Page 45 - 1933-10
P. 45
IOSIF NYIRO: IN JUGUL DOMNULUI 615
N'am timp să-mi arăt revolta împotriva acestei sincer văd că-mi lipseşte un amănunt desăvârşirii
cruzimi, pentrucă suntem tocmai în dreptul porţii mele. Poate acea mică putere care face insecta să
Evei. Umilit de povara ruşinii, îmi plec capul şi sboare, acea căldură intimă, care svântă sudoarea
nu cutez să-mi ridic ochii. Către munţi se întunecă, porumbielului, acea fărâmitură de har, care apără
se aude un duduit îndepărtat. Parcă o gură gro şi crinii câmpului.
zavă mi-ar striga: Trec anii şi învăţ tot ce trebue unui preot.
— Vai de preoţii nevrednici! Profesorii sunt mulţumiţi cu mine, iar colegii in
Pe doctorul Beke nu-1 pot uita. feriori mă amintesc cu respect. Nimic nu-mi pri-
Mă rugam în taină: — Doamne, fereşte-mă de mejdueşte viitorul. Ispitirile trec, ca nişte lilieci cu
soarta lui! — îmi vârîi mâna rece în sân. Nu schim aripi umede pe deasupra mea, fără să mă atingă.
bam o vorbă. Preotul bătrân îşi da seama şi mă M'am obişnuit în seminar ca acasă, nu mă mai
lăsa să mi se coacă sufletul. sperie temeri lăuntrice. Privesc liniştit la turbură-
Ajuns acasă, hotărăsc, totuş, că nu mă voiu mai rile altora şi mă uit cu plăcere, cum îşi pun mâi
întoarce la teologie. nile subsuoară bunii băieţi cu degetele pătate de
Hotărîrea luată mă linişteşte. Mai sunt câteva cerneală. An cu an pământul se îndepărtează de
zile de vacanţă şi-mi plănuesc o nouă carieră. Dar noi. Noi aprindem făcliile lumii transcendente,
nu cutez să-mi leapăd haina. Voiu trimite-o dela încet, încet, ne împreunăm cu Dumnezeu şi îi
Cluj. Până atunci nu-i nevoie să ştie toată lumea. cântăm cântece la altar. E sublimă această « unio
Nici mamei nu-i spun. Ea e fericită şi-mi prevede mystica» şi în internaţionalismul catolic însăşi
un viitor strălucit... limba maternă o schimbăm cu latina cea moartă.
Sunt ultimele zile. Mi se pregătesc lucrurile de Nu există patrie, naţiune, părinte, frate, rang, rege
călătorie. Mama e tristă şi îngândurată. Oare, ce sau cerşetor, ci numai una sfântă mântuitoare
necaz să aibă ? Pe ea nu o pot lăsa în nesiguranţă. Maica Biserică. Nu cunoaştem viaţa, dar le trăim
— Ce necaz ai, mamă dragă ? — o întreb cu toate, cugetăm în simboluri şi ne însufleţim
blândeţe. pentru «Concepţia triumfătoare» a episcopului
— Nu mare — zice roşind — totuş mă tem să ţi-1 Prohâszka, « Contemplatio Dei» — este preocu
spun... Am fost silită să vând şi casa. N'am avut parea noastră. Socotim literă de evanghelie fiecare
ce face... Din preţul ei plătesc datoriile. Ce mai rând şi cu adevărată desfătare învăţăm mărturi
rămâne are să ne ajungă oarecum până sfârşeşti tu. sirea de iubire către Dumnezeu şi subjugaţi de
Vom scoate-o cumva aceşti câţiva anişori. Când te-i realitatea sugestivă a ideii declamăm muzica ver
preoţi, dragul meu, are să fie altfel. Până atunci bală, care se avântă în ritm de poezie:
trebue să mai aducem acest sacrificiu. Sora-ta Doamne, Dumnezeul meu! Ochiul meu iubeşte
trebue să meargă şi ea la şcoală, iar fratele tău nu lumina, o iubeşte căci i se potriveşte, elementul ei
poate să-şi întrerupă studiile. Are să ne-ajute îi este înrudit. Inima iubeşte căldura vieţii, sân
cumva Dumnezeu... gele cel cald, pentrucă morişca ei acest pârâuaş
— Da, măicuţă — zic în taină şi rup binişor o mână. Iar eu iubesc pe Dumnezeu, lumina ochi
scrisoarea destinată episcopului... lor, mângâierea inimii, izvorul de putere al muncii
M'am ascuns, ca liniştea zăvorită într'un boboc mele, primăvara bucuriilor, stânca liniştei mele,
de floare. Sărăcia mi-a coclit gustul şi de tortură scopul vieţii, şi înţeleg pe sfântul Francisc din
lăuntrică m'am făcut galben ca galbena ceară, Assisi, care toată noaptea, când se ruga, repeta:
îmi împlineam datoria şi mă liniştea gândul că « Doamne, Dumnezeul meu! » Puţine cuvinte, dar
nici colegii nu sunt mai buni decât mine. Viaţa spun totul, pentrucă până zicea cu buzele, sufletul
mi-e curată. Credinţa tare, ruga fierbinte, con sălta din ram în ram, ca o păsărică într'o pădure
vingerea neclătinată şi aş fi în stare să-mi vărs sân înverzită şi ciripea şi cânta, că pe cât de frumoase
gele pentru ceea ce propovădueşte biserica. Bună sunt acestea, tot atât de frumos e Dumnezeu, cu
tatea, nobleţea sporesc întru mine şi ştiu că munca care-i este plină inima. Apoi iarăşi sbura ca o
va fi muncă cinstită. Mă pregătesc conştiincios şi albină, din floare în floare şi susura în fiecare
cu mintea şi cu inima. Fiecare adevăr cunoscut potir de floricică: «Vai, dar dulce-i, vai, dar
îmi pricinueşte o nouă plăcere şi mă înfrupt cu dulce-i! », numai miere şi miresme, atât de dulce
lăcomie din comorile culturii omeneşti, ca să o şi desfătat e Dumnezeul meu, care face să răsară
pot împărtăşi şi altora. N'am nicio patimă deo florile, care a desenat şi a colorat fiecare corolă de
sebită. floare şi fiecare aripă de fluture şi fiecărei păsă-
Astfel mă ridic an cu an către înălţimile etice ruici i-a făurit cântecul de nuntă fericită. Aşa
şi aflu cum nu se poate mai firesc întreg mediul simte fiecare suflet iubitor de Dumnezeu, care e
sfânt. Câteodată zelul îmi trece în extaz şi-mi vine una cu el. Simte că e mare şi măreţ şi dulce, şi
să scriu imnuri şi pe cele două table de piatră ale mai ales se bucură că acest mare şi sublim Dum
lui Moise. îmi strălucesc stele şi în vârful degetelor. nezeu, care dintru început a fost al său, tot al său
Atunci sunt fericit şi mi-e sete de o linişte şi mai va fi peste toate veşniciile în veci de veci, şi care
mare... Numai când mă uit înăuntrul meu mai e aşa de bun, că toate le foloseşte pentrucă în
