Page 27 - 1933-09

IOSIF NYIRO: IN JUGUL DOMNULUI 563

Visam tot oameni şi biografii mari şi se întâmpla boaiele, toate efectele exterioare ale vieţii, nu ajung
* că în ceasuri de noapte, până dimineaţa, scriam, cât un simplu gest nepăsător al omului făcut din
înaintea altarului din capelă, legendele mele dragi iubire. Mâna ostenită a unui om e mai mult şi
pe care le ascundeam în fundul lăzii_______ Era o mai sublimă decât toate comorile lui Solomon
fericire de neuitat pentru mine. S'a întâmplat că împărat, dacă s'a ostenit pentru ai săi din iubire.
am adunat, în plimbările ce făceam, flori, ierburi, Fiecare mişcare a noastră devine necuprins de
ramuri, muşchiu, şi le-am aşezat, ca un copil, mare şi supranaturală dacă o săvârşim pentru
pe pardoseala capelei, dorind să descriu primăvara, Dumnezeu, cel mai înalt bun al nostru. Pe cât
şi cu astfel de creaţii primitive ca aceasta mi-am de mult binele şi frumosul înnobilează faptele
durat primăvara, care în extazul meu părea mai externe şi interne, pe atât de mult le pătează
frumoasă decât adevărata primăvară. Lucruri de­ păcatul... Câte tragedii şi câte vieţi se sbuciumă
şerte, romantice, naiv de lumeşti, care nu se cu­ astfel în fiecare om, fără să bănuim măcar...
veneau în casa Domnului, dar numai aci puteam Şi omul e ca pasărea, care sboară in jurul unei
scrie, neturburat. In zadar. Omul se ajută, cum lumi întregi până îşi găseşte undeva, într'un mic
îl ajută Dumnezeu. ungher, locul cuibului său. Astfel s'a făcut cuibul
Astfel viaţa ni se scurgea, în aparenţă, fără fiinţei, fericirii, chemării, preţuirii omeneşti şi
t niciun eveniment. Clopoţelul, care suna zilnic, ca spirituale, al concepţiei mele de viaţă, cea mai
şi inima, deopotrivă se puteau toci. Când ne ve­ mare înţelepciune umană şi divină, unica revelaţie
neau oaspeţi, — necunoscuţi oameni de lume — adevărată a săracilor: actul intern.
se mirau cum trăiam, nebănuind ei, ce taine are Ca o pasăre fericită m'am aşezat pe ramura aurită.
*
viaţa noastră închisă, pentru ci nu cunoşteau mă­ * *
reţia şi bogăţia actului intern. Nu ştiau că lumea
lăuntrică e cu mult mai largă decât cea de afară, La sfârşitul anului duhovnicul mi-a dat mulţumit
şi că aci stă taina fericirii. Recunoaşterea aceasta scrisoarea de concediu.
a venit şi asupra mea ca o revelaţie, când mai — Liniştit te las acasă, fătul meu. D-ta sufle­
întâiu am cetit, cum se împart actele, în externe teşte eşti preot.
şi interne, naturale şi supranaturale şi am priceput Şi eu credeam aşa atunci. Abia mai târziu mi-am
că şi cel mai mic gest sau idee a unui cerşetor dat seama, că am ajuns nu preot, ci poet, poetul
se poate mări în valoarea sa etică până la infinit, lumilor şi al simţirilor nerostite.
cu intenţia, scopul şi simţirea, pentru ce şi pentru Dar abia acum ştiu că-i tot una să fii preot sau
cine îl face. Prin aceasta fiecare om câştigă o pu­ poet.
► tere făcătoare de minuni... Fulgerul e frumos, (urmează) IOSIF NYIRG
dar el numai distruge, potopul, focul, furtuna, din ungureşte de Ehe Dăiana
cataclismul planetelor, naşterea, moartea, răz­ cu desene de B. Szabâ