Page 35 - 1933-10
P. 35

ELENA VACARESCU: CASA VACAREŞTILOR                               605

           lui  Bossuet,  care  rămâne  una  din  capodoperele   boinic  aidoma  unei  Valkirii,  îndărătul  nostru  se
           literaturii noastre.                             încovoaie  arcurile  care  duc  la  bolţile  tainice  ale
             Lirismul  e  bătăios  şi  făptuitor  prin  definiţie.   unei  săli  .mari  îngropate.  Ceva  mai  departe,  la
           Poetul  nu  e  liniştit  şi  visător  decât  în  timpul  ac­  capătul  unor  alei  mărginite  de  flori  şi  de  copaci,
           tului  concret  al  compoziţiei.  Dar  înainte  şi  după!...   pnntre  ramuri  care  caută  să  o  ascundă  privirii,
           Prietena mea, contesa de Noailles, era cu totul de  se  deschide  o  poartă  de  triumf,  care  arată  steme
                                                            pe  jumătate  măcinate  şi  un  brâu  în  culoarea  tran­
                                                            dafirului  şi  a  cenuşei.  Să  facem  calea  întoarsă  şi  să
                                                            dăm la o parte crăcile...
                                                              O  vale  pe  care  o  urmează  cu  credinţă  un  râu,
                                                            în  care  se  răsfrâng  anini  şi  sălcii,  ajunge  la  nişte
                                                            pădurici  împrăştiate;  fiecare  parcă  îşi  are  locul
                                                            hotărît  în  văzduhul  mirat.  In  depărtare  se  deose­
                                                            beşte  îndoitura  albăstrie  a  Carpaţilor.  Pe  cei  dintâi
                                                            contraforţi ai lor se zăreşte biserica Mânstirii Dealu­
                                                            lui.  Mai  jos  scânteiază  nişte  cupole.  Eă  Târgoviştea,
                                                            oraşul  Voevozilor  de  odinioară.  Un  parc  vechiu
                                                            împresoară casa de astăzi a Văcăreştilor, care a































                Domnişoara Elena Văcircscu la masa de lucru

           această  părere  şi  o  întrupa  ca  o  pildă.  De  aceea  a
           fost  atât  de  izbită  de  observaţia  făcută  de  d-1
           N.  Iorga,  că  o  parte  din  inspiraţie  îi  venea  de  la
           Văcăreşti,  de-al  căror  sânge  avea  în  vine.  Atunci
           a  scris  şi  mi-a  închinat  bucata  ei,  «Străbunii  »,
           alcătuită anume pentru ţara noastră.
             Dulci  trebuia  să  le  fie  acestor  Văcăreşti  frămân­
           taţi  şi  frământători,  cari  stârneau  idei  şi  mişcări,
           iar  prin  marea  cultură  generală  mergeau  înaintea
           vremii lor, dulci trebuia să le fie ceasurile petrecute   Domnişoara Elena VJcirescu şi sora sa d-na Caribol
           în  faţa  zâmbetului  liniştit  al  acestei  văi,  care  se     pe banca dela Vicireşti
           umflă  pe-alocuri  ca  un  sân  frumos  ridicat  de  un
           suspin!  Cadrul  de  idilă  se  întregeşte  aici  cu  istorie.   fost  clădită  de  tatăl  meu,  Iancu  Văcărescu.  Dela
           In  timp  ce  ochiul  aleargă  peste  livezile  de  pruni   plecarea  lui  dintre  noi,  îngrijirile  stăruitoare  ale
           suitoare  şi  câmpurile  de  porumb  despletit  şi  răz­  sorii  şi  cumnatului  meu,  colonelul  M.  Caribol,
   30   31   32   33   34   35   36   37   38   39   40