Page 44 - 1933-10

6u B O A B E D E G R Â U

Cinstea însă cerea să mă leapăd de preoţie. Am treeram câmpul mănos. îmi plăcea poporul închi­
şi spus-o bătrânului preot. nător la soare, păgân şi fără glas, plin de pace, de
— Nici să nu te gândeşti! — se împotrivi el în­ armonia lină a universului. Pismuiam floricica
spăimântat — doar n'ai făcut niciun rău. adormită, care n’are visuri rele.
A treia zi m’a luat cu trăsura şi m'a dus în oraş In seri ca acelea treceam cu preotul in tăcere
să mă spovedesc la călugări, la vestitul părinte şi luna blândă ne întovărăşea din urmă.
Athanasie, cel cu ochii aprinşi şi cu mâini uriaşe. Intr’o astfel de seară cu lună ne întâlnirăm cu
Cuvintele latine le rostea încet şi grosolan ca un doctorul Beke. Ridicându-se în coate din şanţ,
muncitor. Dar avea faimă de sfânt. Umbra aspră zdrenţuros, beat mort, opri pe preot cu un rânjet
a crucii era totdeauna pe obrazul lui. Despre femei sgomotos:
zicea că sunt haina dracului, şi trăia parcă şi acum — Mai trăeşti, Aloisie? Şi încă tot n’ai ajuns
canonic?
Preotul se ruşină de această prietenie îndoielnică.
— De când e moda ca doctorii promovaţi cu inel
regal, să zacă în şanţuri ? — replică preotul nervos.
Eu mă uit uimit la preot. Vagabondul băgă de
seamă şi cu desăvârşită îngâmfare de domn se
apropie de mine:
— Intr’adevăr, are dreptate, sunt Dr. Beke.
Preotul mă târî repede după sine şi nici n’amu-
ţise râsul sarcastic al vagabondului şi începu să-mi
povestească viaţa lui tristă:
— E fiul unor muncitori săraci din capul sa­
tului, născut într'o colibă de nuiele. Aflu că a
crescut gol, mai mult cu bătăi decât cu mâncare.
Un călugăr franciscan l-a luat odată cu sine. In
mănăstire i-au aşternut într’un colţ un sac cu
paie. Curăţa cişmele profesorilor, şi ei îl învăţau.
Era eminent în toate clasele.
...Când s'a hirotonisit preot, mai marii îl cre­
deau speranţa bisericii şi îi proroceau viitor stră­
lucit; el însă a fugit. Nimeni nu ştia unde e, din
ce se ţine, cum învaţă. Numai atunci s’a mai
auzit de el, când a fost înaintat doctor cu inel
regal. A ajuns domn mare, pe care toţi îl comănă-
ceau. Fusese de toate: căpitan de poliţie, prefect,
idol politic, care între două partide de cărţi uita
zâmbind graţiile cucoanelor faimoase. Odată s’a
amestecat într'un scandal, a fost înfrânt şi a dis­
părut. Nu se ştia, dacă se îmbată prin cârciumile
Vezi, aşa pitesc toţi preoţii apostaţi! dela periferia capitalei, şade la răcoare în vreo
temniţă sau administrează vreun judeţ slovac din
Ioan Sigismund ar fi fost principele Ardealului. nordul ţării, sau poate hoinăreşte prin cele străi­
Credincioşii deabia îi ajungeau până la subsuoară nătăţi. Acum câţiva ani a sosit acasă şi a făcut una
şi stăpânea asupra lor, ca un episcop tainic. Când, stranie: a dat foc mormântului tatălui lui şi a ars
după mărturisire, m'a ridicat blând dela pământ, cimitirul jumătate.
m’am mirat de-atâta putere şi atâta credinţă. Eu Acesta-i Dr. Beke. Şi acum ca un tragic repre­
nu eram nimic pe lângă el. Niciodată, — îmi zi­ zentant al poporului său a venit iarăşi în satul
ceam, — n’amsă pot fi eu aşa pustiitor de păcate, de naştere, ca să se târîie în margine de drum.
aşa paznic de biserică, aşa preot judecător...! Colegul său de odinioară se lepăda de el şi dea­
Gura satului amuţise, dar turburarea dinăuntru supra ruinelor lui îmi spune drept învăţătură:
nu s'a potolit. Umblam cu bătrânul preot pe câm­ — Vezi, aşa păţesc toţi preoţii apostaţi!
puri şi ne uitam la munca poporului. Câteodată Aşa-i. Recunosc. Semnul neşters al preoţiei
mă prindeau fiorii puterii şi luam furca din mâna se răzbună...
câte unuia şi adunam fânul. Roşeaţa soarelui de Satul e liniştit. Ne întâlnim cu patrula jandar­
vară îmi împurpura faţa şi pe pieptul desfăcut milor. Preotul face atent pe conducător:
luceau broboanele muncii. Oamenii liniştiţi mă — Dr. Beke a sosit iară. E acolo în şanţ. Ai
priveau cu bunătate. grije şi-l trimite la urma lui, dacă s’ar putea încă
Către seară eram totdeauna trist. In zadar cu- în noaptea asta.