Page 53 - 1933-06
P. 53
GRIGORIOS XENOPOULOS: STANCA ROŞIE 37*
Se sculă numai decât şi se îmbrăcă. Era foarte — Dă-mi pace!... am să te spun! domnule
devreme încă, soarele nu ieşise; nu se deştepta Mimis!...
seră încă nici copiii şi nici cei bătrâni; poate chiar Spunea şi repeta mereu Marietta, din ce în ce
dormea şi personalul. Ii era tot una; voia să iasă cu mai multă spaimă. Poziţia ei fără îndoială
afară, să se plimbe în parc, la aer curat. Şi i-ar arăta o silinţă să plece. Dar nu pleca. Cu toate
plăcea mai mult să fie singur. Visa la un fel de că erau clipe în care Mimis n'o ţinea, decât slab
salut tainic către meleagul acesta care i-a dat atâtea şi alintător de umeri, nu pleca. Poate că în îm
emoţii, atâtea bucurii, atâtea dureri. La urma ur potrivirea dela urmă era ca o piedică şi respectul
mei, prevedea: avea să-i rămână şi această întâm micei servitoare faţă de tânărul stăpân. Se ruga
plare o frumoasă amintire. De ce nu? Şi când de el, îl ameninţa, dar nu îndrăsnea nici să strige,
îl vor părăsi cu timpul sila şi căinţa, îşi va aduce nici să-l împingă, nici să scape de el alunecân-
aminte numai de scena din scorbura măslinului du-i printre mâini ca o pasăre. Ai fi zis că aştepta
şi se va înfiora de plăcere. să i se facă milă de ea şi să se retragă singur.
Scoborî uşor, încet, ca să nu trezească pe ni Şi privea cu ochi speriaţi în gol, mută, ca şi cum
meni, şi când ajunse jos, o luă pe aleea pardosită dăduse peste ea cea mai mare nenorocire din viaţă.
cu plăci de piatră care trecea prin faţa odăilor de Compoziţia era fireşte frumoasă şi dacă ar fi
serviciu şi mergea până la portiţa din spatele par fost într’un alt moment Anghelos ar fi admirat-o.
cului. Pe acolo ieşea mai repede. Atacul puternicului şi binefăcutului adolescent la
întâia înfierbântare a sângelui, împotrivirea moale
Pe când trecea, cu luare aminte, auzi un zgo
mot ciudat. Ceva ca o frecare de picior pe podea, a fetei coapte care primea atacul bărbatului cu
ca nişte glasuri sugrumate, ca un gâfâit de om împăcarea unui animal frumos, cuprins de instinct,
care se opinteşte. Se opri, trase cu urechea şi în
ţelese că zgomotul venea dintr'o odaie de servi
ciu. Se apropie de uşe şi i se păru o clipă că aude
vocea lui Mimis. Cum! s’a deşteptat aşa de de
vreme? şi ce caută el acolo? Dar uşa era închisă
şi şovăi s'o deschidă.
încăperea aceea era la colţ. La celălalt perete,
sus de tot, avea şi o ferestruică, acoperită numai
cu o plasă de sârmă. De acolo, alături, începea
scara terasei dela parter. Dacă suia trei, patru
trepte, putea foarte bine să vadă prin ferestruică
tot ce se petrecea în odae.
Curios, intrigat, Anghelos se sui... îşi apropie
faţa de plasa de sârmă şi privi. Era Mimis... Şi
împreună cu el era şi Marietta.
Micul boier se juca cu servitoarea. O inghe-
suise la marginea unei mese mari acoperită cu
albituri, — se vede că Manetta se sculase de di
mineaţă ca să calce rufele, — şi o ţinea în braţe
cu sila. Anghelos privea dela marginea ferestrei.
El, abia sculat din pat, nepieptănat, cu cămaşa
şi cu pantalonii largi de marinar, frumos, voinic,
aprins; ea delicată, slabă, palidă, decoltată, cu ca-
mizolul ei alb. Mâinile le ţinea în faţă, ca un
scut în contra atacului băiatului, iar faţa o ferea
de sărutările lui, aplecată, cu gâtul întins. Mai
multă spaimă, decât ruşine se vedea pe faţa ei,
cu ochii deschişi mari, sălbatici, ca ai unei pisici
care pândeşte un duşman. Avea aceeaş înfăţişare,
dar mai întinsă, care atrăsese luarea aminte lui Vaporul pleca la şapte dimineaţa
Anghelos alaltăieri seara. Mimis probabil în ziua
aceea o atacase pentru întâia dată şi poate chiar fără să ştie, arătau în linii unduioase şi gingaşe,
în clipa când el îşi făcea mărturisirea nelegiuită. o imagine de viaţă plină, dintre cele rare. Dar
— Stai la un loc, domnule Mimis... îi spunea. Anghelos nu mai vedea decât grozăvia nouei ne
Am să te spui tăicuţului d-tale... dă-mi pace. legiuiri.
— Vino încoace!... Vino aici, la neică!... su-
fleţele!... îi răspundea băiatul. Stătu puţin şi, temându-se ca nu cumva să se