Page 21 - 1933-09

IOSIF NYIRtf: IN JUGUL DOMNULUI 557

Iată pentru ce m'am făcut cleric! Orice-ar fi, Nu ştiam încă, ce este Dumnezeu, dar uitasem
de aceea m'am făcut, numai de aceea... ce este omul. Devenisem un simplu păzitor al
— Bine ai făcut, fiule — mă liniştea duhov­ minunilor, un trubadur al sfinţilor... eu, bietul
nicul. N'ai nicio grijă, nu te teme, ci roagă-te şi vierme din câmpiile universului. Credeam că
gândeşte la cuvintele Mântuitorului: aceasta e chemarea şi abia mai târziu îmi dădeam
« Jugul meu este plăcut, sarcina mea este uşoară ♦ . seama că e numai beţia fumului de tămâie...
Acum poţi merge în pace... Atunci şi mai lacom, m’am aruncat asupra como­
rilor culturii divine şi umane şi creerul mi s’a
*
* * înfierbântat, inima însă mi s’a răcit. Inspiraţia
intimă a simţirii, clipa scumpă a înfloririi cereşti
Ajunsei simţitor şi bănuelnic. îmi părea rău de lipsea, întârzia. Pierdusem fericirea neştiutorilor,
mărturisirea făcută duhovnicului. II ocoleam, pe dar nu câştigasem mulţumirea înţelepţilor şi drep­
cât se putea, îmi alesei alt confesor şi, în decursul ţilor. Din ce învăţam mai mult, din ce creştea
meditaţiilor zilnice, nu-mi ridicam ochii la el. semnul de întrebare în suflet. In sfârşit m’am
Pândeam cu teamă, oare nu va spune ceva înaintea frânt subt greutatea adevărurilor ce trec peste
clericilor, trădându-mă, şi nu eram mulţumit că mintea omenească— Umblam după scut şi ajutor,
n’a făcut-o. Mă dasem în mâinile lui şi acum mă dar între cei cincizeci de colegi nu era unul care
avea în palmă... Dar dacă ar şti cele dinăuntrul să fi fost înrudit cu sufletul meu. Erau unii, cari
meu, păcatele, cu care mă lupt zi de zi, ispitele ştiau să se roage până la delir, erau alţii, de pe
trupeşti şi închipuirile înflăcăratului sânge tineresc buzele cărora curgeau cuvintele latine ca nişte
pe care toate, trebue să le ascund subt o înfăţi­ mărgăritare de preţ... Toţi erau mai distinşi sau
şare de sfinţenie, făcând făţărnicie, ca să nu fiu mai slăbuţi, dar niciunul nu era care să caute ca
dat afară!... Trăiam într’o necontenită spaimă, mine esenţa de dincolo de cuvinte. Şi cel mai cu
ceea ce îmi înjosea tinereţea, îmi sbârcea obrazul minte nu îndrăsnea a privi supranaturalul înfaţă,
şi-mi zugrăvea viclenie în ochi, lucru ce mă durea ci zicea cu umilinţă: « cred!... cred!... • şi era
grczav. Cu cât eram mai curat, mai sincer, mai fericit, căci spunea adevăr... Vai, cum ii pismuiam
nobil, înainte! Puterile fireşti mi le înfrânam în pe aceştia!
câtuşi sfinte, râsul băieţesc mi-1 înăbuşeam şi Luni de zile am petrecut în astfel de sbuciumări.
tăiam aripile fragede ale tuturor visurilor ce-mi Simţeam că-mi amorţeşte trupul. Precum pentru
înmugureau în suflet. Trăind pe pământ, trebuia locuitorii din catacombe totul se mărgineşte la
să privesc ziua, noaptea, sau spre raiu, sau spre răstignirea abia întrezărită pe boltitura de pământ,
iad. Mă fermeca misticismul supranatural al re­ aşa şi eu nu mai vedeam nimic din ce era pe lume.
ligiei, eram furat de Sfânta Scriptură, de Toma de Nu mai simţeam mireasma florilor, nu mai ve­
Kemp, de Sfinţii Părinţi, de Tomistică şi de stră­ deam fulgerele cerului, nu-mi dădeam seama de
lucitele ceremonii, eram cufundat într'un potir schimbarea anotimpurilor, nu-mi venea aminte, că
de aur. Atârnam între cer şi pământ, legat cu fi­ afară de mine mai există şi altceva pe lume. Mân­
rele nevăzute ale misticismului. Murisem pentru eam, beam, dormeam, fără să-mi dau seama. O
lume, dar nu eram mântuit. Mă sbuciumam ca stare sufletească stranie. Poate hipnotizaţii să se
ameţit şi fricos în valurile şi abisurile sfinţeniei...
asemene cu această sfântă apatie, din care m’a
Mai târziu, mi cuprinse oarecare căldură dulce trezit păcatul.
şi gingaşă. Stăm lângă pupitrul meu aplecat M’am îndrăgostit de-o fată necunoscută, care a
asupra unor grozave cărţi latineşti, care în masuri trecut pe stradă pe lângă noi. O singură dată
de nerăbdat desluşeau înţelepciunea şi ştiinţa di­ m'am uitat la ea, ni s’au întâlnit privirile, şi deo­
vină şi umană a mii de ani. Ameţeam în pers­ dată, fără să ştiu dacă-i bălaie sau oacheşă, am simţit
pectivele de neînchipuit ale cosmogoniei, în ideile că m'am înfiorat de un curent ne mai simţit, care
sublime ale facerii, « prima et secunda creitio » în mi-a trezit trupul. Ochii mi s'au umplut de o
filosofia lui nihil, în lumea ameţitoare a creaţiei sclipire rourată, obrazul mi s’a aprins de roşeaţă,
lui Dumnezeu. Nici nu puteam visa, ce se ascunde oasele mi se resimţeau de un dureros de dulce
după cuvintele atât de simple ale Scripturii: chin, buzele mi se uscau tremurânde. Mi s'a în­
« Intru început a făcut Dumnezeu cerul şi pă­ ceput o ncuă tortură. Mă temeam şi mă rugam.
mântul... ». Şi acum umblam pe înălţimile mi­ Nu voiam să păcătuesc şi fiecare cuget era murdar,
tice ale universului şi, subt intuiţiile fulgerătoare îmi fierbea sângele, josniciile colorate ale cărnii
ce aveam, înălţăm, în fantezia mea, imnuri ne­ mă urmăreau, ca nişte vedenii şi nu scăpăm de
rostite lui Dumnezeu. Mă jucam cu subţiri sono­ ele nici în locurile sfinte. Golătăţile fantaziei mă
rităţi latine şi în extazul meu îmi venea să alerg împrejmuiau şi sensualismul mă stăpânea aşa de
în ajutorul Tatălui ceresc. puternic, încât nebănuite puteri ascunse îmi arătau
încetul cu încetul, tot ce era pământesc n’avea ca o realitate trupul femeesc, care prihănea totul
însemnătate pentru mine şi din umbra misterului în jurul meu. Abia acum înţelegeam sfinţii cari
Sfintei Treimi dispreţuiam biata omenire oarbă... se culcau pe urzici, se încingeau cu brâne înţefă-