Page 61 - 1933-07

B O A B E D E G R Â U

atât de controversaţi pe cât de originali. Temeiul ordinei Dar când seva se retrage, petele ies la iveală. Aşa se Întâmplă
de zi rămânea problema libertăţii de rostire a scriitorului, cu atâţia oameni: tinereţea le-a acoperit lipsurile şi numai
frământată şi anul trecut la Budapesta, dar învrăjbită acum când puterea şi gingăşia de afară pier, se arată, in negrul
de toată politica Germaniei faţă de scriitori şi de gânditorii fără nădejde, sărăcia de frumuseţe lăuntrică ».
şi de scrisul neplăcuţi regimului. P.E.N.Clubul n’a cunoscut Iată una din trăsăturile ei de căpetenie, pornirea profetică,
insă ciocniri mai de cutremur şi vorbe mai grele decât in nu atât in latura de cetire in viitor, cât de certare şi de îndru­
mare a oamenilor de astăzi. Cele două
mari dragoste ale Bucurei Dumbravă,
literatura şi m u z i c a , răspundeau
acestei trebuinţe sau se potriviseră ei.
Literatura era un mijloc de intrare in
legătură cu o mare comunitate. Ră­
mânând artă curată, fără nimic di­
dactic. chiar marile romane. Pandurul
şi Haiducul, alături de invierea unei
lumi duse, urmăresc punerea înain­
tea contimporanilor a unor pilde de
bărbăţie şi de răsvrăure împotriva
răului. Am auzit şi zilele trecute oa­
meni can se lăudau că au cuno­
scut-o, pentrucă trăiseră mai multă
vreme lângă ea, invmumd-o de ne­
cunoaştere a viaţii şi de lipsă de
simţ practic. Sunt cele două slăbiciuni
ale profeţilor, din care ei işi scoteau
puterea. Viaţa, în care trăcsc şi se
mişcă, nu-i mulţumeşte şi o biciue cu
bice de foc, iar simţul practic nu Ie
Penclubiştii la Rab trebue, pentrucă intâia lui funcţie
şi manifestare ar fi o adaptare la îm­
aerul aproape paradiziac al Raguzei. Valurile părerilor acope­ prejurările date. Bucura Dumbravă nu primea viaţa aşa cum
reau sub ele până şi delegaţia română, mai bogată decât ori­ e şi căuta întrupări mai bune ale ei, după tipare, visate de
când altădată, Victor Eftimiu, Ion Sângiorgiu, Liviu Rebreanu, Dumnezeu şi de sufletele înaintate.
Corneliu Moldovanu, Ion Pillat. Se gândea prin 1918 la o nouă carte, din care n'a scris
Din fericire şedinţele nu s'au putut ţine pe bord, aşa cum poate nia'un rând. Titlul ei singur dezvâlue dintr'odată
se făgăduise. Portul Dubrovnikului cel mare, unde au stat firea şi fierberea din anii din urmă ai scriitoarei. Trebuia
ancorate hotelurile şi restaurantele noastre plutitoare, era in să se cheme Cartea Sibilei. V’aduceţi aminte de Sibila dela
acelaş timp şi un adăpost al hidroavioanelor, care işi făceau Cumac, despre care ştim mai multe decât despre înaintaşele
o datorie să zboare in cinstea noastră cât mai aproape şi cât şi soaţele ei greceşti, tainica apariţie, cărţile arse din neînţe­
mai des, tot timpul cât ne vedeau adunaţi mai mulţi la olaltâ. legerea regelui latin, care credea că poate să stea la tocmeală
Pocnetul motoarelor ar fi fost in stare să lupte insă şi cu ca să le aibă şi a trebuit să dea la urmă acelaş preţ numai
glasul a 240 de congresişti vorbind in cor, nu numai cu vorba pe cele rămase! Bucura Dumbravă împlinea tocmai cincizeci
firavă a preşedintelui Wells. A trebuit să ne mutăm luptele de ani. Credea sosit timpul, şi pentru vârsta ei şi pentru cum­
pe uscat şi congresul s*a încheiat cu bine. păna istoriei de-atunci, ca să rostească in auzul tuturor ade­
vărurile care i se arătaseră ca nişte porunci. Trecerea spre
BUCURA DUMBRAVĂ. — Am cetit ieri şi azi nişte foi acea Cane a Sibilei urmau s*o facă însemnările foilor de care
care n’au ajuns carte, pentrucă autoarea lor, Bucura Dum­ am amintit: «Şi aşa ia naştere această cănicică, zice scrii­
bravă, nu le-a gândit pentru tipar. Sunt cuvinte către un toarea la pagina 22 a manuscrisului. întâia in felul ei, pe care
mic prieten din Germania, dintr'o vreme când această femee m’am hotărit s’o scriu atât de personal. Abia ieri m'am dumirit
rară a gândit mai mult şi s’a rostit mai frumos şi mai indrâsneţ. că e vorba de o cane cu o viaţă proprie şi că nu fac numai
Figura ei se desface din ele ca de pe un fund de munţi tom- însemnări pentru alte lucrări; ea trebue să fie puntea de le­
nated, când culmile incep să se aurească şi drumurile de piatră gătură intre scrierile mele epice şi aceea pe care o privesc drept
chiamă, oameni şi aduceri aminte. Mâ simt iară umblând rostul de temelie al muncii mele spirituale. Canea Sibilei, Tri-
alături de ea. Vorbele scrise se fac vorbe vorbite. logion ». Sibila a plecat dintre noi, trăgând după ea ca o perdea
Ascultaţi: negurile vremii, dar, mai neînduplecată decât prorociţa antichi­
«Toamna, când frunzele se îngălbenesc, cele ale unor tăţii, fără să ne lase niduna din cărţile cu deslegâri. Rodul medi­
arţari se acopăr de pete negre. Sunt urmele grăunţelor de taţiilor atâtor ani şi darul făcut numai ei de sus, s'au pierdut pen-
grindină care le-au lovit poate in Iunie. Peste vară nu s’au tm totdeauna. Cine ştie cât trebue să mai aşteptăm o soră a Sibilei,
văzut şi frunzele au strălucit de cel mai curat verde al lor. care poate că rătăceşte printre noi, dar nu vrea să se arate!