Page 44 - 1933-06
P. 44
3$a B O A B E D E G R Â U
bine pe Fotini să-i socotească mereu alintările erotice în frumuseţe şi în dragoste. Pe Fotini o dorea cu
drept gesturile unui văr vioiu, glumeţ şi cam ne mai multă râvnă în ultimele zile, în care se apropia
bunatic. Le primea întotdeauna cu nevinovăţie, cu atât de mult de prea fericita clipă când avea să se
supunere, cu râsete, cu bucurie, uneori cu o mică bucure de ea în întregime, şi de care vedea iarăş
împotrivire, iar alteori cu o linişte care semăna a că era atât de departe... Voia să-l sărute şi ea
visare. Dar niciodată cu gând ascuns, niciodată cu aşa cum o săruta el, să-l îmbrăţişeze cum o îm
brăţişa şi el, să-şi lase în faţa ei neînfrânat delirul
şi extazul, s'o simtă la pieptul lui, cucerită de
aceeaş patimă, s'o vadă deschizându-şi ochii do
ritori şi leşinând de plăcere. Numai aşa! Altfel
n'avea nicio noimă. Şi ca să fie aşa, trebuia s'o facă
să-l iubească; iar ca să se facă aşa, trebuia să-i spue
acel grozav: « te iubesc «.
Aventura aceasta din urmă, desamăgirea ne
aşteptată în urma bucuriei dela scorbura măslinului,
îl făcu posac, nervos, alt fel. De multe ori Fotini
îl întreba: « ce-ai de eşti aşa! * şi el îi răspundea
brusc: «nu ştiu! lasă-mă! ». Adeseori alintarea lui
se sfârşia, pe neaşteptate, cu o strâmbătură sălba
tecă a feţei, într’o mişcare de necaz şi în strânsori
de supărare. Oricât de mult râdea pe urmă, oricât
se silea s’o convingă pe Fotini că a glumit, sărmana
se mira mult de anasâna aceea alintătoare, — jumă
tate prefăcută, jumătate adevărată, — şi începu
să-şi facă părerea că adevăratul aşternut al dra
gostei lui, cine ştie din ce pricină tăinuită, datorită
unei greşeli a ei necunoscute, era antipatie, ură.
Oare din pricina aceasta, care o întrista din suflet,
începu să primească pe urmă, ca şi cum căuta să-l
îmbuneze, şi alintările lui cele mai îndrăsneţe?
Probabil. Este atât de întortochiată şi greu de
înţeles psihologia unei fete nevinovate care se lasă
a fi mângâiată! Fără îndoială, Fotini Sandris era
mult mai puţin vicleană decât oricare alta de vârsta
ei într’o aceeaş situaţie, care ar fi ştiut să-şi arate
indignarea; mult mai ruşinoasă decât aceea care ar fi
Aşa era alcituiti culmea Stâncii Roşii ştiut să-şi arate sfiala; mult mai cuminte decât aceea
care ar fi ştiut să-l spue măicuţei; mult mai mândră
ruşine, niciodată cu supărare, niciodată cu dorinţă decât aceea care ar fi ştiut să se apere cu demnitate.
erotică, niciodată cu o manifestare a unei alte stări Şi cu toate acestea în fundul, în adâncul nepătruns
decât a unei simple şi surâzătoare mulţumiri de al întregii aceste nevinovăţii, al onestităţii, exista, —
copil răsfăţat şi neprihănit. fapt pe care Anghelos ar fi fost greu să şi-l în-
Lipsea deci din partea ei «dorinţa corespunză chipue, — şi o oarecare curiozitate şi un pic de
toare *. Şi tocmai aceasta căuta acum Anghelos: viclenie. Cuvântul îl avea natura. îmbrăţişarea
cunoştinţa, armonizarea, răspunsul. Curând alin tânărului ii stârnea o bunăstare nelămurită, un
tările i se părură lipsite de orice gust. Nu numai fior ascuns care-i plăcea, şi nu putea decât să-i
că nu-i mai dădeau neasemănata desfătare dinainte, placă, ceva pentru întâia oară cunoscut şi dulce,
dar dimpotrivă, îi aduceau supărare, durere, necaz, care o cufunda într’un calm extatic ca o transpor
turbare, ca unui om însetat care ţine în mână tare. Oricât de adânc ascunsă ar fi rămas această
robinetul închis al unei cişmele şi nu poate, din simţire firească, era însă puternică, mult mai pu
slăbiciune, să-l deschidă şi să-şi astâmpere ternică decât ea şi, pe lângă un număr de alte
setea. pricini, o făcea să fie întotdeauna supusă.
Gesturile lui erotice, ascunse şi prefăcute, atât Dacă e păcat — o, cât de scump îl va plăti!
cele dela început care-i făceau plăcere, cât chiar Lăsase acum cartea şi privea amurgul. Soarele
şi cele din urmă, care i se păreau seci, le privea care se coborîse încet până la panglicile de nor,
acum cu groază, ca o îndoită catahreză a unei supărat, le sfâşie. O clipă, Anghelos îşi aduse
nevinovăţii copilăreşti. Nu, nu era bine, nu era aminte de Stefanos. Din ziua în care îi vorbise
cinstit şi mai ales nu era frumos ce făcea el. despre simpaticul student verişoara lui, de multe
Fiindcă dacă nu credea atât în morală, credea însă ori o necăjise fără răutate, fără gelozie. Odată chiar,
i-