Page 30 - 1933-08

GRIGORIOS XENOPOULOS: STANCA ROŞIE 475

— Anghelos!... o fiară adormită şi îi era teamă să n'o deştepte, —
Iată, scorbura bătrânului măslin îi aşteaptă... aduse mâna la inimă, apoi o ridică până la cap,
Dar acum Fotinl n’are să mai stea cu mâinile şi rămase aşa câteva clipe, meteorică şi cu înfă­
în sân ori de câte ori are să fie vorba de o călă­ ţişarea unui om care nu ştie dacă trebue să ră-
torie la Atena... Şi ea are să fie gata, şi Anghelos mâe la locul lui, să se năpustească înainte sau să
n'are să grăbească de loc să plece... Mimis are se dea înapoi...
să fie iar cu şcoala... Şi au să plece amândoi. Au In craterul Stâncii Roşii, în clipa când îi vor-
să plece departe, spre unire, spre dragoste, spre
fericire... S<x>rbura bătrânului măslin au s'o re­
găsească acolo... departe. Cuib cald; acoperit pe
jos cu mărăcini şi împodobit cu două cununi de
flori de portocal...

Adâncită în dulcile ei visări, Fotinl nu şi-aduse
aminte să intre în casă cu toate că afară era ră­
coare, decât atunci când Mariette o chemă la masă.
In sufragerie găsi numai pe tatăl ei. Doamna
Sandris ieşise după obiceiu, ca să arunce o
privire prin bucătărie. Mimis nu se scoborîse
încă din odaie unde învăţa; iar Mariette se du­
sese să-l cheme. Iată, în clipa aceea şi pe func­
ţionarul biroului, — un tânăr negricios şi unt,
pe care Fotinl îl antipatiza, tot pe atât pe cât el
în adâncul inimei lui o apoteoza, — şi care veni,
cu purtarea bună şi foarte corect la vizita de
seară, să predea domnului Sandris corespondenţa.
In seara asta erau două, trei scrisori, două, trei
ziare şi încă ceva care nu semăna cu celelalte.
Privirile Fotiniei căzură numaidecât pe plicul
acela bizar, lungueţ, mare cât toate zilele, de
hârtie japoneză. Se aplecă şi citi pe el, cu o scriere
necunoscută şi, după aparenţă de femee, a-
dresa:« Onoratei familii Alfredos Sandris, Zachin-
tos *. Ce să fie ?
— îmi dai voie tăicuţule?
Domnul Sandris, care-şi pusese ochelarii şi
citea etichetele scrisorilor, se uită pe masă, văzu
plicul mare şi fantezist care rămăsese împreună Nu şi-a aprins llmpioara, nu s’a desbricat, nu a plâns.
cu ziarele şi făcu semn Fotiniei să-l deschidă. Râmase nemişcaţi in faţa ferestrei deschise
Fotinl îl luă în mâini. II suci pe partea cea­
laltă şi văzu o mare şi bogată monogramă: E. şi A. bise Anghelos, i se păruse că se întâmplase un
— A! strigă cu bucurie; e un anunţ de căsă­ cutremur; — însă un cutremur, care a mai lăsat
torie! Cine o fi aceea care se căsătoreşte? ceva teafăr... Aceeaş impresie o avea şi acum.
Şi fără cea mai mică bănuială, fără nicio pre­ Dar acest nou cutremur, ai fi zis că-i dărâmase
simţire, numai cu nerăbdarea curiozităţii şi cu până şi ruinile celui dintâi. Şi deodată, Fotinl
zâmbetul bucuriei, deschise plicul şi trase din el pierdu din faţa ei lumea, — pereţii, plafonul, du­
coala de hârtie. şumeaua, masa, lampa, şi se pomeni intr'un haos
De cum o deschise, cel dintâi cuvânt de care întunecos, unde abia putea deosebi pe tatăl ei,
dădu cu ochii fu «Anghelos». Aş! ce face ?... imagine turbure cu smucituri groaznice şi nes­
Se aplecă mai mult ca şi cum nu putea să desci­ fârşite...
freze bine literele, şi începu să citească dela în­ Aceasta ţinu câteva secunde. Pe urmă lampa
ceput : * Domnul Anghelos Marinis şi domni­ se lumină iar, pereţii se întoarseră la loc, duşu­
şoara Eliza I. Vlastu, au celebrat căsătoria lor... *. meaua se fixă din nou, masa reapăru, încetă orice
Nicio suflare nu-i ieşi din buze. O clipă îşi hâţânare. Şi îndată Fotini fu cuprinsă de un fel
ridică cu spaimă ochii depe hârtie şi se uită la de nebunie, un fel de manie. îşi luă mâna de pe
tatăl ei. Din fericire, domnul Sandris desfăcuse cap, ridică în sus pe cealaltă care ţinea hârtia
o scrisoare, foarte însemnată, şi era adâncit în şi dădu buzna în casă, sărind, râzând şi ţipând:
lectură... Iar Fotinl, cu ochii plini de spaimă, — Mamă! Anghelos!... Anghelos s'a însurat!...
fixaţi mereu asupra tatălui ei, — ai fi zis că vedea A luat pe Eliza Vlastu... Au celebrat cununia la