Page 51 - 1933-06

GRIGORIOS XENOPOULOS: STANCA ROŞIE 369

facea în aşa fel încât să nu rămâe singură cu el, « Nu fii tristă, copila mea, nu te necăji. Dacă eşti
iar dacă se întâmpla vreodată să se pomenească supărată pe mine, iartă-mă şi linişteşte-te; dacă
singuri, nici nu se uita la el, nici nu-i vorbea. eşti întristată din pricina mea, n'ai nicio grijă.
Vărul fusese scos de-acum din inima ei, — aşa Mi s’a părut că te-am iubit, dar m’am înşelat.
arăta, — şi odată chiar, de faţă cu ceilalţi, îi vorbi Fiindcă ne potriveam atât de bine ca veri, am cre­
la plural: «când veţi pleca...» Mimis râse de zut că ne potrivim şi altfel. Dar tu eşti copil şi
greşala ei, râse şi ea şi n’o mai repetă. eu sunt bărbat. Eşti bună şi sunt rău. Deosebirea
Atunci întristarea, cea ascunsă în inima tână­ vârstei şi a sufletului ne desparte mai mult decât
rului, ieşi la suprafaţă în chipul unei lacrimi fu­ ne uneşte rudenia. M’am grăbit, iată singura mea
gare, — cea dintâiu şi cea din urmă, — şi brusc greşală. Dar tu poţi, Fotini a mea, să fii liniştită,
se retrase spre fereastră, ca s'o ascundă. Pluralul fiindcă nu te iubesc decât ca pe o vară, ca pe o
acela, rece şi oarecum jalnic poate, ieşit din gura
atât de dulce sărutată a Fotiniei, îi aduse in minte
toată viaţa celor cincisprezece zile, din clipa în
care pusese piciorul pe ţărâna roşie... Şi nici­
odată nu-i fu mai multă milă de fată, — şi nici­
odată nu simţi mai multă silă de sine însuş.
De-acum, încredinţat că nu-1 ameninţa nici
un pericol, sigur că taina lui josnică va rămâne
îngropată îritr’un piept cinstit, avea tot timpul şi
toată liniştea să fie chinuit de mustrări de cuget
şi să se blesteme singur. « Sunt un om de nimic! *
spunea zi şi noapte. Era cuprins de scârbă. Nimic
nu-i mai plăcea. Natura îi părea tulbure ca şi
ziua aceea în care cerul se înnourase şi se revăr­
sase peste livadă şi în care îşi arătase dorinţa să
vadă aşa într’o zi şi faţa Fotiniei. Dar iată că o
vedea acum din pricina lui şi i se rupea inima.
Şi ce-i mai rău, in melancolia Fotiniei el nu găsea
nicio frumuseţe; ca şi în natura, pe care o vedea
acum îndurerată, înăbuşită, lipsită de farmec. Erau
clipe în care se mira el însuş, cum de a putut
să pătrundă atât de mult în suflet o privelişte
blândă cu culori vii şi aproape vulgare, încât să i
se pară asemeni unei femei frumoase după gustul
lui, şi cum de a izbutit o fată aşa de nevinovată,
aşa de crudă încă, să aprindă în el patima, şi
cum de s'a înşelat crezând că era în stare să iu­
bească mai adânc şi pentru o durată mai lungă
o făptură atât de necunoscătoare, atât de înapoiată
şi atât de mărginită în domeniul social, încât să
se îngrozească la gândul unei dragoste între veri!
Pornirea lui s'a stins. Atât a fost. Ajunsese în De-acum, avea tot timpul şi toati liniştea si fic chinuit
punctul culminant, suind cu repeziciune dealul, de mustriri de cuget
în răstimpul celor zece zile de viaţă la aer liber.
Dar nu i-au trebuit decât câteva ore, câteva clipe, soră. Iar acum, mult mai mult decât înainte;
ca să se prăvălească în nefiinţă. Aşa era el________ fiindcă te-am amărît şi te-am tulburat fără să
Sî uita acum la trupul Fotiniei fără jind, ca şi vreau... *.
cum se săturase de el, iar la sufletul ei numai Dar dece n’a făcut asta Anghelos? Poate că
cu milă. Şi-i era ruşine de plăcerea păcătoasă pe acum când nu-1 mai stingherea frica marelui pe­
care şi-o îngăduia de atâta timp şi se supără de ricol, nu mai găsea destul curaj să-i vorbească din
delirul care-1 făcuse să uite, să treacă totul cu ve­ nou. Poate însă, — şi motivul acesta trebue să fi
derea, să nu aibă milă de nimic, să nu respecte fost cel mai puternic, — nu i-o îngăduia demni­
nimic, să înşele, să fie înşelat. tatea. O astfel de nestatornicie, o atare superfi­
Adeseori, în aceste zile greoaie şi dureroase, vă­ cialitate, — dacă vreţi, — îi era ruşine s’o desve-
zând pe Fotini schimbată, ascunzându-şi suferinţa lească în faţa Fotiniei. Ce ar zice Englezoaica zachin-
şi plimbându-se pe aleile parcului, printre florile tiană despre caracterul lui ? Dacă va pleca acum...
ei îndurerate, îi veni s'o oprească brusc, s’o tragă mai trece câtva timp— şi apoi... Astfel, egois­
de o parte cu vechea lui îndrăsneală şi să-i spue: mul lui găsea că e mult mai lesne să facă pe în­