Page 53 - 1933-06
P. 53

GRIGORIOS XENOPOULOS: STANCA ROŞIE                                37*


            Se  sculă  numai  decât  şi  se  îmbrăcă.  Era  foarte   —  Dă-mi  pace!...  am  să  te  spun!  domnule
          devreme  încă,  soarele  nu  ieşise;  nu  se  deştepta­  Mimis!...
          seră  încă  nici  copiii  şi  nici  cei  bătrâni;  poate  chiar   Spunea  şi  repeta  mereu  Marietta,  din  ce  în  ce
          dormea  şi  personalul.  Ii  era  tot  una;  voia  să  iasă   cu  mai  multă  spaimă.  Poziţia  ei  fără  îndoială
          afară,  să  se  plimbe  în  parc,  la  aer  curat.  Şi  i-ar   arăta  o  silinţă  să  plece.  Dar  nu  pleca.  Cu  toate
          plăcea  mai  mult  să  fie  singur.  Visa  la  un  fel  de   că  erau  clipe  în  care  Mimis  n'o  ţinea,  decât  slab
          salut  tainic  către  meleagul  acesta  care  i-a  dat  atâtea   şi  alintător  de  umeri,  nu  pleca.  Poate  că  în  îm­
          emoţii,  atâtea  bucurii,  atâtea  dureri.  La  urma  ur­  potrivirea  dela  urmă  era  ca  o  piedică  şi  respectul
          mei,  prevedea:  avea  să-i  rămână  şi  această  întâm­  micei  servitoare  faţă  de  tânărul  stăpân.  Se  ruga
          plare  o  frumoasă  amintire.  De  ce  nu?  Şi  când   de  el,  îl  ameninţa,  dar  nu  îndrăsnea  nici  să  strige,
          îl  vor  părăsi  cu  timpul  sila  şi  căinţa,  îşi  va  aduce   nici  să-l  împingă,  nici  să  scape  de  el  alunecân-
          aminte  numai  de  scena  din  scorbura  măslinului   du-i  printre  mâini  ca  o  pasăre.  Ai  fi  zis  că  aştepta
          şi se va înfiora de plăcere.                     să  i  se  facă  milă  de  ea  şi  să  se  retragă  singur.
            Scoborî  uşor,  încet,  ca  să  nu  trezească  pe  ni­  Şi  privea  cu  ochi  speriaţi  în  gol,  mută,  ca  şi  cum
          meni,  şi  când  ajunse  jos,  o  luă  pe  aleea  pardosită   dăduse peste ea cea mai mare nenorocire din viaţă.
          cu  plăci  de  piatră  care  trecea  prin  faţa  odăilor  de   Compoziţia  era  fireşte  frumoasă  şi  dacă  ar  fi
          serviciu  şi  mergea  până  la  portiţa  din  spatele  par­  fost  într’un  alt  moment  Anghelos  ar  fi  admirat-o.
          cului. Pe acolo ieşea mai repede.                Atacul  puternicului  şi  binefăcutului  adolescent  la
                                                           întâia  înfierbântare  a  sângelui,  împotrivirea  moale
            Pe  când  trecea,  cu  luare  aminte,  auzi  un  zgo­
          mot  ciudat.  Ceva  ca  o  frecare  de  picior  pe  podea,   a  fetei  coapte  care  primea  atacul  bărbatului  cu
          ca  nişte  glasuri  sugrumate,  ca  un  gâfâit  de  om   împăcarea unui animal frumos, cuprins de instinct,
          care  se  opinteşte.  Se  opri,  trase  cu  urechea  şi  în­
          ţelese  că  zgomotul  venea  dintr'o  odaie  de  servi­
          ciu.  Se  apropie  de  uşe  şi  i  se  păru  o  clipă  că  aude
          vocea  lui  Mimis.  Cum!  s’a  deşteptat  aşa  de  de­
          vreme?  şi  ce  caută  el  acolo?  Dar  uşa  era  închisă
          şi şovăi s'o deschidă.
            încăperea  aceea  era  la  colţ.  La  celălalt  perete,
          sus  de  tot,  avea  şi  o  ferestruică,  acoperită  numai
          cu  o  plasă  de  sârmă.  De  acolo,  alături,  începea
          scara  terasei  dela  parter.  Dacă  suia  trei,  patru
          trepte,  putea  foarte  bine  să  vadă  prin  ferestruică
          tot ce se petrecea în odae.
            Curios,  intrigat,  Anghelos  se  sui...  îşi  apropie
          faţa  de  plasa  de  sârmă  şi  privi.  Era  Mimis...  Şi
          împreună cu el era şi Marietta.
            Micul  boier  se  juca  cu  servitoarea.  O  inghe-
          suise  la  marginea  unei  mese  mari  acoperită  cu
          albituri,  —  se  vede  că  Manetta  se  sculase  de  di­
          mineaţă  ca  să  calce  rufele,  —  şi  o  ţinea  în  braţe
          cu  sila.  Anghelos  privea  dela  marginea  ferestrei.
          El,  abia  sculat  din  pat,  nepieptănat,  cu  cămaşa
          şi  cu  pantalonii  largi  de  marinar,  frumos,  voinic,
          aprins;  ea  delicată,  slabă,  palidă,  decoltată,  cu  ca-
          mizolul  ei  alb.  Mâinile  le  ţinea  în  faţă,  ca  un
          scut  în  contra  atacului  băiatului,  iar  faţa  o  ferea
          de  sărutările  lui,  aplecată,  cu  gâtul  întins.  Mai
          multă  spaimă,  decât  ruşine  se  vedea  pe  faţa  ei,
          cu  ochii  deschişi  mari,  sălbatici,  ca  ai  unei  pisici
          care  pândeşte  un  duşman.  Avea  aceeaş  înfăţişare,
          dar  mai  întinsă,  care  atrăsese  luarea  aminte  lui     Vaporul pleca la şapte dimineaţa
          Anghelos  alaltăieri  seara.  Mimis  probabil  în  ziua
          aceea  o  atacase  pentru  întâia  dată  şi  poate  chiar   fără  să  ştie,  arătau  în  linii  unduioase  şi  gingaşe,
          în clipa când el îşi făcea mărturisirea nelegiuită.  o  imagine  de  viaţă  plină,  dintre  cele  rare.  Dar
            —  Stai  la  un  loc,  domnule  Mimis...  îi  spunea.   Anghelos  nu  mai  vedea  decât  grozăvia  nouei  ne­
          Am să te spui tăicuţului d-tale... dă-mi pace.   legiuiri.
            —  Vino  încoace!...  Vino  aici,  la  neică!...  su-
          fleţele!... îi răspundea băiatul.                  Stătu  puţin  şi,  temându-se  ca  nu  cumva  să  se
   48   49   50   51   52   53   54   55   56   57