Page 62 - 1933-07

C R O N I C A 4 4 5

Aş dori ca însemnările acestea, rimase pini as tizi inedite, pe Poiană. Dar vom îngrădi locul, ii vom da pace şi vom
si iaşi undeva, chiar !n toamna viitoare. Au fost scrise In lisa si răsară acolo in voie toate buruienile alpine, ba vom
nemţeşte, pentruci micul prieten era fiul unei prietene din mai sădi şi noi cite-o specie la locul potrivit».
Germania, şi nicieri n’ar fi mai potrivite decit, Intiiu, in II vom da mai cu seamă in grija Sibilei, care va şti si se
clteva extrase, in revista Klingsor dela Braşov, şi apoi, intr'un înconjoare de flori şi de lumini şi si ne impartâ la toţi, zâm­
volumaş tot acolo, adici in oraşul unde ti era atit de drag bind şi darnic, din ele!
Bucurei si coboare dupi o plimbare pe munţi sau de unde Trăsăturile acestea erau atât de vădite la Bucura Dum­
pornea intr’o noui expediţie carpatini. Ea e de altminteri o bravă, incit m’au izbit dc-a doua zi de când am cunoscut-o.
cetiţeani a judeţului Braşov! îşi cumpirase cu puţin înainte Mi-aduc aminte de o schiţă de portret, fără nume, pe care
si moari un loc in Poarta, chiar pe marginea riuiui, intre i-am făcut-o şi care trebuia si intre in volumaşul meu: Legă­
stânci, unde se gândea si-şi ridice o casă de bime, pe care tura roşie. Nu ştiu ce-aş avea si schimb la el astăzi, decât
s’o faci adăpost de drumeţi. Numai pistritorul Cărţilor fun- poate si-l fac mai bogat şi si-1 adâncesc. Atunci, insă, in
duare şi noi, prietenii, mai ştim pe al cui pimint Încolţeşte Septemvrie 1919, ea se afla intre noi şi putea si ne îndrepte
in fiecare an cea mai frumoasă iarbă de lingi Bran şi ci oiţele mina cu o destăinuire sau cu o scărminare prietenoasă pentru
care se opresc si ia câte un botişor de fire, sunând argintiu ceva care cădea alături, pe când acum orice incercare rămâne
din tilingi, se inchini celei mai bune prietene a omului şi pe gânduri şi fără vlagă. E o vedenie a Siniei şi a casei d
mai curate poete a Carpaţilor. Ceilalţi trec pe poteci şi cred din faţa Piscului Câinelui:
ci trec pe o poteci a lui Dumnezeu. * Ceasurile aici sunt sfinte. Când trece unul prin văzduhul
Aici a fost o clipi vorba si-i fie înmormântate rămăşiţele tâmâiat, clopotele dela Mânâsrire il prind şi il sună peste
pământeşti, dupi ce vor fi aduse anul acesta dela Port Said, brazi şi peste ape. Rândunici izbucnesc atunci din clopotniţa
unde odihnesc din Ianuarie 1926. Daci top ne-am întors cu stâlpi înfloriţi şi se împrăştie in toate părţile, ca nişte în­
spre Poiana Crucii cu zarea înalţi de lingi Peştera Ialomiţei, trupări de cântec. Măgăruşul, gata de plecare, dela poarta
e pentruci mai ales acolo ne-am obişnuit s'o vedem şi sunt casei unde poposeşte drumul cel alb, mişcă din păroasele
colţurile pe care le-a cilcat şi le-a zugrăvit mai cu iubire. urechi şi-şi leagănă puţin samirul încărcat şi cumpănit. Sus,
Jumătate din Cartea Munţilor e in jurul Schitului şi al vil- în cer, pe vârfurile aurite ale munţilor, un noruleţ rumeor
celului din preajma lui. Iată cum cinti singuri lauda locului/ se lasă şi intârzie numai o clipă, ca o mână de binecuvântare
unde, daci are si fie pe voia noastră, are si urce intr’o zi pe un creştet; apoi se ridicâ şi se topeşte in soare.
aurie de toamnă pe spatele unui măgăruş evangelic, intor- îndărătul unui balcon de lemn, sub streaşină, in odaia
cindu-se dupi atâţia ani de dureroasă
aşteptare de pe drumurile Indiei, ca si
nu ne mai părăsească niciodată. Rândurile
sunt din Cartea Munţilor, din capitolul
Singurătatea, scris la 14 Noemvric 1923:
« Parcul nostru are deocamdată o întin­
dere de cinci pogoane şi se compune,
in afară de limba de pădure in mijlocul
căreia s'a clădit casa de adăpost, dintr’o
poiană inc in tăt oare numită Poiana Crucii,
dupi o cruce de lemn aşezată acolo de
către călugării apropiatului schit al Ialo-
miţei. Ori din ce parte a pădurii ieşi pe
acest loc deschis lumina lui te primeşte
cu un surâs paşnic. Câteva tulpini de
brazi, desprinse de briul des al co­
drilor, împodobesc luminişul. Iar dea­
supra codrilor se înalţi munţii din jurul
viiei Obârşiei.
Am cunoscut Poiana Crucii ca o ade­
vărată mare de flori şi de ierburi înalte,
plină de rouă sclipitoare, in dimineţile
când treceam pe acolo ca să mă scald
in apa Cocotei, care o mărgineşte in spre Dunărea la Belgrad dela Kalemegdan (vechea Cetate) cu Vestitorul Biruinţei
Obârşie. Asta era in vremea singurătăţii, de Meştrovid
când turmele — de oi şi de oameni — erau
mai puţine. Acuma valea Ialomiţei e cotropită de mocani şi de cu multe ferestre, de unde începi si poţi privi pe deasupra
turişti, ai căror cai au păscut pe Poiană, pini au făcut-o aproape copacilor, stă aplecată pe hârtii, o scriitoare. Flori, pe care
bătături. A tibirit acolo,in timpul rizboiului,şi multă soldâţime, nu le întâmpini decât pe poienele de sus, umplu vase şi ul-
şi răzorul e plin de răni negre datorite şirurilor intiegi de focuri. cioraşe, se indoae peste masă, urci pereţii pe policioare. In-
Fermecătoarea singurătate naturali nu se mai poate întoarce tr’un raft cu o canapea dedesubt aşteaptă cărţi. Răsfoeşti