Page 55 - 1933-07

458 B O A B E D E G R Â U

dat seama că mi-ai luat cu tine lumina şi aerul; şi Şi când veni, îl chemă şi-i spuse:
numai după ce ai plecat, m'am convins că era peste — Vino să vezi ce i-am scris lui Anghelos...
putinţele mele să trăesc deacum înainte fără tine... Ii trimet, ştii, fotografia mea.
Luni întregi, zi cu zi, ceas cu ceas, am trăit numai — A! te-ai hotărît în sfârşit ? Slavă ţie, Doamne!
cu dulcea ta amintire. Am mereu în faţă imaginea Prostul de Mimis luă mirat şi cu plăcere scri­
ta, cu ochii aceia frumoşi cari mă privesc melan­ soarea şi o citi. Râse cu poftă. Dar de unde le-a
colic, ca şi cum m’ar certa pentru neîndurarea mea. mai scos glumele astea, Fotini?... A tot stat fără
Şi sărut hârtia şi o ud cu lacrămi... Dar mai viu să scrie până a nimerit-o, — odată şi bine!...
şi mai limpede mi te aduce în faţă mintea. Figura Fotini, râzând şi ea nebuneşte, îi luă hârtia din
ta iubită mă mângâie în clipele mele de durere, de mână, o îndoi, se făcu că o pune în plicul în care
singurătate, şi trăiam, şi trăiesc, şi voiu trăi ca avea fotografia, — dar la un moment dat, când
să te iubesc. iubitul ei prostănac, fără pic de bănuială, se duse
« Te iubesc, Anghele. Da, te iubesc şi eu. Iartă-mă la fereastră ca să vadă de ce latră câinele, scoase
dacă ţi-o spun aşa de târziu (dar este oare târziu repede scrisoarea mincinoasă, o mototoli în palmă,
vreodată pentru o iubire ca a noastră?), iartă-mă şi o ascunse în sân şi închise plicul aşa cum era.
vino. Vino, te aştept toată a ta... Vom pleca — Haide, Mimişor, dragă, ce m’ai lăsat aşa ?
împreună. Ne vom duce şi noi la Constantinopol, Trebue s'o pecetluim.
şi vei fi bărbăţelul meu şi voi fi nevestica ta. — Dar ce, o trimiteţi recomandată?
• Te sărut dulce mult-mult — Fo tini a ta. — Negreşit, dragă, e fotografia mea înăuntru şi
mi-e teamă să nu se rătăcească. Şi chiar îmi vei
• P. S. — De ce nu ne-ai mai scris ? E o lună face un mare serviciu dacă te-ai duce tu însuţi s'o
aproape. Tăicuţu, cu toate că suntem în Septemvrie, dai. Nu-i aşa, Mimişor dragă? Hai, fii aşa de
n'are de gând să plecăm. Trebue să vii tu neapărat! drăguţ... să nu o dai funcţionarului dela birou...
auzi? Marţia trecută a fost ziua mea de naştere. e fotografia mea... şi ştii...
Ştii, acum merg pe optsprezece; ei, nu mai sunt — Bine, bine, o duc eu, făgădui Mimis; nu
mică de acum! Poţi să te încredinţezi şi din foto­ fiindcă purta grija fotografiei, ci pentrucă nu voia
grafia alăturată, pe care mi-a făcut-o tăicuţu în ziua el să se piardă glumele atât de frumoase ale sorei sale.
aceea ca amintire. Mii de sărutări. — Rezeda ta ».
Fotini nu prea crezu... Oricum, îi dădu scri­
Când şi-a sfârşit scrisoarea, Fotini, — fără să soarea cu cele cinci peceţi, îi înmână din punga ci
zăbovească nicăieri, fără să şteargă, fără să corecteze cei patruzeci de bani, ii mai atrase atenţia odată, de
nimic, nestăpânită în bucuria şi peniţa ei, — soarele două ori, îl rugă mult... Şi a doua zi, după ce Mimis
atingea umărul muntelui. Era in ceasul de coloarea se întoarse dela oraş, cel dintâi cuvânt al ei a fost:
focului, în care auzise pentru întâia oară acel «te — Ai dat-o!
iubesc » din gura lui Anghelos. Şi amurgul tom- — Ce?
natec, şi mai roşu şi mai însângerat decât cel din — Scrisoarea mea!
primăvară, scălda cu razele lui Stânca Roşie, — Uf! mi-ai scos sufletul cu scrisoarea ta! Na,
care-şi vărsa în mare necazul grozav, ca sângele şi ia-ţi recipisa şi nu-mi mai bate capul.
ca focul. Şi scoase cu o grabă comică din buzunarul de sus
al jiletcei o hârtiuţă albastră şi i-o aruncă.
îndoi hârtia roşie în două, puse la mijloc foto­
grafia şi scrise pe plicul roşu: « Domnului Anghelos Fotini se linişti.
Marinis, Strada Academiei, Atena *. GRIGORIOS XENOPOULOS
Apoi se apucă să ticluiască o altă scrisoare, cu care (Urmează) din greceşte de Anton MistachiJe
trebuia să înşele pe Mimis. desene de 1. Teodortxu-Sidn