Page 5 - 1933-08
P. 5
EMANOIL BUCUŢA: COLECŢIA DE ARTA ZAMBACCIAN 451
paratul negustor constănţean a visat să facă ceva Pe lângă pereţi stau alte pânze, dintre cele mai
asemenea şi a ajuns, fără să-şi dea seama, un fiu bune semnate de creatorii lor, dar orice ridicare
sufletesc al celui dintâi. Colecţia de artă începea în rândul celorlalte le-ar strica acestora armonia.
să se contureze. Zambaccian se mută la Bucu
reşti.
Iată-ne acum în mijlocul sălii celei mari a casei
lui, unde se înşiră alături cel puţin 60 de bucăţi
alese printr’o nemiloasă eliminare dintre ce au mai
de seamă pictura română şi franceză. Omul de
lângă noi, smead, de statură mijlocie, cărnos şi
cu ochii mari cari te caută, se pierde. Chiar vorba
lui de lămurire nu se mai aude. Opera iese în
întâiul plan şi se prezintă singură. Ea nu s'a putut
înjgheba nici la întâmplare şi pe nimerite, nici
prin sfat străin. Regăseşti pânze cunoscute şi
ţi-aduci aminte că în cutare expoziţie ele fuseseră
oprite din întâia zi, cu o intenţie sigură şi înainte
să-şi spună cineva cuvântul, de gazda colecţionară.
Altele au fost luate din atelier, fără ca vreun străin
să le fi văzut şi apreciat. Unii pictori sunt urmă
riţi, ca Petraşcu, în vreo 20 de lucrări, cu o ten
dinţă vădită şi izbutită, de sinteză. In totul se
Autoportret de Crigorescu
într’atât a fost selecţia de chibzuită şi de defi
nitivă.
Mijlocul peretelui românesc îl ia Andreescu. E
Iarna la Barbizon din 1881, luată dela familia
Iarca, şi cea mai puternică bucată a colecţiei. Nu
mai o pânză a lui Andreescu m’a izbit mai mult,
Stâncile dela Apremont, astăzi în Muzeul Toma
Stelian, cu desnădejdea desenului şi mai cu seamă
a galbenurilor şi a plumburiului ei. Nicăeri pic
torul n’a fost mai ascuţit, mai concentrat şi mai
obiectiv decât aici, în aceste alburi, cenuşiuri şi
argintiuri, puse simplu, fără nicio căutare, dar cu
o siguranţă de paletă şi de atmosferă care mi se
par neîntrecute. Numai cu o nuanţă să fi trecut
măsura, in sus sau în jos, şi Iama aceasta ar fi
fost sonoră, lirică sau elegiacă, cu o părere de zur
gălăi şi de viaţă în aer. Aşa, ea a rămas numai
plastică şi e încremenită în planurile ei mari ca
In pădurea Barbizon de Crigorescu şi în linia şerpuită şi cu perspectivă a fundului.
Peisagiul de dedesupt, lung şi îngust, tot de el,
descopere o căutare şi un fir care fac în adevăr e ca o replică verde şi omenească, silinţei albe
din aceste tablouri, nu o îngrămădire încrezută şi neomeneşti de deasupra.
de opere de artă, ci o colecţie legată şi unitară. Ceea ce-i dă colecţiei ca un acoperiş cu st rea-