Page 22 - 1933-09

558 B O A B E D E G R Â U

toare, se biciuiau ba — se şi schilodeau, numai să simţire e aceasta. Mi se părea un dar îngeresc,
scape de ispitiri. însă mă mâna, mă neliniştea şi căuta un obiect,
Le era uşor lor, nu pentrucă erau sfinţi, ci peste care să se reverse. In jurul meu totul se
pentrucă nu aveau să se teamă de nimeni. Şi eu preschimba în frumos transcendental. Simţeam,
m’aş fi biciuit până la sânge şi m’aş fi încins cu parcă ar ploua rouă cristalină a harului ceresc
ciliciu, dar la scularea comună de dimineaţă co­ asupra capului meu şi clipele trecătoare se schim­
legii m'ar fi văzut şi nici nu cutezam să mă gândesc bau în armonii îngereşti. Credeam că am găsit
la urmări... calea Domnului şi fericit sburam prin foişoarele
Numai ascuns sub zâmbete mă puteam lupta boltite, dornic să spuiu tuturor, ce fericiri simt.
cu ispitele, aşa ca nimeni să nu bănuiască ce Pe seară simţirea, ce mă stăpânea din când în
fierbe în mine... când, începuse să se concretizeze. Simţeam o por­
nire nestăvilită să sărut pe cineva sau ceva. Mă
Numai lui Dumnezeu mă puteam plânge şi,
când mi se părea că am biruit, simţii deodată, frământam şi căutam, spre ce se doreşte sărutul
ca şi când un obraz omenesc s'ar atinge de obrazul meu ? Spre vatra părintească, spre o fiinţă ome­
meu. înspăimântat văzui că e obraz frumos de nească, spre o cruce... dar de toate îmi era silă.
fată şi îi simţii şi mireasma trupului drăgăstos. Deslegarea veni tot aşa de neprevăzută, ca şi mai
înainte. Eram în capelă. Deschisei cartea de ru­
Săptămâni întregi au trecut până ce s'a şters găciuni şi deodată îmi bătu la ochi imaginea ar­
chipul femeii şi s'a potolitjfocul din vine, iar dra­ tistică a sfintei Cecilia. Fără voie mă aplecai să o
gostea închipuită a făcut loc unui desgust obo­ sărut, cu pofta unei pasiuni spirituale, dar în ul­
sitor. .. tima clipă mă retrăsei înspăimântat:
Acum căzui în cealaltă extremă. Mi-am urît — Dar ar fi o nelegiuire să ating cu astfel de
obrazul şi tot trupul. Mi se părea carne fără simţire un chip sfânt în biserică!
formă, fără preţ, nevrednică de chemarea sufle­ La lumina acestei clipe de groază, dispăru şi
tului.
ispitirea. Ajunsei din nou rece şi treaz. Chibzuii
Sufletul!... sufletul! Ideea îmi strălucea ca un puţin şi luai hotărîrea să pun capăt sbuciumărilor.
triumf şi mi-ar fi plăcut, dacă aş fi rămas pur Mă dusei să mă culc cu hotărîrea să părăsesc
spiritual. seminarul şi hotărîrea îmi aduse linişte. Am închis
Mi-am concentrat toate puterile asupra sufle­ ochii cu gândul:
tului şi acum mi s'a înamorat sufletul. In locul — Aceasta mi-e cea din urmă noapte aici.
închipuirilor voluptoase ale simţurilor mi s’a trezit Nici nu bănuiam că pe când îmi fac somnul,
pofta curată, spirituală, să iubesc, să iubesc fier­ mi se hotărăşte soarta, şi că moartea însăşi îmi va
binte, să mă topesc într’o lume necunoscută, ca să sta în drum şi va închide porţile bătrâne dinain­
mulţumesc viaţa tinereţei aprinse. Nu ştiam ce tea mea.

II

Astă noapte a murit teologul din anul al pa­ urma fraţilor mei! Doamne, Doamne, eu trebue
trulea, Frandsc Adorjân, care îmi ajutase să îm­ să mă duc acasă, altfel acolo se stinge viaţa!...
brac reverenda albastră şi mă sfătuise ca în loc Altădată îşi punea lângă el în pat crucea cea
de oglindă să mă uit în ochii Preacuratei. Tra­ mare de un metru şi vorbea tare cu Isus cel
gedia lui a fost o experienţă puternică pentru mine, răstignit:
care a şters pe toate celelalte. Acest fii^ al Ciucului — Vreau să trăiesc, Doamne! De doisprezece
era sdravăn la trup, rumen şi luminos la faţă, ani aşteaptă cei de acasă, ca să-mi ungă mâinile.
când a venit la teologie, unde i s'a deschis viaţa Nu m’am jucat niciodată, sunt copil sărac. Am
aceasta închisă şi îngustă. Era chinuit necontenit umblat în sdrenţe până am ajuns aci şi numai
de dorul ridicării spre înălţimi. Cu ochii luminoşi din milă sânt ce sânt. Capul mi-e greu de gânduri
privea tot in sus şi sfinţenia vieţii în patru ani şi de temeri, dar eu trebue să trăiesc, Isuse al meu,
i-a măcinat trupul. Era un tânăr uscăţiv, frumos, pentrucă pe mine mă aşteaptă acasă, Doamne!...
tuberculos. Când duhovnicul i-a comunicat că Mai târziu au încetat torturile de noapte. Zăcea
trebue să-i amâne hirotonirea şi i-a făgăduit, in liniştit în pat şi lacrimile îi curgeau lin pe obraz.
numele episcopului, că-1 va trimite in sanatoriu, Dacă îl întreba cineva nu răspundea, numai privea
n'a mai vorbit cu nimeni. In infirmerie sărea în sus. In ziua fatală parcă i s’ar fi întors deodată
câteodată din pat şi striga aiurind, că ne speriam puterile. Seara se ridică şi se îmbrăcă. Slăbit,
cu toţii: înalt şi serios, părea însăşi moartea în picioare. In
— Acolo! acolo în depărtare este Săcuimea... ochi îi tremura o flacără bolnavă. Se oprise înaintea
unde fulgerele încălzesc aerul, acolo străluceşte unei fereşti. Haina albastră era luminată de lună,