Page 46 - 1933-10

616 B O A B E D E G R Â U

sufletul iubitor să fie tot mai mult din el, mai unor adevăruri aşa de măreţe, oamenii mai pot
multă viaţă, mai mult suflet, mai multă înflorire, suferi, pot flămânzi, pot fi nefericiţi. Vai, dacă ar
bucurie şi cântare... cunoaşte plăcerea suferinţei, cum o cunosc eu, ar
Simţeam că aşa este. Cuvintele marei risipe fi nefericiţi, dacă nu ar suferi... O conştiinţă
de coloare şi iubire, frazeologia bogată a aleşilor superioară a lumii s’a închegat în mine şi mă
mi au crescut aripile şi abia aşteptam să ajung în făceam visătorul învăţăturilor sfinte. Dispreţuiam
pe materialişti şi compătimeam pe savanţii profani,
pe scriitorii şi artiştii de acest fel şi întreaga
omenire neştiutoare, care nu vede că nu mai este
deasupra noastră acelaş firmament... Cât de pi­
pernicită se micşorează pe lângă ea toată ştiinţa
laică, dela Plato până la Marx! Cu mândrie mă
dusei acum la duhovnic şi cu inima plină îi
mărturisii:
— Mi-am găsit sufletul, părinte, îmi cunosc
chemarea!
— Mă bucur, fiule, numai înainte! Omne esse
— caută a fi totul, — mă îndemnă părintele.
Zilele, lunile, sburau nesimţite. Delicata ame-
ţire spirituală dura, rugul lui Moise continua să
ardă cu vâlvătaie în suflet şi nu se stinse decât
când, într’o zi frumoasă de vară, tainicul sinedriu
se adună aci, sub preşedinţia episcopului, ca să
hotărască despre hirotonisi rea noastră. Nu cute­
zam să întrebăm niciunul de altul, ce a hotărît
consiliul secret. Treceam în vârful degetelor pe la
uşa duhovnicului. El trebuia să aducă la cuno­
ştinţă, dacă ar fi găsit pe cineva nevrednic şi ar fi
fost sfătuit să-şi aleagă altă carieră. încordarea
aceasta ţinu destul de mult, până în sfârşit aflăm
că peste patru zile toţi vom fi hirotonisiţi. Reali­
tatea e aşa de grea că ne înfiorăm. Recunosc în
sufletul meu, că speram că totuş nu voiu ajunge
înaintea altarului. încercam să mă amăgesc. In
zadar încercam să aflu pricina care m'ar ţine în
Eram adânc pâtiuns ci ei sunt dincolo de noroiul pământului...
lume: n’am găsit nimic ce m'ar opri dela sfinţire
rândul ales al preoţilor, între sufletele mari, care sau de ce să-mi pară rău că o părăsesc, dar mă
cred, cugetă şi simt astfel. Eram adânc pătruns că temeam, mă înfioram.
ei sunt dincolo de noroiul pământului, curaţi, fecio­ Atât că nu mai era timp de şovăieli. Ne-am des­
relnici, neprihăniţi şi văd orizontul spiritual până părţit de ceilalţi şi au început cele din urmă
la înălţimile aurii ale cerului. Un astfel de mare exerciţii spirituale, marea luptă de trei zile cu
Glas pe Golgota lumii voiu fi şi eu, şi ’n urma îngerul sufletului. Ne-am istovit în marele sbu-
strigătului meu vor veni înaintea lui Dumnezeu cium şi-am fi dorit să adormim de veci în liniştea
oamenii întinaţi, înfieraţi, păcătoşi. Istovitor de mută. Numai în ultima zi ne-a mai dat puţină
dulce era această conştiinţă, obrazul mi se cotropea inimă părintele iezuit, dar atât eram de pierduţi
de zarea de lumina ce cădea pe el şi, afară de suflet, că abia mai clipeam.
totul mi se părea a fi nimica, un rău necesar. Mă — Fie, cum ni-e scris! suspinai şi pomii pe
miram şi nu puteam crede că după cunoaşterea calea sorţii-

IV
Ne trezirăm in ziua hirotonirii odată cu zorile. raele încep să spele picioarele stâncilor, păsările
Priveam din fereastra albastră-întunecată a dormi­ cerului îşi cântă imnurile şi armonia fragedă şi
torului, cum străbate lumina printre norii sfâşiaţi. curată a naturii îmbrăcate în floare acopere pă­
Mai târziu începură să se clatine vârfurile arborilor, mântul.
iar pe florile din valea Mureşului să apară lacrimile Numai noi suntem neliniştiţi şi tremurăm de
zilei. Sălbăticiunile pădurii îşi alăptează puii, pâ- răspunderea misterului care ne aşteaptă. Ştim că