum  Anghelos:   viclenie.  Cuvântul  îl  avea  natura.  îmbrăţişarea
           cunoştinţa,  armonizarea,  răspunsul.  Curând  alin­  tânărului  ii  stârnea  o  bunăstare  nelămurită,  un
           tările  i  se  părură  lipsite  de  orice  gust.  Nu  numai   fior  ascuns  care-i  plăcea,  şi  nu  putea  decât  să-i
           că  nu-i  mai  dădeau  neasemănata  desfătare  dinainte,   placă,  ceva  pentru  întâia  oară  cunoscut  şi  dulce,
           dar  dimpotrivă,  îi  aduceau  supărare,  durere,  necaz,   care  o  cufunda  într’un  calm  extatic  ca  o  transpor­
           turbare,  ca  unui  om  însetat  care  ţine  în  mână   tare.  Oricât  de  adânc  ascunsă  ar  fi  rămas  această
           robinetul  închis  al  unei  cişmele  şi  nu  poate,  din   simţire  firească,  era  însă  puternică,  mult  mai  pu­
           slăbiciune,   să-l   deschidă   şi   să-şi   astâmpere   ternică  decât  ea  şi,  pe  lângă  un  număr  de  alte
           setea.                                          pricini, o făcea să fie întotdeauna supusă.
             Gesturile  lui  erotice,  ascunse  şi  prefăcute,  atât   Dacă e păcat — o, cât de scump îl va plăti!
           cele  dela  început  care-i  făceau  plăcere,  cât  chiar   Lăsase  acum  cartea  şi  privea  amurgul.  Soarele
           şi  cele  din  urmă,  care  i  se  păreau  seci,  le  privea   care  se  coborîse  încet  până  la  panglicile  de  nor,
           acum  cu  groază,  ca  o  îndoită  catahreză  a  unei   supărat,  le  sfâşie.  O  clipă,  Anghelos  îşi  aduse
           nevinovăţii  copilăreşti.  Nu,  nu  era  bine,  nu  era   aminte  de  Stefanos.  Din  ziua  în  care  îi  vorbise
           cinstit  şi  mai  ales  nu  era  frumos  ce  făcea  el.   despre  simpaticul  student  verişoara  lui,  de  multe
           Fiindcă  dacă  nu  credea  atât  în  morală,  credea  însă  ori  o  necăjise  fără  răutate,  fără  gelozie.  Odată  chiar,





  i-
   39   40   41   42   43   44   45   46   47   48   49