Page 47 - 1933-06

GRIGORIOS XENOPOULOS: STANCA ROŞIE

iubi, nici vârsta şi nici rudenia nu sunt piedici. Ieşise şi el din şanţ şi rătăcea ca o stafie în
De nimic nu poate să-ţi fie teamă, nimic nu poate întunericul înserării, cu scaunul trecut sub braţ,
să ne despartă. Am să te iau cu mine, să plecăm,... cu cartea în mână, închisă. Nenea Anastasis apăru
să te fac soţia mea!... pe poteca prăpastiei şi trecând pe lângă el, îl sa­
— Ci lasă-mă odată! strigă brusc Fotini cu vocea lută cu un ton, care lui Anghelos i se păru ciudat...
schimbată. II urmări cu privirea până ajunse la grilajul vilei.
Se smuci din îmbrăţişarea satanică a tânărului Acolo îl întâmpină o umbră şi schimbară între
cu atâta putere, încât el îşi pierdu cumpătul şi nu ei câteva cuvinte... Pe urmă nenea Anastasis
mai găsi în el putere ca s’o ţie. Şi când se întoarse trecu pe poartă, iar umbra se repezi afară şi se
şi-i văzu uimirea, frica, muţenia, se sperie şi el îndreptă spre Anghelos în fuga mare.
singur. Şi nu mai găsi în el putere să-i vorbească
despre dragostea lui...
Palidă, ca şi cum căzuse lângă ea un trăznet,
ca şi cum avusese loc un cutremur care sguduise
Stânca, Fotini se întoarse în jurul ei, ghemuită, spe­
riată în acelaş timp şi ruşinată, supărată şi extaziată,
de credeai că nu ştia încotro s'o ia la fugă... Soarele
se ascunsese după munţi şi pe ti ce le le de nori,
purpurii, stăteau încremenite şi mirate pe cerul
roz-auriu, ca de sticlă. Dar peste roşeaţa Stâncii
şi a Fotiniei se lăsase o umbră, o paloare.
— Lasă-mă!... vreau să mă duc...
Anghelos, văzând că nu poate face altfel şi că
nu mai avea de spus nimic, se ridică drept, ca s'o
ajute. Şi-şi apropie scaunul de ieşire, ca să se sue
şi să poată pleca.
Dădu să-i întindă mâna.
— Lasă-mă! strigă sălbatec fata. Nu mă atinge!
Şi se sui singură pe scaun, se căţără de marginea
şanţului şi era cât p'aci să se prăvălească; dar
Anghelos nu îndrăsnea să sufle o vorbă... In
cele din urmă isbuti; ieşi, se sui, se sculă în pi­
cioare şi, fără să spue nidun cuvânt, fără să-şi
întoarcă privirile înapoi, plecă, dispăru...
Anghelos, în scobitură, văzu cum pieri repede
trupul ei tremurător şi tulburat, şi cele din urmă
plete blonde ale capului, şuviţe svăpăiate, care se
mişcau de groază şi supărare în adierea amurgului.
— Ce-am făcut!... vai!... ce-am făcut!

Cu toată vârsta coaptă, cu toată experienţa Anghelos, in scobituri, vizu cum pieri repede trupul ei
lui în ale dragostei, un astfel de rezultat neaşteptat tremuritor şi tulburat
Anghelos nu şi l-ar fi închipuit niciodată.
La început îi fu teamă de o catastrofă. Crezu Era Mimis. Ce avea cu el?... Frica făcu pe
că Fotini alerga drept la mama ei, să-i spue totul vinovat să-şi închipue lucruri sinistre.
în hohote de plâns. Şi multă vreme nu îndrăsni
să se întoarcă la vilă, de teamă să nu dea de mătu- Dela jumătatea drumului, Mimis începu să
şă-sa. Dar numai de mătuşă-sa? Dacă Fotini, — un strige:
copil, — n'a putut să se ţie şi a vorbit de faţă cu — Anghele!... tu eşti acolo?... hai, vino
toţi? Dacă o fi aflat d-1 Sandris?... Dar chiar odată! de ce ai întârziat aşa de mult?
dacă nimeni n’a aflat, pe însăşi verişoara lui cu ce — Aid sunt! strigă Anghelos uşurat.
ochi avea s’o vadă, cum avea să-i mai vorbească ? Ii veni inima la loc... Fratele venea numai
Se lăsa întunericul afară, se făcu întuneric şi să-l ia.
în sufletul lui; iar noaptea îi pricinuia atâtea te­ — Ai întârziat, îi zise, şi-am început să ne în­
meri, încât uită până şi de căinţa lui. Un mo­ grijorăm.
ment îi fulgeră un gând nebun: să fugă, să se Fotini mi-a spus că te-a lăsat la Stâncă să me­
ascundă la oraş, până va sosi întâiul vapor şi să ditezi în linişte, fiindcă voiai, zice, să rămâi sin­
se îmbarce, spre Patras, spre Cefalonia, spre Cor­ gur. Dar când am văzut că a trecut atâta timp
ciră, unde se nimerea, — fără să vadă pe nimeni. şi nu te arăţi, am zis: «nu cumva i s’a unt omului