Page 43 - 1933-08
P. 43

48S                                 B O A B E  D E   G R Â U


         Minerve,  unde  au  răsunat  atâtea  cuvinte  de  preţ  şi  s’au  săr-   terul  de  mic  orizont,  al  întâmplărilor  unui  singur  an,  pe  care
         bâtorit  atâtea  zile  fără  pereche,  a  mai  cu  seamă  şi  stăruitor   fără  să  vrea  sunt  silite  să-l  resfrângă  ele,  nu  trebue  să  acopere
         la  bibliotecă.  Pe  drumul  lung  până  la  marele  depozit  şi  la   insă măreţia de linie a întregului. Averea Academiei Române se
         sala  de  lectură,  printre  rămăşiţele  de  coloane,  de  statui  şi  de   ridică astăzi, nu numai la sute de milioane, ci poate la miliarde.
         vegetaţie  ale  unor  vechi  case  boiereşti,  sau  pe  drumul  mai   Atâtea  danii  cu  scop  cultural  i-au  fost  închinate  şi-i  vin  ne­
         scurt,  la  clădirea  cea  de  demult,  către  manuscrise,  stampe,   contenit.  Pământuri,  cu  toată  exproprierea,  ferme,  mori,
         muzeu  de  antichităţi  sau  cabinet  numismatic,  pe  sub  fe­  şcoli,  case,  acţiuni;  Academia  a  ajuns  treptat  şi  o  mare  admi­
         restrele  cu  vitralii  ale  directorului  bibliotecii,  pe-acolo  am   nistratoare. Partea, pe care o ia, de pildă, în ♦  Anale », chestiunile
         învăţat  noi  cei  mulţi  să  cunoaştem  şi  să  iubim  Academia  Ro-  financiare in legătură cu Fundaţia Menachcm Elias, care are
















































                                               Scenă din Trenul Fantomă
         mână.  Biblioteca  Academiei  Române,  înfiinţată  datorită  ini­  o  avere  ea  singură  de  334.742-402  lei  şi  34  de  bani,  nu  poa'.e
         ţiativei  lui  Dimitrie  Sturdza,  şi  organizată  şi  sporită  prin   fi  decât  foarte  însemnată.  Pentru  cumpărarea  sau  clădirea
         simţul  gospodăresc,  priceperea  şi  stăruinţa  lui  Ion  Bianu,   spitalului  testamentar  s’a  umplut  o  şedinţă  întreagă  şi  toate
         e  astăzi,  la  capătul  a  mai  bine  de  50  de  ani  de  silinţe,  cel  mai   secţiile  şi-au  dat  membri  pentru  o  comisie  care  să  viziteze  şi
         de  seamă  aşezământ  de  cultură  al  României.  Dacă  biblioteca   să  judece  un  început  de  spital  din  punct  de  vedere  tehnic.
         in  sine  e  memoria  omenirii,  biblioteca  Academiei  Române   Dar din toată această avere cred că biblioteca se ridică deasupra
         e  cea  mai  bogată  şi  cea  mai  sigură  memorie  a  Neamului   ca  piscul  de  aur  al  coifului  Pallas  Athenei,  de  pe  Parthenon,
         românesc.  Ea  s'a  născut  ca  un  adaus  la  scopurile  dela început,   pe  care  corâbierii  îl  vedeau  şi  îl  salutau  sclipind  in  soare,
         care  nu o  prevedeau, şi  a ajuns  treptat printre  meritele de că­  îndată  ce  ocoleau  capul  Sunion.  România  întreagă,  cu  teritoriul
         petenie  şi  printre  cele  mai  mari  servicii  aduse  culturii  româ­  şi  cu  înzestrările  ei,  ar  fi  deodată  pe  jumătate  mai  săracă,  dacă
         neşti şi închinătorilor ei.                      printr’o  nenorocire  biblioteca  Academiei  Române,  cu  docu­
           Acest adevăr isi face loc la tot pasul şi din « Anale ». Carac-  mentele şi cu colecţiile ei fără preţ, in care istoria neamului
   38   39   40   41   42   43   44   45   46   47   48