Page 33 - 1933-07
P. 33

4*6                                B O A B E   D E  G R Â U

          legat  de  şcoala  dela  Sf.  Sava,  lipsit  şi  de  veniturile   C.  Brătianu,  Vintilă  Brătianu,  Al.  Constantinescu,
          averilor  mănăstireşti,  lăsate  de  voevozii  de  odi­  Dr. H. Botescu ş. a.
          nioară,  Colegiul  Naţional  a  trebuit  să-şi  dea  nouălor   Artiştii  Mihail  Pascali,  Ar.  Demetriad,  C.  Stăn­
          şi  frumoaselor  înjghebări  nu  numai  toată  zestrea,   cescu,  profesorul  şi  compozitorul  D.  G.  Kiriak,
          dar  şi  mare  parte  din  sufletul  său:  profesorii.  Uni­  şi mulţi alţii din trecut  şi în vieaţă ale căror nume le
          versitatea  din  Bucureşti,  organizată  în  1864,  şi-a   vom publica în Anuarul General al Colegiului.
          completat  cadrele  cu  profesorii  dela  Sf.  Sava.   Scos  dela  Sf.  Sava,  unde  se  aşează  Universitatea,
          Aug.  Treboniu  Laurianu,  Ion  Zalomit,  C.  Bosianu,   Colegiul  se  mută  în  vechiul  local  dela  Schitul
          Em.  Bacaloglu,  E.  Francudi,  Grigore  Ştefănescu,   Măgureanu,  situat  la  obârşia  Căiei  Victoriei,  pe
          P.  Cemătescu,  Al.  Marin  simt,  pe  rând,  trecuţi   malul  stâng  al  râului.  Din  fotografia  ce  publicăm,
          la Universitate ').                              a  elevilor  din  clasa  Vl-a  si  alţii,  din  Aprilie  1879,
            Intre  foştii  elevi  ai  Colegiului,  cari  în  a  doua   se  poate  vedea  vechea  înfăţişare  a  cerdacurilor  cu
          jumătate  a  veacului  trecut  s’au  distins  prin  activi­  arhitectura  specifică  a  chiliilor  schitului.  Localul
          tatea  lor  publică,  pe  lângă  cei  amintiţi  în  cursul   era  destul  de  încăpător,  cu  clasele  de  jur  împrejur,
          acestei lucrări, însemnăm numai câteva nume:     iar la mijloc Internatul.
                                                             Prin  rectificarea  cursului  Dâmboviţei  şi  dărâ­
            Scriitorul  Alexandru  Odobescu,  (în  1845  era  în   marea  clădirii,  şcoala  se  mută,  la  1881,  in  casele
          clasa  IlI-a),  coleg  cu  poetul  Alexandru  Sihleanu  şi   *  Mazar-Paşa  *,  lângă  biserica  Enei,  pe  locul  Băii
          cu pictorul Teodor Aman; poeţii Gheorghe Creţeanu,
          Alexandru  Deparaţeanu  şi  Mihail  Zamfirescu;  C.  A.   Centrale  de  azi,  iar  după  trei  ani,  şi  pentru  scurt
                                                           timp,  în  Casa  «  Pangal  »,  pe  str.  Fântânei  (colţ  cu
          Rosetti, Barbu Ştefănescu Delavrancea (fost bursier),   str.  Popa-Tatu,  acum  localul  unei  Circumscripţii
          Dim.  C.  Ollănescu-Ascanio,  Iulia  B.  P.  Hasdeu,
          I. C. Fundescu, D. Stăncescu, /. M. Râureanu.    de  Percepere).  In  toamna  anului  1884,  când  e  gata
                                                           clădirea  nouă  a  Spitalului  de  Copii,  Colegiul  e
            Profesorii:  Dim.  Aug.  Laurian,  Vasile  Boerescu,   mutat  în  fostul  local  al  acestui  spital,  tot  pe  strada
          G.  Fontaniru,  N.  Quintescu,  P.  S.  Aurelian,  1.  C.   Fântânei  (General  Berthelot)  unde  rămâne  defi­
          Massimu,  Spiru  Haret,  Gr.  Tocilescu,  Gh.  Danielo-   nitiv.  Internatul  e  aşezat  până  la  răsboiu,  în  Casele
          polu, Alex. Vericeanu, Anghel Demetriescu, Vaier ian   Generalului  Florescu,  din  apropiere,  pe  str.  Ştirbei
           Urşianu,  Ştefan  Mihăilescu,  Const.  Dissescu,  Pom-   Vodă (acum liceul de fete Carmen Sylva).
          piliu  Eliade,  N.  Vaschide,  D.  Bungeţeanu,  Grigore   8.   In vremea ocupaţiei, 1916—1918. In lunga lui
          Ştefănescu, Dr. Toma lonescu.                    dăinuire,  Colegiul  a  avut  să  sufere  şi  de  pe  urma
             C.  Esarcu,  Take  lonescu,  Alex.  Marghiloman,   ocupaţiei  duşmane  a  Bucureştilor.  Ca  să  dăm  o
          Barbu  Păltineanu,  N.  Fleva,  Gh.  Vernescu,  Petre   icoană  a  acestor  grele  vremi,  cităm  câteva  pasagii
           Grădişteanu, G. Meitani, Eugen Stătescu, Ion I.  din  notele  scrise  şi  semnate  de  vrednicul  profesor,
                                                           Preotul  Ilie  Teodorescu,  (mai  târziu  Episcop  al
            ')  Colegiul  rămâne,  dintre  vechii  profesori,  cu  Venumin   Constanţei),  care  luase  conducerea  Colegiului  încă
           Catulescu,  Aaron  Florijn,  I.  C.  Massimu,  Roques,  De  Marsillac   dela  mobilizarea  directorului  titular,  căpitan  de  re­
           A.  Borinescu,  Raoul  de  Pontbrianr,  Ir.  Circa,  Stillescu,  lacomi.   zervă  într'un  regiment  de  artilerie.  «..  .Prima  ocu-
           Pani  Buescu,  D.  Ionnescu,  Neumeister,  Limburg,  Tirtirescu,   paţiune  a  fost  aceea  a  corpului  de  automobilişti
           Franchetti.  La  aceştia  se  adaugi  alte  puteri  noui,  cari  an  de  an   germani,  care  s'a  făcut...  către  finele  lunii  Noem-
           completează  corpul  didactic  al  Colegiului.  Amintim,  dintre   vrie  1916.  In  această  ocupaţiune  a  suferit  in  special
           cei  mai  vechi,  pe  G.  Dem.  Teodorescu,  G.  I.  Ionnescu-Gion,   sala  de  gimnastică  a  şcoalei,  care  a  fost  transformată
           D.  Aug.  Laurian,  I.  Manliu,  V.  D.  Păun,  Dim.  Georgian,   în  garaj,  cum  şi  casa  directorului  în  care  s’au  in­
           Anghel   Demetriescu,   G.   Zottu,   Frcderic   Dame,   Leautey,   stalat  subofiţerii  germani  ce  aveau  sub  comanda  lor
           Bonifaciu   Florescu,   Luigi   Cazzavillan,   Ştefan   Mihiileanu,   corpul  de  automobilişti.  Aci  trebue  spus  că  forţarea
           G.  O.  Gârbea,  G.  Svirlescu,  N.  Codrescu,  Nicolae  Barbu,   casei  directorului  s'a  făcut  de  Români.  ...  (Se  dau
           Ion  C.  Georgian,  C.  C.  Dobrescu,  Pompiliu  Eliade,  M.  B.   numele  a  doi  foşti  elevi,  azi  cu  situaţii  frumoase
           Calloianu,  D.  Mirescu,  Kirilov,  Gb.  Moceanu,  Ip.  Strâmbu-   în  învăţământ)  au  venit,  au  investigat  şi  pe  urmă...
           lcscu,  Dr.  Racoviceanu,  Podoleanu,  Dimitrescu-Aldem,  Andrei   (îl  numeşte)  cu  lăcătuşul  Ministerului  Instrucţiunii
           Lizirescu,  N.  Cosicescu,  Nicolaevici,  G.  I.  Pitiş,  O.  Lugo-   au  descuiat  uşile  şi  au  aranjat  totul  pentru  primirea
           şianu,   I.   Grama,   I.   Niculescu-Severin,   Sabba   Ştefănescu,   vrăjmaşilor  în  căminul  modest  al  unui  bun  Român
           d-nii  Ion  Bunu,  G.  Longinescu,  G.  Dima;  dintre  aceştia  mulţi   plecat  să-şi  jertfească  vieaţa  pentru  ţară.  A  doua
           au trecut la Universitate, alţii la liceele Lazir şi Matei Basarab.  ocupaţiune  în  liceul  nostru  a  fost  a  armatei  Austro-
             Intre  vechii  directori,  după  B.  Stillescu,  rector  pini  in   ungare.  La  aceştia  am  constatat  o  mare  deosebire
           1862,  însemnăm  pe  Gr.  Vlidescu,  I.  C.  Massimu  (in  două   de  vederi  şi  de  purtare.  Austriaca  erau  mai  omenoşi
           rindun).  Ion  Dragomir,  A.  Borinescu,  iar  de  două  ori;  D.   şi  de  înţeles.  Cu  ajutorul  lor  am  putut  să  iau  o
           Ananescu,  D.  Aug.  Laurian,  Z.  Herescu,  Sabba  Ştefănescu,   parte  din  cărţile  din  biblioteca  directorului  şi  din
           A. Colorian, I. S. Petrescu şi C. Litzica, pini în 1915.  lucrurile  casei,  cari  s’au  înstrăinat  apoi  de  acolo
             Ca  secretar  al  Colegiului,  timp  de  peste  30  ani,  pini  in   de  unde  se  pusese  la  păstrare.  Ungurii,  dimpo­
           Iunie 1908 menţionăm pe Manole Droc-Barcianu.    trivă. .. In biata sală de gimnastică făcuseră crescă-
   28   29   30   31   32   33   34   35   36   37   38