Page 33 - 1933-08

478 B O A B E D E G R Â U

stea? Să sară, era prea mică, să se caţăre, nu E ziuă. S'a deşteptat dintr'un vis unt. Ah!
putea. Oricât s’ar fi silit, orice ar fi făcut, acolo ce bucurie! toate au fost minciuni. Anghelos nu
ar fi rămas noaptea întreagă, — acolo aveau s’o s'a căsătorit cu alta... Anghelos i-a primit scri­
găsească dimineaţa. soarea... şi a alergat încoace şi se află alături acum
Se opri brusc, nehotărîtă, şi privi afară, în sus. de ea...
Peretele înalt al închisorii ei nu-i îngăduia să Aproape de ea, în braţele ei, în scorbura bă­
vadă decât vârfurile negre ale copacilor şi jumă­ trânului măslin, — cuibuşor îmbrăcat cu mără­
tate din casă, în întuneric... Deodată i se păru că cini şi împodobit cu cununi de flori de portocal...
ferestrele de sus se luminară... Ai ei trebue să Cade.
se fi deşteptat... trebue să fi prins de veste... o In jur lumină.
caută... Uite, câinele a început să latre... Poarta O cât e de frumos! Şi cum o iubeşte!
de fier se închise cu zgomot! Dumnezeule! iată-i, II cuprinde în braţe, îl strânge, îl sărută dulce
vin, au ajuns... Tatăl ei, mama, Mimis... De pe gură.
acum s'a sfârşit! Ce are să le răspundă, când au Şi sărutarea, plină de patimă, lungă, nesfârşită,
s'o afle acolo, în groapa Stâncii, noaptea, îmbră­ îi stârneşte atâta plăcere, încât, fericită de ea,
cată, nebună, în urma unui anunţ fericit? Totul leşină.
aşa dar, avea să se dea în vileag? Nu mai simte nimic.
Nu! Niciodată!... Frica aceasta o înnebunea Cade.
deabinelea. Trupuşorul ei, în sbor, se loveşte de pietrele
închisoarea ei, căpcana ci, o singură ieşire are: ascuţite, iar carnea fragedă e găurită, sfâşiată,
spre prăpastie. Repede. E singura scăpare... făcută bucăţi.
Moartea! E şi cea mai dulce moarte... Anghelos Nu simte nimic.
singur a spus-o... Repede, c’au şi ajuns! înainte! E moartă.
Cu o săritură se aruncă în groapa a doua şi Cade.
deacolo în cealaltă, fără să se oprească nici ca să Iar jos marea, care stă liniştită printre stânci,
calce măcar, — şi deacolo întinde mâinile înainte o primeşte în braţele ei de rouă, cu un zgomot
şi cade în prăpastie cu capul. speriat şi cu aruncături de stropi ca nişte lacrimi
Moartea cea mai dulce. de durere.
Da; numai de data asta n'a fost amăgită.
Cade... GRIGORIOS XENOPOULOS
Ameţeala înspăimântătoare i se schimbă în din greceşte de Anton Mistachide
beţie dulce şi în bezna ei se întinde lumină, — desene de I. T eodor eseu-S ion
lumină!

S F Â R Ş I T