Page 19 - 1933-09

IOSIF NYIR<3: IN JUGUL DOMNULUI 555

Deodată se deschide poarta curţii şi intră patru ţin, dar când se culca soarele, trebuia să se culce
care mari cu cai. Multă vreme nu ne-am mişcat, şi el. Noi ne retrăgeam în bucătărie să nu-1
dar pe urmă ne-am dus să vedem şi noi, ce-i. turburăm.
Caii erau legaţi la trăsură înainte, iar în casă s’a Intr’o seară, numai îl vedenŢpe tata în uşă, aşa
început lucrul cel mare. Oameni străini umblau cum s'a ridicat din pat, alb, ca moartea, cu barba
cu sgomot mare şi răsturnau toate. Tata le arăta: argintie. Alergăm să-i venim într’ajutor, dar el stă
— Luaţi asta, apoi duceţi scrinul cel mare. Per­ şi vorbeşte:
delele trebue date jos. — Uite, îţi aduc hârtiile, că nu ştie omul ziua
— Unde le duc? — întrebam noi, dar ne-au şi ceasul. Bine, dacă-s la îndemână. S’a apropiat
alungat. cu greu de masă şi le-a desfăcut:
— Duceţi-vă şi vă jucaţi! Surioarei îi era frică, Asta-i certificatul de funcţionare, numirea, de­
mă ţinea de mână şi cu ochii în lacrimi se uita, cizia. Dacă o fi să închid ochii, înaintaţi-le de grabă
cum lua un lungan de om oglinda de pe perete... pentru pensionare. Se uită apoi lung la mine.
Nu ne-am mai putut juca, părinte duhovnic, în — Ce înveţi ?
ziua aceea, nici la vale nu ne-am dus, ca altădată, — Latineşte. Mâine avem examen.
să vedem peştii alergând în apă. — Da?... învaţă bine!... Fii om odată, că...
Seara casa era goală. Când vorbeam răsuna de şi încordându-şi paşii se întoarse pe uşă. Aşezat
ne speriam. Ne-am aşezat supăraţi lângă foc, până în pat, închise ochii şi se uită lung in viitor...
ne-au culcat. încă nu era bine ziuă, când mama cu Slăbit de tortura amintirii, m'am plecat spre
mâinile reci ne-a luat, ne-a îmbrăcat şi ne-a dus reverenda cu miros de tutun a părintelui, care mă
in curte. Pe căruţe ardeau felinare mari de drum. încuraja:
Ne-am mutat la Odorheiu. Rouă nopţii ne-a
lovit obrazul, de ne era frig la năsuţ.
Povesteam cu fruntea înflăcărată, asudat. Pă­
rintele duhovnic asculta dus pe gânduri, ca şi când
n’aş fi fost acolo.
Ne-au dus într’o uliţă lăturalnică, între nişte
case pe jumătate dărâmate, care erau ca oamenii
loviţi într’o parte. Tata umbla tot cu capul plecat
în chiliile scunde, şi aşa s’a obişnuit, că şi pe afară
umbla cu capul în jos, cel puţin aşa ni se părea
nouă, deşi cerul era departe, sus, şi nu s’ar fi lovit.
Curând după aceea am aflat că cerul nu e aşa
de sus.
In vremea aceea înfloreau viorele în grădina
popii. De multe ori mergeam şi ne uitam de noi acolo.
Când ne-am întors, am alergat la tata cu viorele,
dar ne-am speriat. Era pe pat şi un domn îi pipăia
picioarele. Soră-mea a îndrăsnit să meargă aproape.
— Uite, tată dragă, cât de grase ţi-s picioarele.
— Tata se ’ngraşe, — şi cuprinzându-şi copila
cu tristeţe a atras-o la sine.
— Intr’adevăr, se îngraşe, — mă amestecai eu.
Medicul — căci el era domnul — îşi isprăvise
pipăitul.
— Mă rog, nimica toată, zise el. N'ai pentru ce
să fii îngrijat. După ce a scris o reţetă, a spus, cu
mare încunjur: E hidropică. Vine dela inimă.
Noi fugirăm afară, cu mare bucurie, să spunem
mamei.
— Măicuţă! măicuţă! Tata se ’ngraşe!
A trebuit să fac o pauză... Mi-am plecat capul Slăbit de tortura amintirii, m’am plecat spre reverenda cu
şi m'am cufundat din nou în trecut. miros de tutun a părintelui...
...Tata se îngrăşa înainte... Când înfloreau
merii în grădina popii nici nu mai putea umbla. — Te uşurezi, fătul meu, dacă spui totul.
II puneau afară in curte, la soare. Soră-mea învăţa — Tot spun — fac netezindu-mi părul de pe
cu glas înalt, ca fetele: frunte.
« Soliman, împăratul Turcilor, se apropia cu mare ... A doua zi dimineaţa, tata mă sărută înde­
oştire de Ungaria ». — Auzind-o s'a înseninat pu­ lungat, ca nici când altădată. Era om aspru, dis­