Page 29 - 1933-08

S T Â N C A ROŞIE

(ROMANUL FOTINIEI SANDRIS)

X

Ziua aceea încă nu se întunecase de-a*binelea. aurii, se iviră cele argintii, din ce în ce mai pu­
Mai înainte ca soarele să se ascundă, luna se ternice, scăldate în melancoliile dulci ale toamnei.
arătă palidă pe cer; şi îndată ce pieriră razele In parc îmbobocesc crizantemele şi micşunelele,
şi-şi răspândesc aroma îmbătătoare cele dintâi
iasomii şi cei dintâi iacinţi. In livadă, pomii cu
trunchiurile scâlciate se apleacă împovăraţi de
roade, iar pământul e ud şi roşu peste tot de
cele dintâi ploi. Pe mare ca şi pe cer, albastrul
străluceşte mai adânc; bolta e acoperită de nori
neregulaţi, pe ici pe colea întunecoşi, iar suflarea
serii se ridică din marea sărată cu undele uşoare,
răcoroasă şi parfumată.
Tot atât de dulce şi de veselă este şi melan­
colia Fotiniei, care, aşezată pe balconul ei înalt,
în ceasul acela când se înserează fără întuneric,
privea marea. Cu o palpitaţie ascunsă caută spre
locul pe care-1 brăzdează vapoarele venite din
Patras, şi se gândeşte că în curând, foarte cu­
rând, va zări fumegând şi coşul navei fericite,
care îi va aduce pe Anghelos al ei.
Face socoteala. Au trecut trei zile de când a
plecat scrisoarea ei. Nu vor trece nici pe atâtea
încă şi va sosi la vilă şi în sufletul ei răspunsul
atât de dorit... Vor fi fără îndoială două,
trei rânduri într’o scrisoare adresată mamei ei.
Va spune că i-e dor de ei şi că, văzând că ei n’au
de gând să mai vie, are să vie el într’o zi pân’a-
colo, pe neaşteptate. Nimic altceva... E destul, ca
să spue totul... Şi poate, mai înainte ca mama ei
să se hotărască să-i răspundă, — cum e şi dânsa
cam greoaie şi amână răspunsurile, — într’o di­
mineaţă, foarte curând, o trăsură va sui în grabă
drumul platanilor şi se va opri în faţa porţii de
Nid o suflare nu-i ieşi din buze fier...