Page 23 - 1933-09

IOSIF NYIR<3: IN JUGUL DOMNULUI 559

obrazul îi era stăpânit de moarte. Simţea că moartea Spre ziuă zorii străbat prin nori şi vârfurile
l-a prins de picior, dar zâmbea trist când, după ru­ arborilor încep să vâjie. In dormitoare apostolaşii
găciunile de seară, treceam tăcuţi pe dinaintea lui poporului sunt palizi ca ceara galbenă, de parcă
spre dormitoare. Obosiţi de râvnă de studiu şi de fiecare ar avea sicriul sub pat. In umbrele dimi­
multe întipăriri sufleteşti, curând ne cufundarăm neţii răsună formula de trezire a fiecărei zile:
în somn. « Laudetur Jesus Christus! Surgant omnes re­
E miezul nopţii, când Cristos umblă lin şi vere ndi domini fratres!». Adică: «Lăudat să fie
cercetează pe fiii săi cu suflet luminos şi la pasul Isus Cristos! Să se scoale toţi cinstiţii domni
Lui locuitorii criptelor se retrag, iar Satana, care fraţi!».
se agăţase de gratiile de fier ale ferestrelor, cade Vedem cu uimire că bătrânul rector intră la
jos în iad. noi şi plecându-şi capul chel ne vesteşte:
E noapte şi Dumnezeu e împăcat. — Dumnezeu a voit să cerceteze institutul
O nelinişte deosebită îl cuprinde pe tânărul
bolnav. Ameţeşte privind în adâncurile albastre
ale cerului. Incordându-şi slăbitele picioare, se
târîie încet în capelă. Pipăind pe pereţi, rămân
urmele aurii ale degetelor. El aprinde lumânările
la altarul înnecat în fum de tămâie. Din umbră
răsar statuele sfinţilor, iar candela pururea nestinsă
aruncă flori roşii pe pereţi. Heruvimii cei cu ochi
mulţi se trezesc şi se minunează de vedeniile co­
pilului căzut pe treptele altarului. Misterul umple
tot cuprinsul capelei. Pe vasul cu aghiasmă se
urcă un şoricel şi îşi stropeşte capul cu apa sfin­
ţită, ca să se vindece de durere. Pe giulgiul alb
ca zăpada al pristolului cete de îngeraşi se joacă
lin. La sânul Maicii Preacuratei Micuţul Isus îşi
vâră degetul unui picior în flacăra dela lumânare
şi se joacă cu minunile sale...
— Numai odată să slujesc sfânta liturghie! —
suspină bolnavul inspirat.
O sfântă spaimă îl înfioară: e oprit, dar Prea­
curata îl îmbărbătează cu milostivul Său zâmbet,
şi Serafimii cei cu câte şease aripi, îl îndeamnă
cu şoapte line. Nu poate ţine piept. Ca fermecat
se târăşte la sfintele odăjdii şi se îmbracă.
Mintea şi inima îi cântă şi bisericuţa se lărgeşte
nemărginit. Icoanele se învăluie într'o strălucire
albastră şi, când se urcă ameţit la altar, Maica
Domnului de pe tron se ridică în înălţimi şi şarpele
rupt în două la picioarele Ei se face iar una. Rănile
lui Isus picură de sânge. îngeri dolofani fac slujba
de cântări şi tânărul preot zâmbeşte fericit cu Se oprise înaintea unei ferestre
buzele ofilite:
— Ce-i asta? — se sperie. nostru. Fratele nostru Adorjân Francisc a murit
Vrăjit se uită in fundul potirului, care Sfc adân­ azi noapte...
ceşte, parc'ar vrea să cuprindă tot sângele omenesc Cântând începe rugăciunea:
vărsat şi în oglindirea aurie se vede jalea lumii în — Requiem aetemam dona ei, Domine... (Dă-
ochii lui Dumnezeu, care sălăşlueşte liniştit în rueşte-i, Doamne, odihna veşnică).
fund... Cutremuraţi şi înfioraţi cântăm în continuare
îşi dă seama că ar trebui să sărute altarul, dar psalmul şi tremură cămaşa de noapte pe noi de
capul îi ameţeşte, fruntea i se întunecă, palmele îi spaimă. Capela pângărită de sânge a fost încuiată.
cad amorţite pe pristol şi organismul încordat la La orele 9 trecem în procesiune mută la catedrală.
extrem aruncă o rază de sânge pe giulgiul alb... Sub puternicele columne de piatră răsună adânc
Lumânările se mută lângă trupul mortului. O orga şi începe slujba de Requiem. De pe zidurile
linişte de mormânt se coboară în casa învechită. istorice parcă picură pe noi flori de mucegaiu,
Bolţile zidurilor de câte un stânjen văd Sfinţii cum stăm aplecaţi, toţi cei cincizeci de clerici
preocupaţi de probleme grele şi răstigniri, pe care îmbrăcaţi in alb, deasupra cărţilor de slujbă fune­
noaptea le îmbracă în gloriole luminoase... rară. Subt arcurile gotice aerul e greu. Prepozitul