Page 42 - 1933-10

I N J U G U L D O M N U L U I

III
Clericii se pregăteau cu bucurie să plece acasă. cari se urcă pe ei le mor deasupra inimii! Nu cu­
Libertatea i-a înseninat pe toţi. întreg anul alergam noşteam puterile îngrozitoare, care sălăşluesc în
în visurile noastre acasă şi iată acum visul împlinit. casele cu acoperişuri înalte din munţi, în floarea
Eram flăcăii iubiţi ai lui Dumnezeu, cari sgribuleam jucăuşe a focului. Mai târziu am cunoscut reali­
în pantaloni rupţi în faţa viitorului, dar în această tatea.
zi până şi obrazul cel mai galben s’a rumenit. Lim­ Săcuii îşi mânau vitele blestemând si se zoliau
bile înfrigurate s'au deslegat, foişorul întunecat s’a între înjurături. Trăiau sărăcăcios şi iubeau dobi-
luminat şi toate spuneau că mergem acasă. Ne aştep­ toceşte. Domnii făceau politică, femeile pismuiau,
tau bucurii nevinovate şi mici deşertăciuni ne feri­ domnişoarele se îmbrăcau aţâţător şi în taină do­
cesc. reau să cadă în păcat. Om străin rar venea în sat,
In cea din urmă zi a îngheţat orice bucurie în sufletul vreun avocat sau medic. Intr'o Duminecă domnii
meu. Iţni luam rămas bun dela fiecare ungher, ca dela judeţ au venit, chipurile la vânătoare, si au
şi când n’aveam să-l mai văd niciodată. Simţeam făcut un chef nebunesc. Pe urma lui, unul din
bine că zadarnic mi-a fost tot sbuciumul de până învăţători a rămas câtăva vreme văduv de paie.
aci. Căminul frumos şi sfânt al teologiei s’a prăbuşit Bătrânului paroh îi ţiui capul mai multe zile şi
în mine. se sfia să dea faţă cu mine, care şi eu băusem « per
In tren stăm cu ochii închişi să nu văd femei, dar tu * cu domnii.
cu cât mă luptam mai mult, cu atât le pofteam mai — t Straşnic chef a fost *, îşi ziceau unul altuia
fierbinte. şi înjurau mai departe guvernul.
— Dacă n’ar fi femei, — suspinam în mine —
eu aş fi cel mai desăvârşit preot din lume. Pe nesimţite m’a cuprins uşurătatea. Viaţa dela
In deşert mă gândeam la sfintele fecioare, la munte m’a rumenit şi haina albast ă sta întinsă
înfăţişătorii minunaţi ai curăţeniei, căci privirea unei pe trupul, pe pieptul meu bombat. Fetele se uitau
fete frumoase mă scotea din raiu şi-mi era ruşine fericite la mine de după perdele. Câteodată mă
de mine însumi. Distrugeam de câte o sută de ori plimbam cu ele şi mă amăgeam cu gândul că
icoanele lor, dar sângele le reconstruia. Visam numai între femei te poţi şlefui. Pe părinţii lor
iubiri nevinovate şi-mi închipuiam o « fecioară fru­ îi salutam cu câte un înflăcărat « servus!», iar lor
moasă » — care n’are părţi urî te. Toate femeile tre­ le spuneam complimente nevinovate.
cutului îmi reînviau în minte ca trandafirii Ieri- Ziua eram băiat de treabă, dar seara mi se tur­
honului la rouă. bura liniştea. Mă cuprindea plictiseala şi nenu­
Cele dintâi zile acasă au fost pline de bucurii mărate dorinţi fără nume. Mă duceam apoi pe
curate şi fragede. Toţi mă iubeau, mă stimau şi deluţul rotund din sus de sat, mă odihneam pe
cinsteau reverenda. Eram fericit, cum e fericit cel spate şi-mi puneam mâinile sub ceafă privind stelele,
simplu, care nu cunoaşte, nu vede nefericirea luptându-mă cu cele dinăuntru.
altora. De unde să ştiu eu că aceşti oameni simpli — Cum se face — vorbeam cu mine însumi —
se apleacă zilnic în sudori la pământ şi gândacii că putem hotărî pe cer locul unde trebue să răsară