Page 14 - 1933-09

I N J U G U L D O M N U L U I

I
Poarta seminarului vechiu, de sute de ani, s a Eram ca nişte flori smulse din câmp, dar nepuse
închis pe urma noastră. Mă cutremurai de aerul încă în vasul cu apa sfinţită.
de criptă care ieşea din zidurile grozave, din fe­ La ora zece ni s’au cetit legile seminariale şi
restrele întunecate, închise de zăbrele grele de ni s'a comunicat ordinea de zi. Fumatul oprit,
fier, şi mă înfiorai de Răstignirea puternică, fără încuviinţarea superiorilor nimeni nu poate
aşezată într'o cotitură a foişorului, de unde o ieşi din institut.
candelă veşnic aprinsă arunca o lumină palidă pe La ora cinci dimineaţa sculare, la şase — pă­
picioarele albe ale Răstignitului. In curtea mică strând cu sfinţenie tăcerea — fiecare merge în ca­
pătrată se înălţa, până la nivelul etajului, statuia pelă, unde vor fi rugăciuni, meditaţie şi sfânta
călugărului Capistran, cioplită în mărime naturală, liturghie. La şapte gustare, distracţie, la opt stu­
din piatră surie. Deasupra seminarului se ridica diu, prelegeri până la amiazi, prânz, seara studiu,
vestitul Batthyaneum, bibliotecă şi observator astro­ prelegeri, un ceas de plimbare afară din oraş,
nomic, care ne răpea orice rază de soare. Umezeala până la şapte studiu, cina, rugăciune de seară, la
istorică picura din toate pietrile acestui colos. La nouă culcare... Şi aşa zi de zi, an de an, patru
sânul lui zeci de mii de cărţi mucegăite şi pră­ ani. Cel ce va călca ordinea va fi înlăturat din
foase îşi dormiau somnul de veci şi nişte telescoape, seminar.
răsturnate şi învelite în păienjiniş, visau de stelele, Mă uitam în taină la colegii mei, cari, oferin-
pe care nici ele nu le vor mai vedea niciodată. du-se, se uitau încrezători la rectorul cel chel,
Toată clădirea părea un cadavru, de care a cu o purtare parcă i-ar spune: Priveşte la mine,
fugit soarele, care nu se mai încălzeşte, căruia domnule! M’ai putea sfinţi şi mâine de preot,
sudorile morţii nu i se mai usucă de pe frunte şi atâta sunt de desăvârşit. Aceştia simţeau de pe
glas nu mai dau buzele lui, până-i lumea. Pe pereţi acum că nu vor muri fără brâu roşu şi fără ro­
se chinuiau sfinţi pe jumătate şterşi de pe pânzele sturi frumoase. Mamele lor vor scrie episcopului,
încadrate în rame hodorogite, şi Cristoşi gârbo­ ce scrisori pline de fericire primesc dela fiul lor
viţi subt cruce, înnăduşiţi de fumul de tămâie. din seminar, şi nu prea se miră, că doar de micuţ
Noi, orfani, neajutoraţi, retraşi prin unghere, se ferea de viaţa sgomotoasă lumească şi făcea
ne uitam cu sfială la colegii noştri mai vechi, slujba în chiliuţa lui, cum vedea la biserică. Epi­
cari în reverenzile lor albastre şi lungi, cu figurile scopul trece scrisoarea rectorului şi-i recomandă
subţiate de sfinţenie ascetică, treceau uşori pe di­ luării aminte deosebite, pe băiatul a cărui che­
naintea noastră, ca şi când ar fi fost la ei acasă. Ne mare s’a arătat odată cu părul de pe cap.
cutremuram dacă ne învredniceau de câte o în­ Fiecare îşi avea legenda lui, numai eu nu. Nu­
trebare în şoaptă şi trebuia să le răspundem. mai eu m'am vârit între aceste ziduri sfinte, jert-