Page 38 - 1933-10

6o8 B O A B E D E G R Â U

numită « Primăvara amorului •, şi tot la Văcă­ Plin de iubirea fierbinte de neam care a însu­
reşti a lucrat la tălmăcirea lui Britannicus de Racine. fleţit totdeauna pe Văcăreşti, prins de munca
Elenist de seamă şi căutător de ritmuri şi de pro­ aproape peste puterile unui om a gramaticii ro­
zodie, Iancu Văcărescu şi-a dat o osteneală fără mâne, cea dintâi între toate şi unul din multele lui
asemănare ca să redea mlădierea şi muzica ver­ drepturi la nemurire, aici, la umbra Văcăreştilor,
sului racinian, a cărei iubire a pătruns astfel în şi-a alcătuit Enăchiţă Văcărescu atât de cunoscutul
mine prin moştenire. încercarea era îndrăsneaţă testament:
şi semănată de stânci, de care nu odată traducă­ Urmaşilor mei Văcăreşti
torul s'a ciocnit. Dar în întregul ei, ce lucrare de Las vouă moştenire
conştiinţă, de fericită armonie şi de bărbăţie! Ea Creşterea limbii româneşti
înseamnă o dată şi e, în acelaş timp, o treaptă Şi-a patriei cinstire!
în legăturile noastre cu Franţa, peste care nu se
poate trece aşa de uşor. Să fi prevăzut scriind aceste rânduri, o trădare

Sala boltiti de sub vechiul Palat

Marele Enăchiţă Văcărescu, mare pentru coborî- în viitor, în care privirea lui descoperea şi poate
torii lui precum a fost şi în templul culturii ro­ crea poeţi? Trecând printre pereţii de frunză pe
mâneşti, a trăit îndelung la Văcăreşti înainte să unde mi s'au desfăşurat copilăria şi tinereţea, îm­
pornească în numeroasele lui călătorii, de bună­ presurată de umbrele dragi ale căror nume nu le
voie sau de silă, pe la Curţile Europei, unde îl rostesc decât cu o evlavioasă supunere, mă întreb
vedem fără încetare, slujitor pătimaş al neamului de multe ori dacă nu sunt pentru ele o străină şi,
şi ţării, uimind pe toţi cei cari îl cunoşteau, prin cu toate că din sângele lor şi mândră peste orice
vioiciunea şi întinderea erudiţiei. Enăchiţă Văcă­ închipuire că sunt, aceasta întrebare mă năvăleşte,
rescu venea la ţară ca să regăsească amintirile unei dar, mărturisesc, spre liniştirea mea.
copilării fericite lângă tatăl şi unchiul lui. Con­ Mi-aduc aminte deodată că strămoşii mei cân­
stantin Văcărescu, care şi-a servit şi el ţara, dă­ tăreţi aveau pentru poezia care izvorăşte din po­
ruind în 1726 Domnitorului Nicolae Mavrocordat porul român o deosebită evlavie.
pământul Văcăreştilor aşezat chiar la porţile Ca­ Iată ce spune despre ei în această privinţă ma­
pitalei şi unde Domnitorul a ridicat vestita şi rele şi limpedele prozator Al. Odobescu, istoricul
mândra mănăstire care ne poartă numele. melodios şi învăţat al poeţilor familiei noastre: