Page 21 - 1933-07
P. 21
404 B O A B E D E G R Â U
Domnitorul aprobă completarea catedrelor de legi Serbarea de sfârşit de an, din 2 Iulie 1839, s’a
la Colegiul Naţional. Pe lângă aceea de drept roman făcut ca de obiceiu cu mare solemnitate. Au vor
a lui C. Moroiu, dela i Sept. 1838 se adaugă trei bit Ministrul Instrucţiunii Publice C. Bălăceanu
catedre: Ştefan Ferichidi pentru dreptul civil, C. N. şi P. Poenaru directorul şcoalelor. « După aceasta
Brăiloiu, procedura şi dreptul criminal, şi Al.Ra- chemându-se anume şcolarii ce s’au deosebit la
coviţă dreptul comercial. Profesorii vor avea leafă învăţăturile lor, au primit în public darurile în
cărţi, harţe, instrumente de geometrie şi sfere şi
eminenţii s’au încununat de însuşi Măria Sa (Alex.
î'*
Ghica). Era o privelişte foarte atrăgătoare de a
•-* R E F V T A T I O ^
vedea cineva pe Prinţul Ţării, de pe scaunul Său
.. Locorum commuriiuin încununând tinerimea cea silitoare şi M. S. care
THE OL OG IC OR VM, PH I- niciodată nu dă mâna la nimeni să i-o sărute,
lippi Mcbnchthonis,Germani, M. Lu- socotindu-se în prilejul acesta adevărat părinte al
acestor copii, îşi dă mâna spre sărutare cu cea
tberi (ijcibuli fr irrurtj, ebdiutuTrina -
mai tânără şi părintească dragoste... Sfârşindu-se
fum illujtnfiano, âc uttholuifîimi Thi-
fypOj fţrgi Hiffdniarum, Oc. această ceremonie, M. S. s'a coborît dimpreună
cu mădularele cinstitei Eforii şi cu o mulţime de
i M j j ' privitori în sala cea mare unde învăţau metodul
•* '■ iancasterian cei cari se pregătesc a fi învăţători
în satele judeţului Ilfov. Peste o sută de învăţă
tori comunali erau pe băncile lor şi umpleau sala.
Şi s’au început manevrele cuviincioase spre ţinerea
bunei rândueli şi înlesnirii învăţăturii. După
dânsele unii trecură la semicercuri şi începură a
ceti, şi alţii la bănci începură a scrie ă la dictando.
M. S. trece în cercetare pe la toate semicercurile,
cercetă scrisoarea fiecăruia şi pe urmă venind
înainte i se înfăţişează probele de caligrafie...
M. S. după aceasta a cercetat Pensionatul Cole
giului şi de aci s’a coborît la Museu şi la Biblio
teca Naţională. Pornind la Palat, a binevoit a
cinsti pe d-nii profesori zicând ca să poftească
toţi a prânzi în corp la domneasca masă *. (Curierul
Românesc Nr. 109 din 1839).
Până în 1847, când se intercalează un moment
- r.icj. de radicală reformă a şcoalelor, Colegiul îşi ur
ProGsit apnJ Xtrr/jjim /. mează regulat drumul croit în pregătirea tinere
iU.m'ţij.V- Prnule. Rr&i*
tului, cu rezultatele îmbucurătoare constatate prin
dările de seamă anuale. Vechiul corp didactic se
îmbogăţeşte cu o nouă forţă: August Treboniu
Laurianu (în Condica de « venirile şi lipsirile d-lor
profesori ai Colegiului » semnează numai « Lau-
Cane cu scornitura autografă a Stolnicului Constantin, din
riani *), e numit profesor la noua catedră de filo
vechea Biblioteci a Colegiului National, acum la
sofic în Septemvrie 1842, cu salar de 500 de lei pe
Academia Români lună; în Condica din 1846 îl găsim şi profesor
de limba latină.
500 lei pe lună. «Predarea la toate aceste cursuri Dela 1 Septemvrie 1845 se înfiinţează catedra
se face de trei ori pe săptămână câte două ceasuri de «limba nemţească» (în cl. V—Vl-a şi comple
în fiecare seanţă». In anul şcolar 1838—39 au mentare), la care « pe cercare în soroc de un an »
urmat aceste cursuri 45 de studenţi. se numeşte profesor «d-lui Carol Schweder, cu
Eftimie Murgu părăsind Iaşii, şi numit « vremel- leafă de 400 lei pe lună şi cu nădejdea că acesta
niceşte îndeplinitor de profesor » de logică şi drept va şti a-şi preţui misia ce este chemat a împlini,
roman, dela 1 Sept. 1837, probabil n’a predat la iar a sa desăvârşită numire se va întări când a
Sf. Sava; nu-1 găsim în registrul de prezenţă din noastră nădejde se va preschimba în încredin
1838—39. ţare » (Bul. Oficial Nr. 53 din 1845).
La clasele începătoare, in locul decedatului M. 3. Reforma lui Bibescu şi epoca Revoluţiei din
Sinai, e numit la cl. IV-a (in Oct. 1837) Alexe Marin 1848. Academia Franceză.
(Marinovici), viitor profesor la Colegiu şi apoi la Pe ultima foaie a matricolei anului şcolar
Universitate. 1846—1847, este următoarea menţiune: «In anul