Page 17 - 1933-09
P. 17

IOSIF NYIRO: IN JUGUL DOMNULUI                                553

            —  Frăţiorii  mei  —  zise  cu  duioşie  şi  blândeţe.   isprăvesc şi să mă duc la mine acasă. Ştiu că dragostea
          Acum,  că  aţi  îmbrăcat  haina  cea  sfântă,  trebue  să   a  răscumpărat  lumea,  şi  eu  voiu  răscumpăra-o  din
          vă cercetaţi încă odată « chemarea ».            nou.  Pentrucă  eu  ştiu  să  iubesc  aşa,  că  şi  Satanei
            Obrazul  mi  se  aprinde.  Sunt  convins  că  i  s’a   îi zic: ♦  Floarea-focului •...
          spus  treaba  cu  oglinda,  şi  de  aceea  meditaţia   Simţeam  în  exagerările  mele  copilăreşti,  că  mă
          deosebită.  Mă  ghemuesc  pitic,  şi  nu  cutez  să   întind in nemărginit şi că sunt mai mult decât
          privesc  nici  in  dreapta,  nici  in  stânga,  crezând  că
          toţi se uită la mine.
            —  Nu-i  iertat  să  ne  înfăţişăm  nevrednici  înaintea
          împăratului ceresc...
            Vorbeşte  cu  o  pronunţie  cam  slovacă  duhovnicul,
          dar  mă  stăpânesc  şi  ascult  cu  luare  aminte  deose­
          bită.
            —  Să  ne  uităm  în  faţa  împăratului  nostru...
          continuă.
            —  Să ne uităm — îmi zic eu în sinea mea.
            Urmează metoda sfântului Ignatie, cercetătorul
          rărunchilor.  Lămureşte  ce  e  chemarea.  Vocatio.
          Enumeră  notele  ei  caracteristice,  exterioare  şi  in­
          terioare.  Vorbeşte  rar  şi  ne  lasă  timp  să  ne  putem
          cerceta pe noi înşine.
            —  De  ce  aţi  venit  aci,  ca  să  vă  închinaţi,  deplin
          şi numai slujbei lui Dumnezeu?...
            Eu, în ce mă priveşte, nu cutez să răspund.
            —  Sau  v’au  îndemnat  numai  pricini  din  afară,
          ca  dorul  de  înaintare,  bunuri  materiale,  ambiţii,
          sau v’a silit sărăcia...
            —  Pe mine da, sărăcia!...
            —  Urget vos charitas Christi?_____ Vă împinge
          pe voi dragostea lui Cristos?—
            —  Zău, nu prea.
            —  Este  viu  în  voi  dorul  castităţii,  dorinţa  să
          trăiţi o viaţă feciorelnică, curată...
            —  De  dor  este  el  viu,  că  arată  aşa  de  frumoasă
          castitatea, dar... voiu putea-o păstra?
            —  Simţiţi  în  voi  setea  de  rugăciune,  de  adân­
          cire întru Domnul?...                                Mâ ghemuesc pitic şi nu cutez si prives: nici in dreapta,
            —  N’am  făcut  în  viaţă  decât  am  luptat,  am                nici in stânga . ..
          suferit şi m’am rugat.
             ...  «Sânteţi  în  stare  să  vă  aplecaţi  asupra   oricare  altul,  pentrucă  eu  nu  mă  fac  preot  ca  să
          Sfintei  Scripturi,  hotărîţi  să  vă  câştigaţi  ştiinţa  să   am  reverenda  de  curte  şi  femeile  să-mi  sărute
          fericiţi lumea chiar dacă ar trebui să muriţi ?... ».  mâinile  sau  ca  să  beau  din  pocal  aurit,  să  am  tră­
            —  Da!  —  am  strigat  cu  gura  jumătate.  Nici  nu   sură  frumoasă  şi  să  adun  birul,  sau  ca  să  fiu  şi
          ştiu ce-i lumea, dar vreau s’ o fericesc.        «  vlădică  •  suferind,  cu  o  îngâmfare  sacră,  să  mi  se
            Ştiu  că  milioane  şi  milioane  de  oameni  sufăr,   zică:  —  *  Excelenţă!  *  —  ci  mă  preoţesc  pentru  ei,
          copiii  lor  nu  au  unde  să-şi  aplece  capul^Ştiu  că   desculţii  şi  golanii,  turmele  pământului,  cari,  în
          soarele  dogoreşte  mai  mulţi  desbrăcaţi  decât  îm­  nădejdea  de  bine,  în  fiecare  an,  încălzesc  la  Cră­
          brăcaţi.  Multe  guri  sunt  galbene  de  foame  şi  de   ciun  cu  suflarea  lor  picioarele  micului  Isus  şi
          nedreptate,  se  înegreşte  îndurerat  grâul  în  câmp.   adorm  în  biserică,  unde  abia  au  ajuns  la  o  clipă
          Ştiu  că  acasă  mă  aşteaptă  poporul  meu.  Ei  sufăr   de odihnă.
          de  dorul  pâinii  şi  nu  mai  ară  decât  cu  boii  închi­  Nu  mai  auzeam  ce  spune  slovacul  duhovnic.
          puirii.  A  amuţit  cântecul  pasărilor  din  pădure  şi   Mă  ascultam,  cu  plăcere,  pe  mine.  Credeam  că
          s'au  stricat  şi  grădinile  din  preajma  caselor.  De  su­  mi-au  îngropat  tinereţea  in  acest  conac  popesc  şi
          părare  s’au  răsturnat  pomii  şi  chiar  soarele  apune   nu  voiu  mai  fi  fericit  în  veci,  că  s'a  isprăvit  cu  dra­
          în  fiecare  zi  mai  curând,  ca  să  nu  vadă  atâta  chin   gostea  şi  cu  plăcerea.  Acum  m’am  luminat.  Cu
          pe lume.                                         atât  mai  fericit  e  omul,  cu  cât  sunt  fericiţi  mai
            Dar  eu  mă  jertfesc  pentru  oameni.  Până  acum   mulţi...
          din  câte  doi  sfinţi  făceam  un  om,  acum  din  fiecare   —  Si  non  es  vocatus,  fac  ut  voceris...  Dacă
          om  voiu  face  un  sfânt.  Da  ...,  da  ...,  numai  să  nu  eşti  chemat,  fă  să  fii...  —  zise  ca  încheiere
   12   13   14   15   16   17   18   19   20   21   22