Page 53 - 1933-07

436 B O A B E D E G R Â U

primar? Ce arc să zică lumea? Cu ce mutră vor întâmplat ceva care pe neaşteptate, ca şi cum ar fi
ieşi pe urmă ei din casă, în urma unei astfel de băut un filtru, îi topi orice îndoială, orice teamă.
năpaste ? într'o zi, — o după amiază de Septemvrie, dulce
Şi totdeauna scrisoarea, la gândul că avea să ca de primăvară, — veniră iar, la vizită, cele două
le facă supărare şi ruşine, era amânată. Şi numai doamne, mamă şi fiică, a căror urâţenie multi-
odată, când o nemeri într'o clipă de însufleţire cărnoasă speriase pe Anghelos.
un «răspuns» al doamnei Sandris, se hotărî în D-na şi d-şoara Flagotdru erau foarte vesele.
cele din urmă să adauge câteva cuvinte la scri­ Şi cu hohote de râs, cu gesturi vioaie, de cum
soarea mamei sale. Şi-i scrise: «Şi eu, Anghele zăriră pe coridor pe d-na Sandris şi pe Fotini, mai
al meu, te sărut mult de tot. Toţi trăim cu spe­ înainte să salute cum trebue, începură să strige:
ranţa că te vom revedea în curând; sau să vii — Şi Fotiniei să-i dea Dumnezeu, d-nă Sandris!..
tu aici, sau venim noi la Atena ». şi ţie Fotiniţa mea!... In sfârşit s’a isprăvit şi cu
— Prea de tot acest «toţi trăim cu speranţa povestea asta!... Slavă Domnului, Dumnezeule!..
zise domnul Sandris, râzând. Ca şi cum ai zice, Vorbeau amândouă odată. Mama bătrână ajun­
că dacă n’am fi avut şi speranţa, am fi murit. sese să fie ecoul fiicei sale vorbăreţe. D-na Sandris
— Să-l şterg! zise repede şi roşie ca macul şi Fotini se zăpăciră... şi apoi nu ştiau nimic...
Fotinl. ce s’a întâmplat?
— A, nu, făcu d-1 Sandris şi închise singur — Fără îndoială! n’aveţi de unde şti. Nu sunt
scrisoarea; nu face nimic. nici două ore de când am primit şi noi vestea...
Post-scriptum-ul le dădu mijlocul să vorbească Ne-a scris chiar ea... de sigur, chiar ea...
iar de călătorie. Fotini, care nu voia la început — Dar cine, pentru numele lui Dumnezeu!
nici să audă de aşa ceva şi aducea o sumă de ter­ — Iul ia, dragă, Iulia! S'a cununat, s'a dus, l-a
tipuri împotriva ei, acum i-ar fi plăcut foarte mult luat!
să « facă un mic drum până la Atena » şi nu se — Pe cine ?
sfii s'o spue. Domnul Sandris însă, declară că se­ — Pe cine altul decât pe Tonis?...
zonul era prea înaintat — era Iulie —, că se apropia — Vai!... şi unde?...
culesul stafidelor şi că treburile nu-i îngăduiau să Fata bătrână făcu un semn foarte politicos mamei
lipsească prea mult. să tacă, şi urmă ea singură:
— Să mergem numai pentru câteva zile! zise — La Constantinopol, d-na mea, la Constanţi-
Mimis. nopol. Păi, cum?... S'au dus la Patriarhie... ce
— Dacă mergem odată, răspunse d-1 Sandris, crezi ?
să mergem atunci când putem să rămânem două, — Vai, ce bine, făcu d-na Sandris! Poftiţi
trei săptămâni fără să fim grăbiţi. In Septemvrie, înăuntru, să stăm de vorbă. Ce bucurie!...
de pildă... Fotini nu scotea niciun cuvânt. Numai inima ei
— Fie, zise atunci Mimis; în răstimp... să bătea să se rupă.
trăim numai cu speranţa. Doamnele intrară în salon, iar fata bătrână povesti
în linişte faptele. Iulia era o rudă a ei depărtată şi
Exista şi un alt ciclu de idei, care strângea pe bună prietenă. Ştia totul de-a fir a păr, iar acum,
Fotini şi mai mult. când faptele au luat sfârşit, putea să le dea în
îşi închipuia că s'a unit cu Anghelos pentru vileag. Tonis făcuse tot ce-i stătuse în putinţă ca
vecie şi în mod indisolubil. A fost cel dintâi să obţină de aici consimţământul Arhiereului, dar
bărbat care a îmbrăţişat-o şi a sărutat-o cu sen­ nu isbutise. Orice s’ar zice, îi era văr... nu era un
timentul iubirii, — deşi nu i-o spusese încă, — cel lucru tocmai uşor! L-au sfătuit unii să se ducă
dintâi care desfiinţa rudenia şi se socotea ca un la Constantinopol, fiindcă nici la Atena nu putea
străin. Şi acest întâiu bărbat, străinul, — mândria să facă nimic. Şi s'a dus. Peste câteva zile, sub
ei, demnitatea, virtutea nu puteau s'o înţeleagă cuvânt că se duce la Corciră, la nişte rude ale ei,
altfel, — trebuia să fie şi cel din urmă. Dar şi îl urmă şi Iulia. S'au întâlnit, — ce să-ţi spun! —
această unire a lor, profană, nelegiuită, de neiertat, la Constantinopol, consimţământul fusese căpătat
trebuia să se cureţe, să fie legalizată, să fie bine­ de mai înainte, şi s’au cununat cât ai bate din
cuvântată cu cununa căsătoriei. Pe altul decât pe palme. De acolo au plecat în Europa şi în curând
Anghelos nu va lua pe nimeni; dar atât nu era au să se întoarcă în Zante. D'apăi cum?
de ajuns, — trebuia să-l şi ia. Nu mai era fecioara Toate aceste amănunte, Fotini le-a sorbit cu
curată, nesărutată, neatinsă, nepătată, fecioara de urechile ciulite, cu gura întredeschisă, cu ochii
mai înainte. Curăţenia, — credea ea — suferise o mari. Şi la urmă, când isbuti să-şi vie în fire din
jignire, şi această jignire cerea în cugetul ei o bucuria ei, lipsită de glas, făcu atâta râs şi atâtea
îndreptare. nebunii copilăreşti, încât mama ei se miră. întâia
Şi cu toate acestea nici aceste gânduri, nici al­ dată de când şi-a pus rochie lungă, o vedea sbu-
tele, nici simţirea, nici dorinţa, n'ar fi împins-o rdând aşa ca un copil, în salon, în faţa unor d-ne
poate niciodată la gestul din urmă, dacă nu s’ar fi străine...