Page 31 - 1933-08

47^ B O A B E D E G R Â U

zece Septemvrie!... La Atena...! Mamă!... Mi- nici nu i-a trecut vreodată prin gând că Fotini
mis!... Anghelos!... ar fi putut să-l iubească, — o, niciodată. Amândoi,
Fotinl avea convingerea că Anghelos plecase vedeţi bine, în ultimele zile şi-au jucat rolul în
dela Stânca Roşie nenorocit. Era o exagerare; mod strălucit: el ca s'o convingă de iubirea lui
totuş ştim că n'a plecat nici tocmai fericit. Mu­ veşnică şi fără speranţă; ea ca să-l încredinţeze
strarea cugetului şi căinţa pentru purtarea lui că-1 va urî toată viaţa...
proastă faţă de cei doi copii, — fie din egoism, Prietenilor lui le spunea plin de entusiasm:
— Am fost la Zante... Am petrecut cincispre­
zece zile la moşia lui unchiu-meu... Dar ce pe­
trecere!... o minune, un vis!...
Apoi cu glasul mai încet.
— Şi cu o verişoară... mm! o păpuşică!
Dacă amicul se întâmpla să fie mai intim şi
foarte specialist, Anghelos, foarte bine dispus,
cu glasul şi mai încet, ii murmura ceva la ureche.
Atunci începeau amândoi să râdă.
— Ce vorbeşti, mă păcătosule! îi spunea amicul
cu o spaimă prefăcută. Păi, pentru tine nu există
nimic sfânt pe lumea asta?
Odată, într’o convorbire asemănătoare, ca şi
cum voia să se justifice, zise cu aer foarte serios:
— Şi de-ai şti că puţin a lipsit s'o iau de ne­
vastă. Ce să-ţi spun!
— Avea zestre cel puţin?
— Vreo sută de mii.
— Mai bine că ai scăpat!
Mai târziu, la Kifissia, retrăi idila de anul
trecut cu Eliza, se reînoiră tratativele şi Anghelos,
cuprins de entusiasm, şi ca să facă pe placul
mamei sale care dorea aceasta foarte mult, — îşi
dădu cuvântul. Nici n’a avut timpul măcar să se
răsgândească, fiindcă celebrarea cununiei s'a ho-
tărît cât mai curând.
In răstimp, nu neglija nici corespondenţa lui
cu doamna Sandris. Rar, dar în sfârşit tot îi scria.
Numai din ziua în care îşi dădu cuvântul, nu
i-a mai scris. Nu-i venea să anunţe aşa ceva la
Cade...
Stânca Roşie. Nu, desigur, fiindcă avea credinţa
fie din lipsă de păsare, — erau în măsură să-i că este legat cu o cât de mică îndatorire de Fo­
distrugă orice impresie de viaţă bună. Dar mai tini. Un «te iubesc » fără răspuns nu era un ar­
ştim că sentimentele lui Anghelos nu dăinuiau gument puternic ca să-l lege, cu atât mai puţin
la infinit... De cum se pomeni departe de locul să-l facă nenorocit, după cum spusese, chiar,
şi personagiile care i-1 reaminteau, — într’o altă pentru toată viaţa. Dar a spus-o. Şi aceasta, oricum,
viaţă, cu alţi oameni, cu impresii noui, încă de pe era destul ca să-i fie ruşine de Fotini. Ce-avea
vaporul care-1 ducea înapoi, — şi mustrarea con­ să spue iarăş despre caracterul lui «Englezoaica
ştiinţei amuţi, şi căinţa dispăru. Zachintiană », când avea să afle că i s’a vindecat
îşi regăsi Atena, Kifissia, Falerul, amicii, fe­ atât de repede rana • nevindecabilă »?... Şi ca şi
tele, viaţa lui obişnuită. Şi încetul cu încetul cum voia să mai câştige timp pentru un astfel de
Stânca Roşie fu purificată în conştiinţa lui, de anunţ care-1 înjosea în ochii ei şi care ar fi schiţat
orice accesoriu neplăcut şi plictisitor, ca să rămâe zâmbetul ironic al verişoarei sale, îşi amână co­
ca o dulce, depărtată şi frumoasă amintire. Rareori, respondenţa o lună de zile.
în clipe de reverie, îşi revedea verişoara cu dor, Până in ziua în care se căsători; şi, rece, tipic,
îşi aducea aminte, după cum presimţise, numai elegant, foarte distins, sosi anunţul litografiat.
de clipele plăcute pe care le gustase în preajma Mai bine aşa, odată şi bine, fără vorbe grele şi
trupşorului alb, şi tare ar fi vrut să-l mai cuprindă de prisos...
odată în braţe, în scorbura unui măslin bătrân... Cât despre adresă, care era scrisă de o mână
Insă doruri de felul acestora, atât de slabe, atât străină, — ce-i drept, — n’a făcut-o dinadins. Toate
de palide, avea o mie pe zi — fireşte! Şi apoi invitaţiile au fost scrise de mâna fericită a Elizei.