Page 56 - 1933-06

374 B O A B E D E G R Â U

zis că sc uitau la ca dureros, cu plânsul în ochi... niile bizare — acum si le lămurea ea — ce altceva
Iar când reintră în chioşc şi văzu pe scăunel puteau fi decât străduinţă, şi o luptă cu sine în­
cartea lui Anghelos, pe care a uitat-o deschisă la suş? In sfârşit sentimentul l-a înlănţuit aşa de
pagina unde a rămas cu ceti tul, i se păru că-1 mult, încât se văzu nevoit să i-1 mărturisească.
aştepta, că are să se arate chiar acum şi el pe alee Oricare alt om nenorocit în locul lui, n’ar fi făcut
şi are s'o ia, să stea în colţişorul lui s'o sfârşească. la fel? N’ar fi căutat cu orice preţ fericirea lui?
Şi simţi cum o îneca plânsul care se îngrămădea Aşa dar, ce i-a făcut Anghelos cu voia lui, ca ea
într’însa de atâta vreme; iar după ce se uită roată să-l urască? Nu, n’a făcut, — a păţit. Anghelos a
în jurul ei şi se încredinţă că era singură, căzu pe păţit ceea ce a păţit vărul Iuliei, pe care-1 compă­
0 canapea de paie împletită şi isbucni în plâns. timea pentru nenorocirea lui; cu singura deosebire
că nenorocirea acestuia putea fi mai scăzută, de
îşi plângea vărul, numai pe vărul ei. Pe bunul vreme ce Iulia, după cum spunea lumea, suferea
şi iubitul ei văr, aşa cum l-a cunoscut, din ziua şi ea odată cu el, — pe când ea... o, ea s’a purtat
în care l-a văzut pentru întâia dată, până în clipa în chipul cel mai rău, cel mai crud:
grozavă în care i-a vorbit la Stânca Roşie şi a Nu i-a mai vorbit — nu s'a mai uitat la el, — l-a
dispărut deodată... Fiindcă în ultimele trei zile, lăsat să plece, — l-a gonit.
nu, n’avea văr. Dintr’odată se făcuse pentru ea Ce însemna dacă nici ea nu putea face altfel?
ceva mai mult decât un străin, un vrăjmaş. II ura. Oare din pricina aceasta era mai puţin nenorocit
Gândul că o rudă aşa de apropiată, un frate, a şi mai puţin vrednic de compătimit Anghelos?
putut s'o privească «cu ochi răi *, îi făcea atâta O, da, nenorocit... Aceasta o vedea doar foarte
groază, încât, şi de două ori mai mult de l-ar fi bine în zilele din urmă, câte le-a petrecut cu ea
iubit, tot atât avea şă-1 urască. la vilă. Cu toate că a făcut tot ce i-a stat în putinţă,
La început, sub cea dintâiu impresie, care cu din politeţe şi din eroism, ca să nu dea nimic de
greu se stinge, sub povara mirării, o spaimă ne­ bănuit, totuş n’a putut să se ascundă. I se schim­
spusă pe care i-o născuse taina lui, se arătă egoistă. base până şi culoarea feţei şi vocea şi felul de pur­
Se gândea numai la ea şi i se părea că el a vrut tare. Căzuseră toate trăsăturile vesele ale feţei,
să-i întindă o cursă, să-i facă rău. Pe urmă însă, până şi mustaţa îi era lăsată trist în jos... Suferea,
încetul cu încetul, începu să se gândească puţin era îndurerat, chinuit... Şi pentru chinul acesta,
şi la el. Din întâia clipă în care îi apăru trist, ura cine oare era de vină ?
1 se înmuifc, spaima se micşoră. Şi începu să-l In seara aceea i-o spusese: * Eu am să fiu mereu
compătimească. nenorocit... tu n'ai nimic de suferit... Mâine
Era şi el de vină dacă o iubea? Oricât de neîn­ plec şi nu mă vei mai vedea niciodată ».
cercată era Fotinl, ştia însă că Voinţa nu poate Şi a plecat. L-a luat trăsura care-1 adusese şi s'a
duce Iubirea... Ii era verişoară, e drept; dar o pierdut în vale. S’a dus!...
vedea şi o cunoştea pentru întâia oară. Era pentru Singură în chioşc, trântită pe canapeaua de paie,
el — parcă nu i-a spus-o? — cea mai frumoasă Fotini îşi plângea vărul pierdut. Şi mai plângea
fată din câte a văzut vreodată. Şi încet, încet, fără pe nenorocitul tânăr care, datorită frumuseţei ei,
să-şi dea seama, zi şi noapte mereu împreună, într'o pleca cu o rană nevindecabilă în inimă, veşnic
legătură aşa de strânsă, lăsă ca prietenia lui, dra­ însetat şi cu izvorul secat pentru el.
gostea lui de rudă să se preschimbe în iubire. Aşa-i era scris, — se gândea Fotini.
Nu era drept, nu era cinstit... Dar cine a spus
că nu? Parcă n’o vedea el însuş şi nu se lupta GRIGORIOS XENOPOULOS
să-şi străpungă sentimentul neiertat? Acele ciudă­ (Urmeazi) din greceşte de Anton M ist ochi de
ţenii inexplicabile din ultimele zile, supărările, ma­ desene de 1. Tteodor eseu-S ion