Page 47 - 1933-10

IOSIF NYIR<3: IN JUGUL DOMNULUI 617

peste un ceas, două, ni se sapă in suflet, pentru Sătm in picioare, semn că suntem încă liberi.
totdeauna şi neşters, semnul preoţiei şi că murim Acum episcopul ne atrage luarea aminte că pasul
de veci pentru lume, — dar lăuntrul nostru se ce-1 facem este fără întoarcere şi hotăritor asupra
împotrivea şi nu voia să creadă. vieţii întregi.
Mişcaţi, pe jumătate ameţiţi, ne ducem in bă­ « Iară şi iară cugetaţi bine ce demnitate cereţi
trâna catedrală, care e înţesată de publicul curios. de bunăvoie. Sunteţi jertfa devotamentului desă­
Toţi preoţii se îmbulzesc la intrare şi, aşezaţi in vârşit.. .».
linie, îmbrăcaţi în ornate albe şi aurii, aşteaptă pe Cuvintele episcopului sunt grozav de limpezi şi
episcop. Altarul e scăldat în lumină strălucitoare, le pricep în toată însemnătatea lor, dar nu pot decât
miros de tămâie, de smirnă şi alte miresme orientale să repet în mine însumi singurul cuvânt:
umplu minunatul dom. Orga intonează: «Ecce — Doamne! Doamne! Ce să mă fac?... Ce
sacerdos magnus ». Deodată răsare lumina violetă să mă fac?...
pe peretele alb-auriu al preoţilor: iată episcopul,
marele preot, care a bineplăcut la vremea sa lui
Dumnezeu. Un preot mic la stat, ca un aprod, îi
ţine trena cea lungă de doi metri de mătase grea,
cum vine binecuvântând necontenit şi făcând cruci
cu mâna inelată. Corul freamătă ca o furtună,
genunchii cad la pământ şi capetele se pleacă
umilite... Altarul roieşte de preoţi, dar noi nu
vedem decât ploaia de colori: auriu, violet, alb,
roşu, argintiu. Inima bate în ritm dureros, totul
e ca o ceaţă înaintea noastră, abia suntem con­
ştienţi ... Dar episcopul se apropie, pe cap cu
capuciu de mătasă roşie, în mână cu cârja de aur,
în picioare cu papuci de mătase, la cătărămi cu
briliante, încadrat de o sută de preoţi, învăluit în
demnitate mondială...
Ştim întreg programul... Ştim dinainte fiecare
gest al vlădicului... Acum îl îmbracă cu mare
ceremonie în ornate şi cu mare tovărăşie se duce
la altar, începe liturghia, dar numaidecât, înainte de
apostol, urmează hirotonirea... Mă mângâie întru­
câtva că azi ni se dă numai subdiaconatul, dar
îndată îmi dau sama că după aceea nu mai este
retragere. îmi vine în minte că şi Sf. Ciprian amin­
teşte în scrisorile sale subdiaconatul, că sinoadele
din Elvira, Laodicea şi Cartagena, ca şi Constitu­
ţiile apostolice au luat hotăriri privitoare, Papa
Urban a hotărit să fie socotit între ordinele înalte,
iar Inocentiu al III-lea l-a ridicat definitiv la rangul
ordinelor mari... Măcar de n'ar fi făcut-o,— Ceremonialul face semn şi toţi ne aruncăm cu faţa la pământ
gândesc în mine... Ce te chinueşti, retrage-te!
— îmi şopteşte mintea, dar speriat alung dela mine Ceremonialul face semn şi toţi ne aruncăm cu
îndemnul şi nici nu cutez să mai cuget la el. faţa la pământ la picioarele vlădicului. Preoţimea
Totul e în zadar. Mă amăgesc, ca un mişel, şi aş începe litania tuturor Sfinţilor. Sublimă clipă. Po­
vrea să mă fac să cred că fără de voie stau aici, porul priveşte încordat ndicându-se în picioare pe
îmbrăcat în alb, având în mâna stângă tunicella, băncile din urmă... Obrazul ni-e palid, ca piciorul
iar în dreapta făclie aprinsă... Cu greu îmi reţin lui Isus cel răstignit... Asupra trupurilor noastre
lacrimile fierbinţi... culcate cade scrumul faclelor, deasupra noastră
Stau maşinal în rând cu ceilalţi şi mă tem, când tronează Dumnezeu şi biata noastră inimioară se
încetează orga, că mii de oameni îşi îndreaptă ochii sbate în ultima ei cutremurare de pietrele bisericii...
spre noi... Prepositul, care conduce ceremonialul, — Nu! Nu! — strigă ceva înăuntrul meu şi, ca
scoate un pergament şi în liniştea din biserică şi când aş fi în primejdie de moarte, îmi vine în
ne strigă numele: minte că până ţine litania m'aş mai putea retrage...
— Antal Ioan, Baraba Martin..., Boga Ştefan..., Au fost cazuri că, dintre cei ce stau ca morţi,
Finta Anton... Fiecare răspunde, ca un bolnav, unul s’a ridicat şi fără niciun cuvânt s'a dus din
cu glas slăbit: biserică — Dar dacă aş face şi eu aşa... ? Simt
— Adsum! Prezent! că n’am nicio putere, nici fizică, nici morală. O