Page 9 - 1933-08

EMANOIL BUCUŢA: COLECŢIA DE ARTA ZAMBACCIAN 455

aproape din aceeaş vreme, care, atunci când Co­ să mai întârzie câtva timp, pentru ca într’o bună
lecţia ar fi ţinut la un inventar cronologic, ar fi zi să piară. Pentru atâtea din ele îmi pare rău
trebuit să stea in capul listei şi să poată fi găsite, şi înţeleg anevoie. Le ştiu, le-am privit cu ochiu
cu interesul de curiozitate şi de duioşie al intâelor
încercări, nu mai sunt. Colecţionarul n'a înţeles
să păstreze decât ceea ce i se părea într'adevăr
caracteristic, intâiu pentru evoluţia artei şi apoi
pentru evoluţia artistului. Bucăţile care, prin însăşi
desvoltarea autorului lor, nu mai mulţumeau acest
punct de vedere, cu toate că îşi păstrau ca trepte
de creştere, întreaga valoare, erau părăsite. Aş
zice chiar că ne aflăm în faţa celor două puncte
de vedere deosebite, al colecţiei şi al muzeului,
al colecţionarului de artă şi al directorului de ga­
lerie de pictură. Unul nu caută decât creaţia re­
prezentativă şi unică, şi se restrânge, cu voinţă
şi cu patimă, la un mănunchiu de rarităţi, pe când
celălalt e urmărit neîncetat de consideraţii anto­
logice, documentare şi istorice, atât pentru fie­
care artist în parte, cât şi pentru grupuri, şcoli
şi epoci. Zambaccian e un colecţionar. Poate că
de două sau de trei ori atâtea lucrări câte are
astăzi au trecut prin aceste încăperi şi nu s’au

Pont Neuf de Pallady

dornic în vreo expoziţie proaspătă, cu cartoane
într'un colţ de ramă care vorbeau de a ce laş cum­
părător la pândă. N’au nicio lipsă. Orice muzeu
le-ar opri fără şovăială. Zambaccian le ascunde
sau le dă.
Dragostea cea mai mare şi mai statornică a co­
lecţionarului e Petraşcu. Pe acelaş perete, sin­
tetic şi simbolic, mărginit şi închis in sine, de
pe care, in mintea stăpânului lui, nimic nu se
poate lua şi unde, tocmai de aceea şi pentrucă
e plin, nimic nu se mai poate pune, apare la un
colţ şi Teodorescu-Sion, cu un portret concen­
trat şi tăios, o femee cu cap de profil şi aplecat
puţin, mai curând de încordare lăuntrică decât
de cochetărie, aşa cum apare şi Iser, cu un bust
aproape sculptural, de o răceală şi siguranţă cla­
sică, sau cum apare Pallady, cu naturile lui moarte
în culori vii şi primăvăratice, aşezate în acelaş
timp ca o odihnă şi ca o întărâtare, pentrucă nai­
vitatea artistului nu e decât rafinament. Dar cel
Autoportret de Petraţca care tronează regeşte, cu io, cu 15, cu 20 de
bucăţi, e Petraşcu.
putut opri. Văd altele de-a-lungul pereţilor, mai Expoziţia retrospectivă a lui Petraşcu de astă
multe una peste alta şi întoarse cu spatele. Au fost primăvară, în care se găseau şi lucrări din Colecţia
şi ele sus sau nu pot convinge să fie urcate. Au Zambaccian, a fost cel mai nimerit prilej ca să