Page 52 - 1933-06

370 B O A B E D E G R Â U

dureratul, pe nenorocitul îndrăgostit, care se luptă senină, netulburată, lipsită de supărare, lipsită de
cu o lăudabilă sforţare să-şi sugrume sentimentul... ură, — apoi lăsă ochii în jos şi zise:
— Dacă i s'a urit cu noi... ce să mai spun eu?
Buna doamnă Sandris nutrea mereu speranţa, că — Nu mi s’a unt cu voi, toate ca toate, zise
va mai ţine pe nepotul ei încă vreo săptămână la Anghelos; dar dacă e neapărată nevoie să plec...
Stânca Roşie. Când a auzit insă în seara de Luni, — Atunci să pleci! întregi Fotini.
— Sau mai bine să plecaţii strigă Mimis; zău,
acum se potriveşte pluralul Fotiniei.
D-na Sandris închise ochiul spre Anghelos cu
un zâmbet cu înţeles, ca şi cum îi spunea: « Vezi,
copiii sunt supăraţi; şi au dreptate».
Nu tocmai la timp potrivit, d-nul Sandris citea
soţiei sale o scrisoare a d-nei Marinis primită
în seara aceea. Mama lui Anghelos, foarte poli­
ticos, poftea copiii la Atena. Fiul ei, când visase
la început o astfel de călătorie, îi scrisese că nu
era cu neputinţă să se întoarcă cu vara lui. Ea
prinsese lucrul. Aştepta fără doar şi poate pe Fotini
şi ruga acum pe cumnata ei să-i trimită şi pe
Mimis.
— Cât despre Mimis, zise d-1 Sandris, are încă
şcoală şi nu poate. Fotini însă dacă vrea... Ce
zici tu, Fotini? Pleci mâine dimineaţă cu An­
ghelos? Vă întovărăşesc eu până la Patras. Hai?
— Şi cu cine mă întorc pe urmă? întrebă fără
poftă Fotini.
— După ce-şi dă examenele Mimis, peste câ­
teva zile, venim şi noi să te luăm.
Fotini rămase câteva secunde pe gânduri...
Anghelos cu toată mila lui avu curiozitatea crudă
să vadă ce pretext avea să născocească. Ceilalţi se
mirau de această chibzuială, iar Mimis nu-şi cre­
dea ochilor văzând la soră-sa atâta apatie. In
sfârşit Fotini vorbi:
— Până mâine dimineaţă... îmi pare foarte rău,
dar nu pot să mă pregătesc. Nu pot să merg la
Adeseori, In aceste zile greoae ţi dureroase, vedea pe Fotini Atena aşa, pe nepregătite... Până Vineri... An­
schimbaţi, ascunzându-şi suferinţa V. plimbindu-se ghelos se grăbeşte şi nu poate să aştepte. Re­
pe aleile parcului nunţăm la călătoria asta, tăicuţule, şi mergem altă­
dată.
de hotărîrea lui nestrămutată să plece numai decât — Cum vrei! răspunse d-1 Sandris, care preţuia
mâine dimineaţă, se plânse: mult dictonul « vorba lungă sărăcia omului ».
— Aşa dar, astea au fost ultimele zile, şi le pe- Mimis crezu că soră-sa înebunise.
treceai numai la oraş? Frumos!!.. A, trebue să — Ce i-a venit sărăcuţa de ea? zise; azi dimi­
ne despăgubeşti. Să mai stai... nu mult... până neaţă părea foarte bine.
Vineri, şi pleci cu vaporul celălalt. D-na Sandris nu spuse nimic. Dar în gândul
— Cu neputinţă! ei se născu o bănuială. Cum se poate,* Fotini să
Anghelos se împotrivi cu tărie, pretextă mii de nu facă tot ce se poate ca să ţie pe Anghelos, până
treburi şi mii de nevoi, cataclisme în sfârşit, numai să se pregătească şi ea! Bănuiala ei însă, pusă în
ca să-i poată convinge că nu putea să amâne nici legătură cu o oarecare duşmănie ascunsă între ei,
măcar cu un ceas. L-au rugat toţi cu stăruinţă. copilărească, o supărare din prea multă dragoste,
Numai Fotini nu scoase niciun cuvânt. Şi fiindcă era sprijinită pe o temelie greşită. Toate putea să
discuţia se prelungea fără ca ea să ia parte, mama şi le închipue sărmana femeie, afară de adevă­
ei băgă de seamă şi se miră de atâta lipsă de bună ratul temeiu al vrăjmăşiei.
cuviinţă. Vaporul pleca la şapte dimineaţa. Anghelos tre­
— Cum, Fotini?... Ce înseamnă asta? De ce buia deci să se scoale devreme. Cu gândul acesta,
nu rogi şi tu pe vărul tău? cu conştiinţa împovărată şi cu dispoziţia stricată,
Fotini ridică brusc capul. Privi fără teamă pe dormi îepureşte şi zorile îl găsiră treaz şi sleit de
mama ei, privi o clipă şi pe Anghelos, — privire oboseală.