Page 16 - 1933-09

552 B O A B E D E G R Â U

stelele. In întunerecul greu din dormitor se scu­ Cu mişcări nervoase încheiu şirul lung de nasturi,
fundă paturile, obiectele. ciudat împletiţi. Desfac apoi brâul lung negru,
— Acum nimeni nu te vede. — Repede! — mă mi-1 potrivesc pe mijloc şi mă înfăşur de trei
îndeamnă glasul dinăuntru. ori cu el. Sunt cleric gata.
Mă ridic încet, iau o manta neagră, ca nu cumva — E ca o fată frumoasă albastră — zice cineva.
cămaşa de noapte albă să lumineze, şi cu bătaie Eu aud, dar nu cutez să mă mişc, stau şi roşesc tot.
de inimă umblu în lada dela capul patului. Deschid — Nu-i prea lungă, e tocmai potrivită — observă
lin, caut pipăind şi iau fotografia, mă furişez in pat un slăbulean din anul al doilea, cu pieptul scăzut,
şi ascult îndelungat: oare nu m’a văzut cineva? ca un tuberculos, care îmi pizmueşte pieptul
In dreapta şi in stânga vecinii dorm, abia la un bombat şi umerii laţi. Jocul musculaturii braţelor
cot depărtare. Dar dacă nu dorm?... Dar dacă trece prin haina sfinţită.
mă urmăresc? Nu, încă nu pot face nimic. — Adevărat cleric luptător! — Le place statura
De aş mai putea-o vedea odată, cum era...-- mea de voinic înalt şi, dacă am trăi în evul mediu,
îmi plânge inima. Şi asta e numai o minciună, m’ar trimite să stârpesc ereticii, cum trimiteau
doar eu o văd limpede înaintea mea: subţire, pe preoţii luptători, pe fiii eclesiei militante.
bălaie, gingaşă, cu păr bogat, ochi lucitori, trup Mă simt aşa de straniu, parcă tremur. Şi tru­
curat, faţa dulce, făcută anume pentru mine, peşte mă simt slăbit. Un val de căldură mă cu­
Margareta, pe care eu vreau s’o ucid acum. prinde subt haina cea nouă, un fluid necunoscut,
Că e ucidere, nu altceva. dar uşor şi nevăzut ca o radiere de lumină. Mă
îmi trag plapoma pe cap şi o strâng la piept bucur şi mă tem. Nu pot nici vorbi. Mi-a amorţit
şi o sărut lung şi fierbinte. graiul, dar mă prefac a nu fi preocupat şi întreb:
— Margaretă! Dulce Margaretă! Te iubesc! N’aveţi o oglindă; aş vrea să mă văd in reverendă.
Acum întâia dată i-am spus cuvântul... Ea Un patruanit, cu faima de viaţă sfântă, mă doje­
ştia, dar eu nu i l-am spus niciodată. L-am spus neşte frăţeşte. Ştiu că-1 cheamă Francisc Adorjân.
pădurii, florilor, pasărilor, frăţiorului mititel, căr­ — Du-te ’n capelă şi te uită în ochii Preacuratei.
ţilor, cerului, când mă uitam în sus, pământului, Ea este oglinda noastră.
când îmi răcorea pieptul înfierbântat, dar ei, Are dreptate, fireşte. Aşa şi era să fac, dar
niciodată, niciodată!... acum tocmai de aceea nu merg. Cui porunceşte
— Te iubesc, dragă Margaretă! el? La poruncă nu mă rog. îmi ridic sus capul şi
Oare putut-am striga cu sufletul aşa, ca, peste un val de mânie îmi trece prin inimă.
dealuri, peste munţi, să audă ea în satul săcuiesc — Las’ pe mine, reverende domnule! — îi răs­
de subt poalele Carpaţilor? pund cu vădită îndârjire.
— «Te iubesc!». Ceilalţi s’au împrăştiat râzând. Tânărul ascet
... Şi stngam acest cuvânt şi atunci când însă nu mă părăseşte. Se apropie de mine serios,
ameţit sufeream deasupra bucăţelelor de hârtie, blând, se uită drept în ochii mei şi-mi zice neted:
mi-am sfâşiat copila, mi-am sfâşiat iubirea, mi-am — Gândeşte-te la chemarea d-tale, reverende
sfâşiat toate visurile tinereţii mele fără bucurie. domnule, pentrucă ai dat greş la cel dintâiu pas
Acum pot adormi, măcar şi pe veci. făcut în reverenda albastră.
Ca un mieluşel al Domnului, cum se cade, Mă clatin de adevărul greu, ce mi-1 aruncă în
am mai recitat odată psalmul « De profundis * şi obraz. Dar el ar fi mai bucuros să mor acum
mi-am întors faţa. Credeam că voiu dormi, dar pe loc, decât să port nevrednic jugul albastru
somn nu mi-a venit pe ochi. Faţa conştiinţei s’a al lui Dumnezeu.
şters şi nu mai aveam cu cine să mă cert, zi- *
cându-i: * *
— Ai minţit, căci inima mea e nemuritoare. Toată ziua m’am gândit la « chemare ». Mă re­
* trăgeam, mă ascundeam, ca o pasăre stingheră.
* * Societatea mi se părea nesuferită şi neplăcută.
Mi-au dat şi mie reverenda albastră. Duhov­ Aşteptam să vie noaptea, să-mi doboare trupul
nicul mi-o binecuvintează c'un zâmbet binevoitor. şi să rămân singur. Neîncrezător în nimeni, mă
O primesc cu emoţie şi o duc cu grijă să nu cadă închideam în mine. învăţam să umblu în reve­
de pe ea picurii de aghiasmă. rendă pe cărări ascunse, după tufişuri, şi mă
Colegii mi-ajută să o îmbrac, pentrucă eu nici împiedecam, ca un copil. Trebuia să mă aplec să
nu ştiu cum s’o iau. Dibuesc. mă descurc, ca să pot păşi. In clipele libere, mă
— Sărut-o mai întâiu, reverende domnule, — mă urmăreau ochii albaştri ai Măriei, in cari nu voisem
îndeamnă unul, asta ţi-e logodna cu haina cerească. să mă uit, ca ’n oglindă.
— Reverende domnule ?... — mă mir. Oare mie Seara duhovnicul ne-a adunat in capelă pe toţi
mi-a zis? Oare să şi fiu « reverend »?... —bănuiu cei din anul întâiu, ca să ne ţie o meditaţie
o greşeală. specială. Stăteam îngrijoraţi în bănci.